Recenzie: Daniel Sidor - Capriciul (25)

Anul apariției: 2013
Gen: Proză
Număr de pagini: 196
Editura: Charmides

Fiind adepta serialelor și a filmelor care au la bază o intrigă cât mai complexă posibil, pot asocia acest roman cu un serial și un film. Din punctul meu de vedere cartea are două părți, prezentate ca evenimente din trecut și acțiunea din prezent. Prima parte începe cu confesiunea lui Michael privind afacerile sale din cadrul mafiei. Un fel de „Narcos”, cu un Pablo Escobar ce conduce un cartel, lucrează cu poliția când vine vorba de droguri și pe deasupra mai este și pește.

Recenzie: A.D. Miller - Dezghețul

În 1974 s-a născut, la Londra, A.D. Miller. În prezent este editorul publicației The Economist, ediția pentru Marea Britanie. Dezghețul este romanul său de debut, roman care i-a adus succes internațional.

Romanul are plasată chiar la început definiţia „ghiocelului” care în arogoul moscovit înseamnă  „cadavru îngropat sau ascuns în troienele de zăpadă, care iese la iveală doar la dezgheţ”. Această definiție crează un tablou macabru dar real care poate fi de asemenea conectat cu un al doilea sens potrivit căruia, odată asumat un stil de viaţă decadent şi lipsit de moravuri, mai devreme sau mai târziu, consecinţele vor apărea.

Recenzie: Italo Calvino - Cărarea cuiburilor de păianjen

Autorul îmi era necunoscut, iar faptul că e italian și nu britanic sau american cum sunt cei pe care îi citesc de obicei, m-a determinat să citesc Cărarea cuiburilor de păianjen. Italo Calvino s-a născut în 1923 în Cuba. La vârsta de 20 a refuzat serviciul militar, fugind în munți, apoi s-a înrolat în Rezistență timp de 2 ani. După ce se întoarce la Torino începe Facultatea de Agricultură, pe care o abandonează în favoarea Facultății de Arte.

Debutează cu Cărareacuiburilor de păianjen distinsă cu premiul Riccione, apoi i-au urmat Vicontele înjumătățit, Castelul destinelor încrucișate, Orașele invizibile. Pentru ultimul dintre ele a primit numeroase premii. În 1985, anul morții sale, era cel mai tradus autor italian al tuturor timpurilor.

Recenzie: Michael Rostain - Fiul

Personajul principal, Lion, e mort. Da am avut în față un roman despre un personaj decedat. Acesta, trecut în lumea de dincolo încearcă să ia legătura cu familia sa. Mai mult însă, bântuie casa unde locuiește și veghează asupra părinților săi dar și asupra cățelușei. El analizează comportamentul celor din familie, ne spune cât de triști sunt părinții lui pentru că el nu mai este, și cum ei se agață de lucrurile fiului încercând să-l mai rețină printre ei. Tatăl lui Lion găsește în telefonul fiului său mesaje de la iubita sa.

Recenzie: Dan Chișu - Garsoniera din pădurea de macarale

Campania celor de la editura All m-a făcut să descopăr cărți pe care altfel le-aș fi trecut cu vederea, le-aș fi ignorat sau pur și simplu nu aș fi știut că există. Direct de pe Strada Ficțiunii vă prezint acum „Garsoniera din pădurea de macarale”, romanul lui Dan Chișu. Cu textele lui Chișu am mai avut de-a face și știu că nu reprezintă o lectură cu suișuri și coborâșuri, astfel încât câteodată te minunezi de cât de bine e scris iar alteori îți vine să arunci cartea cât colo.

Regizorul Vasile Cârlice pleacă împreună cu studenții în Anglia pentru vizionarea unui spectacol. Traiul în Anglia nu este sigur, așa că de frică Vasile se mută la Paris, unde rămâne pentru multă vreme deoarece nu dorește să se reîntoarcă în țară unde regimul comunist e în plină floare. Devine un foarte apreciat regizor dar nu cu numele său real ci sub pseudonimul Basile Carlasse.

Recenzie: Nick McDonnel - Doisprezece

Nick McDonell s-a născut în 1984 la New York și a debutat cu romanul Doisprezece pe care l-a scris la șaptesprezece ani. Romanul a fost ecranizat în 2010 în regia lui Joel Schumacher.

Romanul este în esență o numărătoare inversă până la petrecerea de anul nou, o numărătoare a zilelor, nu a secundelor, astfel că fiecare din cele cinci părți ale romanului corespunde unei zile începând din 27 decembrie și încheindu-se cu noaptea de Anul Nou. Personajul principal al romanului Doisprezece este Mike Albu, un tânăr model de șaptesprezece ani, care nu bea și nu fumează, are note bune la școală însă deși nu se droghează, vinde droguri, în principal iarbă dar și doisprezece, un drog sintetic asemănător ecstasy-ului.

Recenzie: Renata Carageani - Nono

La primă vedere cartea Renatei Carageani nu pare altceva decât un basm modern dar puternic influențat de stilul Hans Christian Anderson, al cărui protagonist este un vechi ursuleț de pluș. Nono, ursulețul de pluș care și-a pierdut prietenul de ceva vreme, decide să înceapă o aventură pe cont propriu, astfel că părăsește casa în care locuise din momentul în care fusese achiziționat din magazin și pătrunde în lumea reală. Aici ajunge să facă parte dintr-un grup pestriț de personaje bătute de soartă.

Recenzie: Chloe Aridjis - Cartea Norilor

Nu pot să nu remarc că a fost o carte cel puțin ciudată. Romanul lui Chloe Aridjis ne-o prezintă pe Tatiana, o mexicancă care ajunge la Berlin după ce câștigă un concurs de limbi străine. După finalizarea anului în care avea bursă pentru a studia acolo, decide să mai rămână, cucerită fiind de orașul ce pare viu, orașul în care istoria se poate întâlni la tot pasul, orașul în care ciudățeniile sunt la ordinea zile, orașul în care i se pare că îl vede chiar pe Hitler deghizat într-o bătrânică.

Probabil singura parte cât de cât interesantă a cărții începe în momentul în care Tatiana primește o slujbă de dactilografă de la renumitul Doktor Friedrich Weiss, un istoric excentric care e pasionat de trecutul nazist și comunist al Berlinului.

Recenzie: Walter Kirn - Sus, în aer

„Sus, în aer” al lui Walter Kirn mi-a dat impresia de roman condensat, roman care vrea în două sute și ceva de pagini să îmi spună extrem de multe, să mă lămurească asupra unor numeroase aspecte mai mult sau mai puțin implicate în acțiunea cărții. De fapt, cred că ăsta a și fost scopul cărții, ilustrarea societății de consum: să mă facă să cred că am nevoie de fiecare informație oferită, să cred că nu aș mai avea o viață frumoasă și plină fără acele nimicuri. Aș putea cerne cartea lui Kirn și din 285 de pagini să rămân doar cu 185 și nu s-ar pierde nimic esențial pentru povestea în sine, doar că ar lipsi ironia asupra consumerismului și asupra corporațiilor care ni-l „impun”. Dacă toți cititorii realizează că romanul lui Kirn e menit a satiriza societatea în care trăim și ne complacem, atunci înseamnă că toate cele 285 de pagini își au rostul.

Recenzie: Jean Teule - Magazinul de sinucideri

„Magazinul de sinucideri” scris de Jean Teule, are 114 pagini, a fost tradus din limba franceză de către Magda Răduță și publicat în 2011 la editura All în colecția Strada Ficțiunii Contemporan. Toate detaliile despre carte, inclusiv prețul, le puteți vedea aici.

„Magazinul de sinucideri” este povestea lui Alan Tuvache, cel de-al treilea fiu al soților Mishima și Lucrece Tuvache și este un pic altfel decât ar fi vrut părinții săi. De multe ori copiii sunt altfel decât vor părinții, dar asta nu înseamnă că e un lucru rău, cum nu e nici în cazul de  față.

Afacerea familiei Tuvache constă într-un magazin cu produse pentru sinucigași. Într-un viitor distopic tot mai multe persoane realizează că nu mai au pentru ce trăi că speranțele le sunt mereu înșelate și decid să-și încheie socotelile cu lumea aceasta. Tocmai pentru asta există magazinul de sinucideri, pentru a transforma sinuciderea într-o artă.

Recenzie: David Wroblewski - Povestea lui Edgar Sawtelle

Edgar Sawtelle s-a născut mut, dar este un băiat inteligent și a reușit să stăpânească limbajul semnelor extraordinar de bine. Edgar duce alături de părinții lui un trai idilic la ferma lor din nordul Wisconsinului, crescând și dresând câinii din canisa familiei. Edgar se simte apropiat de toți câinii sawtelle – o rasă aparte imaginată de autor – dar cel mai aproape de sufletul său și cea cu care are o legătură aparte este cățelușa Almondine, cățelușă care îl știe încă din leagăn. Construcția relației dintre cei doi este realizată și prin capitol „scrise” din perspectiva cățelușei, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără profundele cunoștințe despre câini, pe care le are autorul.

Recenzie: J.K. Rowling - Moarte Subită

Ceea ce inițial pare doar o povestioară dintr-un orășel (de dimensiunile unui sat de pe la noi) se transformă într-un roman plin de intrigi locale, bârfe și interese politice; toate plasate în contextul în care toată lumea știe pe toată lumea. Vorbesc despre Moarte Subită scrisă de J.K. Rowling, celebră (și bogată) pentru cele șapte romane fantasy ce alcătuiesc seria Harry Potter. Probabil că o să fiu puțin subiectiv și asta datorită faptului că fac parte din generația Harry Potter, lucru de care sunt mândru de altfel.

Deși publicul căruia se adresează e altul, nu-i un roman care să atragă copiii din școala generală, temele abordate sunt în fond aceleași, ca și în seria fantasy. Și aici mă refer la prietenie, familie, educație, violență domestică, droguri, politică, bani, putere.

Pagford este un mic orășel liniștit și simpatic, privit din exterior, dar în care conflictele între bogați și săraci, adolescenți și părinți, soți și soții, profesori și elevi ard mocnit până când un anumit eveniment le transformă în vâlvătaie. Moartea lui Barry Fairbrother, subită, (că de aici vine titlul) eliberează un loc în consiliul parohial (ca să înțelegeți, respectivul consiliu parohial e organismul de conducere a localității). Râca între consilieri e mai veche și extrem de încâlcită, ceea ce face să îmi fie extrem de greu să vă dau detaliile necesare și vă vă fac să înțelegeți, dar și să nu spun prea multe pentru a nu spulbera farmecul romanului.

Recenzie: Andrei Ruse - Soni

Mi-am luat cartea și am citit-o la recomandarea The Club of Serial Readers. Nu am greșit ascultând-o. Cartea lui Ruse e fascinantă, iar povestea, cu toate că e dramatică, îți cere să o urmărești, rapid ca și cum nu poți fi sigur dacă îți ajunge timpul să o afli în totalitate.

Date: editura Polirom, ediția a 3-a revăzută, 2012, ISBN: 978-973-46-3094-3, colecția Ego.Proză

Cartea se poate lua de pe elefant.ro: print sau e-book. 

Lecturi experimentale 2 și 3

Vă mai amintiți că am început un experiment literar în care îmi propuneam să citesc pe care nu le-aș citi în mod normal? Dacă nu vă amintiți, aveți aici articolul cu toate detaliile. Și aici aveți prima recenzie din seria celor 10 experimente.

Dacă prima carte a experimentului a mers cât de cât, următoarele două, cele de  față, s-au dovedit a fi eșecuri totale. Tocmai de aceea am ales să le menționez într-un singur articol pentru că nu am reușit să le duc la capăt astfel încât să pot scrie recenzii.

Recenzie: Nicole Krauss - Istoria Iubirii

Istoria Iubirii nu este primul roman al lui Nicole Krauss pe care îl citesc. Un bărbat intră în cameră, romanul de debut a fost primul, așa că mă pot lăuda că am le-am citit cronologic. Cu toate că eram familiar cu stilul de scriere al lui Krauss din nou am avut de mă luptat cu demoni interiori pentru a duce la bun sfârșit lectura Istoriei Iubirii. De ce? Fiindcă Istoria Iubirii nu e deloc un roman ușurel plin de sirop și zaharicale care să ne arate cât de multe se pot iubi doi oameni; dacă asta ați sperat când ați văzut titlul, atunci mai bine lăsați cartea pe raft.

Recenzie: Evelio Rosero - Armatele

Mi-am luat de la bibliotecă acest roman ca parte a unui experiment propriu, despre care am vorbit într-un articol anterior. Cu această ocazie îmi reînnoiesc invitația: vă invit să luați parte la experiment. 

„Armatele” de Evelio Rosero e o achiziție destul de recentă a bibliotecii județene BN, afirm aceasta deoarece sunt primul care a împrumutat-o. Cartea nici măcar nu avea o fișă a cărții cu informațiile ei esențiale: titlu, autor, cotă și preț.

Recenzia de joi: Angela Becerra - Ella

Am început lectura acestei cărți întrebându-mă cine e Ángela Becerra. Și mi-am răspuns: probabil o scriitoare foarte bună, din moment ce a primit „Premiul Iberoamerican pentru Proză – Planeta-Casamérica în 2009, pentru volumul de față, volum publicat în România, un an mai târziu la editura Rao. Restul informațiilor pe care le-am mai aflat despre scriitoare sunt de pe coperta trei a cărții, iar ceea ce este demn de menționat din tot ce scrie acolo e faptul că romanele ei au câștigat numeroase premii; de aici rezultând că e o scriitoare extrem de talentată.

Recenzie: Dan Coman - Irezistibil

Dan Coman s-a născut în județul Bistrița-Năsăud, județ de unde sunt și eu. Mi-a fost profesor în liceu doi ani de zile, însă nu pot spune că- l cunosc foarte bine. E un poet din generația nouă care s-a lansat dacă pot spune așa  și pe piața de proză, prin volumul “Irezistibil”, scris în urma unei burse de literatură primită în Germania. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc ci despre cât e el de irezistibil.

Cartea cuprinde 5 povestiri de proză modernă, fiecare creată pe un schelet autobiografic, sau cum spune Teodor Dună pe coperta cărții: “cu acest volum straniu și deconcertant, Dan Coman a scris prima <<auto-ficțiune fantastică>> din literatura romană.”

Recenzie: Nicole Krauss - Un bărbat intră în cameră

Un roman cu tentă psihologică apărut la Humanitas Fiction în colecția Raftul Denisei,  un roman apreciat și lăudat – astfel că nu puteam să nu îl citesc, să aflu dacă toate acele laude și cuvinte pompoase își au locul și rostul pe coperta acestei cărți.

            Romanul lui Nicole Krauss e întradevăr altfel; e literatură modernă, însă literatură de calitate, bine scrisă și conturată, numai bună de citit. Un bărbat intră în cameră e un altfel de roman inițiatic în care eroul suferă mai întîi inițierea și apoi pleacă în călătoria inițiatică; un bildungsroman văzut și trăit de personajul principal, de la coadă la cap.

            Samson Green, personajul principal, este găsit de poliție în deșert, în apropierea Las Vegasului, fără memorie, din cauza unei tumori cerebrale.