De
când am citit „Memoriile unei gheișe”, cartea lui Arthur Golden, am devenit
fascinat de cultura sau mai
bine zis culturile orientale; deși pentru noi, toți asiaticii par la fel și ei sunt diferiți ca și cultură și civilizație precum suntem și noi, europenii. Nu sunt fan înfocat al culturilor asiatice, să nu mă înțelegeți greșit, dar orice carte cu acțiunea
plasat prin Asia îmi va atrage atenția cu siguranță.
„Fetele din Shanghai” este o saga de familie, un roman
despre drama a două surori, Pearl și May cărora patima jocurilor de noroc a
tatălui lor și invadarea Chinei de către Japonia în Cel de-al Doilea Război
Mondial le distruge traiul liniștit și idilic. Familia Long cade în dizgrație, iar singura lor salvare o reprezintă căsătoriile aranjate pentru Pearl și May
cu Sam și Vernon, fii Bătrânului Louie, un chinez americanizat.