Recenzie: Guillaume Musso - Central Park

Editura: ALLFA

An apariție: 2016

Traducerea din limba franceză: Liliana Urian

Număr pagini: 400

 Musso e unul dintre autorii mei preferați, iar scrierile lui nu sunt doar romane de dragoste în care se regăsește și câte un eveniment neplăcut ci niște povești ce te țin cu sufletul la gură și te obligă să trăiești alături de personaj.

Ceea ce admir în mod special la cărțile acestui scriitor sunt citatele ce le dă la începutul fiecărui capitol; acestea îi scot din tipar romanele.

Incipitul ex-abrupto o descrie pe Alice, tânăra ce lucrează în criminalistica franceză, care se află în Central Park încătușată de un alt bărbat pe care nu-l cunoaște. Nu știe cum a ajuns acolo. Observă că are cămașa pătată de sânge, în palmă un număr de telefon și nici un act de identitate asupra ei. Încearcă să pună evenimentele cap la cap, ca să-și dea seama ce s-a întâmplat; la fel și Gabriel, pianistul american care e legat de ea.

Recenzie: Tom Egeland - Evanghelia după Lucifer

Titlu original: Lucifers Evangelium

Traducere din limba norvegiană: Adriana Diana Pop

Editura: ALLFA

Număr pagini: 480

An apariție: 2015

Simboluri, amulete, manuscrise, turnul Babel, adevăruri cosmice și multe trupuri golite de sânge. Cu aceste lucruri vă veți întâlni, dacă o să lecturați cartea. Pe măsură ce parcurgeți paginile, informația este din ce în ce mai copleșitoare și mai abundentă. O lectură numai bună pentru persoanele deschise la minte și care văd dincolo de Biblie.

În 1970, teologul Giovanni Nobile primește un document intitulat Manuscrisul lui Lucifer. Din cauza acestuia, fiica dânsului este răpită și ținută captivă într-un sicriu. Pentru a o primi înapoi pe Silvana, trebuie să înmâneze documentul unei secte religioase numite dracul|sângelui.

Recenzie: Julian Sanchez - Glasul Morților

Titlu original: “La voz de los muertos”

Traducere din limba spaniolă: Mariana Piroteală

Editura: ALLFA

Număr pagini: 415

An apariție: 2014

Romanul lui Sanchez, nu se încadrează în clasicele romane polițiste care le întâlnim la tot pasul. În primul rând diferă prin schimbarea spontană și nesemnalizată a naratorului. Aproape fiecare personaj fiind și povestitor. Astfel, cartea se joacă cu mintea cititorului, făcându-l mai atent la lectură.

Recenzie: Guillaume Musso - Maine

Titlu original: Demain

Traducerea: Liliana Urian

Editura: ALLFA

Colecția: Strada Ficțiunii Bestseller

Număr pagini: 336

        Acțiunea romanului gravitează în jurul filosofului, Matthew Shapiro care predă la Harvard și a Emmei Lovenstein care ocupă postul de somelier adjunct la un restaurant din New York. Inițial două personaje care duc o viață normală.

Zguduit de accidentul soției sale, Matthew rămâne stors de dorința de a trăi. Singurul motiv pentru care nu își pune capăt vieții este fetița lor de 4 ani, Emily. Existența lui ia o întorsură neașteptată în momentul în care achiziționează de la un târg de vechituri un laptop. Descoperind niște poze în acesta, o contactează pe vechea proprietară.

Recenzie: Cecelia Ahern - Cadoul

Îmi era dor să citesc ceva de Cecelia, deoarece cărțile ei ca și ale lui Sparks, nu sunt doar romane de dragoste ci și romane care te fac să meditezi asupra deciziilor pe care le faci zilnic.

După primele capitole citite, se instalează un sentiment de plictiseală și ai tendința să abandonezi lectura fiindcă te așteaptă o groază de alte cărți care merită citite și nu are rost să piezi vremea cu ceva ce nu îți place. Însă, te gândești un pic la personaj, ce vrea să transmită autoarea prin el? De ce îi construiește un trai așa banal?

Lou Suffern, un om de afaceri, soț, tată a doi copii, nu-și dorește decât să încheie cât mai multe contracte și să fie promovat în funcție. Nu-l afectează nici faptul că nu-și pune amprenta asupra educației propriilor copii. Își tratează soția cu atata indiferență, încât eu nu înțeleg ce rost mai are să stea cu el. De același tratament au parte și părinții lui, dar și sora și fratele său. Pentru el, evenimentele familiale, sărbătorile nu reprezintă nimic.

Recenzie: Guillaume Musso - Dupa sapte ani

Sebastian Larabee și Nikki Nikovski sunt protagoniștii acestui nou roman al lui Musso. Un roman ce trece dincolo de limitele cu care autorul v-a obișnuit dând de înțeles că dorește să îți diversifice stilul, să abordeze viața și din ale unghiuri.

Ce au în comun Sebastian și Nikki? Mai nimic, exceptând un divorț și cei doi copii. Ce îi aduce din nou împreună? Faptul că Jeremy și Camille sunt în pericol. De aici, cei doi vor porni într-o întreagă aventură ce îi poartă pe trei continente din SUA în Franța și de acolo în pădurea amazoniană.

Recenzie: Jan Philipp-Sendeker - Șoapta inimii

Șoapte inimii ne prezintă povestea unei iubiri ce nu s-a stins chiar dacă timpul și spațiulîi stă în cale. Jan-Philipp Sendeker crează în romanul său de debut o poveste ce ține citiorii lipițe de pagini făcând să treacă cu relativă ușurință peste stilul diferit de relatare adoptat.

Ceea ce pare la început a fi o aventură în Birmania, în momentul în care Julia Win decide să îți caute tatăl dispărut de patru ani, devine o aventură virtuală, la persoana a treia, în care chiar și Julia se transformă în spectator. U Ba, un localnic care o abordează fără sfială în stațiunea montană Kalaw (un sat pierdut în munți), îi oferă detalii intime despre viața ei și îi promite să îi devăluie secretul tatălui său și ce anume l-a făcut să îi părăsească cu patru ani înainte.

Recenzie: Tiago Rebelo - Timpul iubirilor perfecte

Lectura textului de pe coperta patru precum și faptul că întreaga acțiune este plasată în secolul al XIX-lea au constituit factori decisive atunci când am ales să citesc Timpul iubirilor perfecte.

Tiago Rebelo s-a născut în 1964 în Lisabona, Portugalia. Jurnalist de profesie, și-a început cariera în 1986, dar debutează cu roman abia în 2001 cu titlul Para Ti, una vida nova, care îl propulsează automat în topul celor mai bine vânduți autori portughezi.

Personajul principal al romanului Timpul iubirilor perfecte este locotenentul Carlos Montana, care pleacă din Lisabona, fiind detașat în Angola, să ia parte la acțiunile militare de acolo. Pe durata călătoriei cu vaporul, acesta își petrece timpul cu Leonor, fata unui colonel. Ceea ce era de așteptat se și întâmplă, și anume faptul că cei doi se îndrăgostesc. Odată ajunși îl Luanda, soarta îi desparte, Carlos pleacă spre un fort din centrul Angolei în timp ce Leonor rămâne în Luanda, dar își promit unul altuia să își scrie regulat.

Recenzie: Sașa Sokolov - Școală pentru proști

Saşa Sokolov născut în 1943 în Ottawa este considerat pionier al romanului postmodern rus. A primit numeroase distincţii internaţionale pentru opere de acest gen. Școală pentru proști a fost scris între anii 1972 și 1975, pe când Sokolov era angajat ca vânzător profesionist într-o rezervație naturală de pe Volga. Cele mai importante cărți ale lui sunt, Școală pentru proști și Palisandria. Din 1989 trăiește în Moscova.

Școală pentru proști e un amalgam de evenimente și întâmplări menite parcă să creeze confuzie și să se joace cu mintea cititorului. De ce zic asta? Pentru că nu pare să existe o ordine logică ori cronologică care să justifice alăturarea celor istorisite. Totul pare pus la întâmplare. 

Recenzie: A.D. Miller - Dezghețul

În 1974 s-a născut, la Londra, A.D. Miller. În prezent este editorul publicației The Economist, ediția pentru Marea Britanie. Dezghețul este romanul său de debut, roman care i-a adus succes internațional.

Romanul are plasată chiar la început definiţia „ghiocelului” care în arogoul moscovit înseamnă  „cadavru îngropat sau ascuns în troienele de zăpadă, care iese la iveală doar la dezgheţ”. Această definiție crează un tablou macabru dar real care poate fi de asemenea conectat cu un al doilea sens potrivit căruia, odată asumat un stil de viaţă decadent şi lipsit de moravuri, mai devreme sau mai târziu, consecinţele vor apărea.

Recenzie: Italo Calvino - Cărarea cuiburilor de păianjen

Autorul îmi era necunoscut, iar faptul că e italian și nu britanic sau american cum sunt cei pe care îi citesc de obicei, m-a determinat să citesc Cărarea cuiburilor de păianjen. Italo Calvino s-a născut în 1923 în Cuba. La vârsta de 20 a refuzat serviciul militar, fugind în munți, apoi s-a înrolat în Rezistență timp de 2 ani. După ce se întoarce la Torino începe Facultatea de Agricultură, pe care o abandonează în favoarea Facultății de Arte.

Debutează cu Cărareacuiburilor de păianjen distinsă cu premiul Riccione, apoi i-au urmat Vicontele înjumătățit, Castelul destinelor încrucișate, Orașele invizibile. Pentru ultimul dintre ele a primit numeroase premii. În 1985, anul morții sale, era cel mai tradus autor italian al tuturor timpurilor.

Recenzie: Michael Rostain - Fiul

Personajul principal, Lion, e mort. Da am avut în față un roman despre un personaj decedat. Acesta, trecut în lumea de dincolo încearcă să ia legătura cu familia sa. Mai mult însă, bântuie casa unde locuiește și veghează asupra părinților săi dar și asupra cățelușei. El analizează comportamentul celor din familie, ne spune cât de triști sunt părinții lui pentru că el nu mai este, și cum ei se agață de lucrurile fiului încercând să-l mai rețină printre ei. Tatăl lui Lion găsește în telefonul fiului său mesaje de la iubita sa.

Recenzie: Iuri Dombrovski - Maimuța vine să-și ia craniul

Iuri Dombrovski a trăit între anii 1909 și 1978 și a fost scriitorul rus care a trăit cea mai lungă și mai dureroasă detenție din lagărele sovietice, aproape optsprezece ani. Fiecare dintre cele două romane ale sale publicate la editura Allfa are câte o poveste aparte în spate. Facultatea lucrurilor de prisos nu a fost niciodată publicat în timpul societății comuniste. Maimuța vine să își ia craniul romanul despre care vă voi vorbi în cele ce urmează a fost scris în exil, în Alma-Ata.

În vârstă de 27 de ani, Hans Messonier este jurist si jurnalist și protagonist al romanului de față. Povestea ne prezintă încercarea lui Hans de a descoperi adevărul din evenimentele din trecut. Încearcă să descopere de ce s-a sinucis tatăl său și cine poate fi acuzat pentru aceasta.

Recenzie: Kerstin Gier - Mă sinucid altădată

Kerstin Gier este deja cunoscută publicului român prin cele două romane publicate la All, Ce să fac cu moștenirea și Bărbați și alte catastrofe, dar și prin seria Trilogia culorilor. Pe lângă acesta a mai publicat alte 30 de romane, multe dintre ele devenind cartea anului în Germania și nu numai. Mă sinucid altădată păstrează același stil dinamic și efervescent ca și în Ce să fac cu moștenirea? Obligând oarecum cititorul la un efort de lectură dinamică.

Povestea lui Geri Thaler începe cu anunțul trimis ziarului Bild prin care aceasta specifică ce anume dorește să fie publicat în știrea despre sinuciderea ei. Drept motive care o împing spre o sinucidere cu un plan destul de elaborat și bine pus la punct pot fi menționate faptul că are aproape treizeci de ani și nu este încă căsătorită, nu are copii, și-a pierdut slujba brusc și locuiește cu chirie, ceea ce face ca familiei să îi fie rușine cu ea.

Recenzie: Dan Chișu - Garsoniera din pădurea de macarale

Campania celor de la editura All m-a făcut să descopăr cărți pe care altfel le-aș fi trecut cu vederea, le-aș fi ignorat sau pur și simplu nu aș fi știut că există. Direct de pe Strada Ficțiunii vă prezint acum „Garsoniera din pădurea de macarale”, romanul lui Dan Chișu. Cu textele lui Chișu am mai avut de-a face și știu că nu reprezintă o lectură cu suișuri și coborâșuri, astfel încât câteodată te minunezi de cât de bine e scris iar alteori îți vine să arunci cartea cât colo.

Regizorul Vasile Cârlice pleacă împreună cu studenții în Anglia pentru vizionarea unui spectacol. Traiul în Anglia nu este sigur, așa că de frică Vasile se mută la Paris, unde rămâne pentru multă vreme deoarece nu dorește să se reîntoarcă în țară unde regimul comunist e în plină floare. Devine un foarte apreciat regizor dar nu cu numele său real ci sub pseudonimul Basile Carlasse.

Recenzie: Robert Harris - Factorul groazei

Robert Harris ne transpune prin intermediul poveștii sale într-o lume în care tehnologia e pe cale de a ne controla viețile, o lume nu foarte diferită de prezent, o lume aproape actual. Alexander Hoffman, protagonistul romanului Factorul Groazei este un fizician talentat care însă suferă o cădere nervoasă, ceea ce îl duce la concedierea sa din rândul personalului CERN.

Alexander împreună cu prietenul său Quarry își deschid propria companie prin intermediul căreia creează o inteligență artificială, numită VIXAL. După crearea lui Vixal viața lui Alexander se schimbă total, într-o zi primește o carte pe care nu o comandase, într-o seară este atacat în propria casă, iar propriul birou ajunge să îi fie împânzit de camere video. Toate acestea sunt defapt acțiuni comandate de el însuși, sau cel puțin așa afirmă cei care le execută.

Recenzie: Nick McDonnel - Doisprezece

Nick McDonell s-a născut în 1984 la New York și a debutat cu romanul Doisprezece pe care l-a scris la șaptesprezece ani. Romanul a fost ecranizat în 2010 în regia lui Joel Schumacher.

Romanul este în esență o numărătoare inversă până la petrecerea de anul nou, o numărătoare a zilelor, nu a secundelor, astfel că fiecare din cele cinci părți ale romanului corespunde unei zile începând din 27 decembrie și încheindu-se cu noaptea de Anul Nou. Personajul principal al romanului Doisprezece este Mike Albu, un tânăr model de șaptesprezece ani, care nu bea și nu fumează, are note bune la școală însă deși nu se droghează, vinde droguri, în principal iarbă dar și doisprezece, un drog sintetic asemănător ecstasy-ului.

Recenzie: Federica Bosco - Îndrăgostită de un înger

Autoarea romanelor Îmi placi la nebunie, Dragostea nu-i de mine sau Dragostea nu-mi dă pace, Federica Bosco este scriitoare şi scenaristă, născută în Milano în 1971 pune în romanul de faţă două pasiuni mai vechi, dansul şi Anglia.

Romanul o are ca personaj central pe adolescenta Mia ce îşi doreşte să îşi ducă la îndeplinire cele două visuri arzătoare ale ei. Primul presupune intrarea la prestigioasa şcoală de balet, Royal Ballet School din Londra, iar cel de-al doilea presupune o relaţie de lungă durată cu Patrick, fratele Ninei, prietena sa cea mai bună, care lucrează în Marină.

Recenzie: Tom Egeland - Capătul cercului

Arheologia a fost din totdeauna ceva fascinant pentru mine, deși nu o înțeleg pe deplin. Descoperirile arheologice, micile fragmente de istorie aduse la viață și îmbinate în puzzle-ul nesfârșit al lumii m-au atras mereu. Iar dacă e vorba despre istoria creștinismului, nu există scuză să nu savurez cartea care vorbește despre acest controversat subiect.

În cartea sa Tom Egeland ne prezintă o poveste interesantă bazată pe descoperirile arheologice ce au pus în lumină imperfecțiunile și incoerența bibliei. Povestea debutează cu o descoperire arheologică uluitoare, o raclă de aur ce poate conține un manuscris ce va schimba lumea creștină complet dacă este dat publicității. Bjørn Beltø, inspectorul supraveghetor al sitului se simte înșelat când profesorul care coordonează cercetările își fură propria descoperire. Astfel Bjørn pornește pe urmele raclei de aur încercând să-i afle originile și conținutul dar și motivele pentru care numeroase facțiuni și personalități ale istoriei și arheologiei vor să pună mâna pe ea. În plus el trebuie să se lupte cu trecutul care îl bântuie, cu probleme de ordin psihologic și cu faptul că este albinos.

Recenzie: Maj Sjowall și Per Wahloo - Roseanna

Această nouă apariție la editura All m-a atras din prima. Coperta neagră și acel crime scris după bestseller au constituit argumentul supreme când m-am decis să achiziționez ceva din librărie. După cum am aflat citind cartea, acesta este primul volum dintr-o serie ce îl are pe Martin Beck ca protagonist, ca detective principal în niște cazuri greu de descâlcit.

În lacul Boren, în Suedia, este descoperit un cadavrul al unei femei tinere și destul de frumoase. Problema e că nimeni nu o recunoaște și nimeni nu o caută, astfel că ancheta pare să se sfârșească chiar înainte de a începe, pur și simplu din lipsa unei identități a victimei. După luni de zile fără rezultate, apare ceva ce îl va pune pe Martin din nou în mișcare și îi va alimenta speranța că va putea rezolva cazul și prinde criminalul. Se pare că victima este Roseanna McGraw o americancă fără rude în viață și fără prieteni care să îi simtă lipsa, de aceea a fost atât de greu să i se de-a de urmă în excursia pe care o făcea prin Europa.