Recenzie: Silviu Gherman - Hartiile masculului

Science fantasy românesc? De ce nu? Ei bine cam asta a fost atitudinea cu care am pus mâna pe cartea lui Gherman, iar atitudinea asta a funcționat până la final. Imaginați-vă un univers distopic, unde femelele sunt specia superioară, perfecte și nemuritoare iar celelalte specii inferioare sunt create și programate genetic să le slujească. Celelalte specii fiind masculii, croacele, fuscubrahii, burbacii și coloscatoidele și cum presimt că vă pierd dacă voi continua cu termenii aceștia specifici, voi trece la a vorbi despre acțiunea propriu-zisă.

Recenzie: George RR Martin - Furtună pe Windheaven

În așteptarea celui de-al șaselea volum din AsoIaF, îi mai fac câte o vizită lui Martin, lecturând câte un alt roman de al său. De data aceasta Furtună pe Windheaven, roman pe care l-a scris în 1981 împreună cu Lisa Tuttle.

La o primă privire am crezut că Furtună pe Windheaven e un roman SF, însă pe măsură ce am înaintat cu lectura îl consider mai degrabă un steampunk fantasy, însă nu e deloc ușor de a-l încadra. Romanul are elemente SF și space opera împletite pe un schelet science fantasy destul de solid.

Tema centrală a romanului este zborul, sau mai bine zis dorința oamenilor de a zbura precum păsările. Ei bine, pe Windheaven acest lucru este nu doar posibil ci și necesar, deoarece planeta este acoperită în mare parte de un ocean, iar uscatul este fragmentat în numeroase insule. Între aceste insule cea mai rapidă cale de comunicare o reprezintă zburătorii; mesageri înaripați care străbat distanțe imense folosindu-se de forța brațelor pentru a pune aripile în mișcare, precum și de curenții de aer. Însă nu toată lumea poate zbura, nu toți au acest privilegiu, deoarece numărul aripilor este unul limitat, iar secretul confecționării lor este unul demult pierdut.

Recenzie: Brandon Sanderson - Calea Regilor vol 1

Cu opera lui Brandon Sanderson am mai făcut cunoștință. Am citit Elantris cu ceva vreme în urmă așa că știam la ce să mă aștept când m-am apucat de Calea Regilor. Am pătruns în lumea creată de Sanderson după ani întregi de cercetări și pot afirmă că e atât de complexă încât e imposibil de a o înțelege în totalitate de la prima lectură a primului volum. Aceeași problemă am întâmpinat-o și când am lecturat Cântecde Gheață și Foc ori Roata Timpului, așa că m-am oprit din a-mi face griji, după câteva pagini lecturate. 

O altă problemă, una minoră aș zice, poate fi numărul mare de cuvinte pe care autorul le-a creat și care au dat numeroase bătăi de cap traducătorului, dar Ana Veronica Mircea le-a dat de cap și ne-a oferit accesul spre ținutul Rosharului unde se pot găsi numeroase creaturi fantastice: spreni, chuli, ryshadium ori plante care se ascund de pericole sau demoni ai furtunilor. Și asta nu e tot, există numeroase obiecte magice precum cristalsăbiile ori cristalarmurile, animmozii sau fabrialele și toate acestea ar trebui să contribuie la existența unei lumi pașnice și prospere. Numai că, nu e chiar așa, ținutul e în război. Se putea un medieval fantasy fără război? Nu prea cred.

Lecturi de anul trecut

De ceva vreme am lăsat-o mai moale cu blogul, călătoriile în străinătate și munca în sectorul ONG și-au spus cuvântul în ceea ce privește timpul meu liber pentru a posta pe blog. Și cu cititul am lăsat-o ceva mai moale, însă nu de tot. Tocmai de aceea vă prezint în acest articol toate cărțile citite în 2015 dar cărora nu le-am dedicat articole pe blog.

John Green – Sub aceeași stea

Am citit acest volum în engleză, împrumutat de la prietenul și atunci colegul meu de cameră, Prem. Țin să îi mulțumesc cu această ocazie: Thank you very much for lending me your book, for sharing with me the pleasure of discovering the story hidden in its pages.

Cred că toată lumea a auzit despre fenomenul care a fost “The fault in our stars” de isteriile produse și de valul aprecieri pe care l-a primit. Povestea tragică a celor doi adolescenți m-a impresionat, trebuie să admit. John a făcut o treabă bună creând acest roman. Nu o să vă dau detalii despre poveste, doar voi menționa că povestea în sine m-a făcut să meditez mai mult la faptul că fericirea e ceea ce ar trebui să căutăm în viață. V-o recomand.

Mara Volkers – Mireasa magului (ed. Rao)

Romanul de față rescrie povestea din “Frumoasa și bestia” dându-i  însă ceva valențe apocaliptice. Și ca să înțelegeți ce vreau să zic situația stă cam așa: dacă magistrul Alban nu reușește să își recapete înfățișarea și puterile, ca să poată lupta împotriva răului atunci așa cum vă așeptați dragi cititori pământul va intra sub dominația Răului absolut.  Este aceasta o motivație suficientă pentru a afla povestea Giselei și ce o determină să se mărite cu un monstru? Dacă da atunci nu mai așteptați și începeți lectura romanului Mireasa Magului.

Garth Nix – Lirael (ed. Rao)

Acesta este cel de-al doilea roman din seria Vechiul Regat a cărui fir narativ continuă să ne plimbă prin tărâmul magic al Vechiului Regat. Aflăm mai multe detalii și totodată s-ar putea să și avem mai multe întrebări. Cert e că Lirael reușește să intre în bucluc și să iște o groază de situații care ne vor tine antrenați în poveste. Dar mai multe veți afla dacă lecturați Lirael.

Sam Christer – Moștenirea Stonehenge (ed. Litera)

Romanul lui Christer e numai bun dacă vreți ceva ușor și antrenant, ceva care să vă țină lipiți de pagini dar și să vă aducă suspans și puțin mister. E o combinație reușită chiar dacă nu extrem de complex ori foarte profundă.

John Steinbeck – Perla (ed. Rao)

Am devenit fan al lui Steinbeck odată ce am am lecturat La rasarit de eden. Nuvela asta însă are ceva aparte și ca să înțelegeți la ce mă refer menționez faptul că reușește să introducă cititorul într-o profunzime specifică romanelor și totuși reușește să acapareze nu prea mult timp. Așa cum titlul menționează în cele 96 de pagini ale nuvelei e vorba de o perlă, una extraordinar de mare pe care o găsește Kino. Doar că de îndată ce o deține se pare că aceasta se transformă într-o piază rea.

David Brin – Poștasul (ed. Paladin)

Deși e un roman SF postapocaliptic destul de apreciat, nu știu de ce dar pe mine nu m-a prea dat pe spate. Poate să fi fost acțiunea care nu decurgea pe cât de repede aș fi dorit, poate nestatornicia personajului principal – pe care aș fi vrut să îl văd că face ceva, că se implică că devine liderul unei comunități – poate sunt de vină așteptările mele care nu au coincis cu ceea ce David Brin mi-a oferit în paginile romanului Poștașul. Dar aș vrea și voi să îl citiți să îmi spuneți ce părere vă faceți. 

Nu e o promisiune dar sper ca in 2016 sa dedic mai mult timp blogului si cititului.

Recenzie: Samatha Shannon - The Bone Season

Înainte de a menționa orice altceva despre The Bone Season vreau să spun că l-am citit în engleză așa că nu sunt deloc familiarizat cu traducerile diferitelor nume și noțiuni oferite de traducătorul român, prin urmare ori de câte ori e nevoie o să le folosesc pe cele din engleză.

În vârstă de nouăsprezece ani Paige Mahoney este investigator în lumea criminalității din Scion Londra. Ce face mai exact? Scotocește după informații. Cum? Folosindu-se de abilitatea ei supranaturală care îi permite sufletului ei să părăsească trupul și să colinde prin mințile altora. Mai mult decât atât, prin ceea ce e capabilă să facă e pasibilă de pedeapsa cu moartea, deoarece orice activitate supranaturală este cu desăvârșire interzisă.

Review: Patrick Rothfuss - The Name of the Wind

 I started reading this novel advised by a Spanish friend. This is also the reason why I am writing this review in English.

The Name of the Wind is a fantasy novel whose action is concentrated around its main character, Kvothe, moreover is the story of his life, how he became famous, how he stole princesses, how he was expelled from University at a younger age than most of the people where allowed in, or how he talked to Gods.

What’s interesting, beside all the magic which resides in the story is the fact, that the hero is the one who tells the story. Why? Because he wishes from people to know the truth, not all the flourished and polished versions, which do not sound credible, even as fairytales.

Recenzie: Christopher Priest - Lumea inversa

Fac ce fac și tot revin la cel mai nou gen literar care mi-a acaparat simțurile de cititor, și anume science fiction-ul. Și cum Nemira e lider pe această piață în România, nu se putea să nu vă aduc în atenție una din cărțile publicate de ei, și anume Lumea inversă de Christopher Priest.

Lumea inversă așa cum îi spune și numele este exact un sistem de viață înversat în care valorile lumii fizice sunt sunt total diferite. Helward Mann, cel a căror acțiuni le vom urmări de-a lungul celor 345 de pagini, trăiește pe o planetă-hiperboloid, într-un oraș care are strania particularitate de a se deplasa încet pe șine. Sistemul social al orașului este unul definit prin ghilde. Ghildele sunt cele care conduc orașul, cele care stabilesc traseele de urmat și cele care dau legile. Ghilda Viitorului este cea din care Helward vrea să facă parte, însă odată ajuns acolo este nevoit să parcurgă o perioadă de formare muncind în toate celelalte ghilde. Astfel află ceea ce odată îi fusese ascuns, și anume cum funcționează orașul lor, care este sistemul care permite acestuia să se miște și ce se întâmplă dacă te îndepărtezi prea mult de oraș și de Optim.

Recenzie: Neil Gaiman - Oceanul de la capatul aleii

Ca să fiu sincer, e extrem de complicat de vorbit despre acest roman. E prima din cărțile lui Gaiman pe care o citesc dar nu va fi cu siguranță ultima. Oceanul de la capătul aleii este o poveste ce se poate citi din cel puțin două perspective. Una e cea fantastic în care aflăm povestea unui băiețel ce pătrunde dincolo de limitele realității pe care o vedem zi de zi. Cealaltă e povestea ce o minte, supusă unui șoc considerabil în copilărie, a creat-o ca formă de protecție. Care dintre cele două e cea adevărată? Căreia să îi dăm crezare?

Personajul principal, a cărui nume nu ne este dezvăluit, ne destăinuie cele mai adânci temeri ale sale și unul dintre cele mai groaznice episoade ale copilăriei sale, cel de după ziua de naștere unde niciunl din invitați nu și-a făcut apariția. Nopțile sale erau mai întotdeauna dominate de sentimentul de teamă, căci cu siguranță ceva necurat se ascundea în întuneric. Însă după momentul în care mașina familiei a dispărut și s-a dovedit a fi unealta unui sinucigaș, întregul sistem de valori al unui copil de numai șapte ani este complet dat peste cap. Singurul lui refugiu este cel în casa familiei Hempstock, unde cele trei femei, Lettie împreună cu mama și bunica ei, nu fac altceva decât să îi asigure confortul și suportul moral de care băiețelul are nevoie.

Recenzie: Veronica Roth - Divergent

„O singură alegere te poate transforma radical” așa afirmă coperta volumului Divergent. E o zicală adevărată, dar nu ar fi fost suficient să mă convingă să o citesc. De fapt am lecturat cartea doar din ambiție, peste tot pe internet și prin cercurile mele de prieteni cititori am dat numai peste laude și cuvinte frumoase la adresa romanului și a autoarei. Acum după două zile în care am fost aproape nedezlipit de roman, nu pot nega faptul că e diferită, că vine cu niște idei noi, dar încă se încadrează liniile care definesc young-adoult fantasy-ul.

Dincolo de povestea care acaparează atenția cititorului există asemănări cu „Jocurile Foamei”, cu „Instrumente mortale” sau cu seria „Amurg” ceea ce demonstrează, din punctul meu de vedere, că acest subgen al fantasy-ului se află momentan într-o fază de stagnare; sper doar că nu va urma un declin.

5 cărți pe final de an

Așa cum ați observat blogul meu nu a debordat de activitate în ultima perioadă și pentru asta o să îi dau înainte cu scuza că în ultimele cinci luni am locuit în Polonia unde am fost prins în numeroase activități de voluntariat pe teme educaționale. Evident că îmi place la nebunie ceea ce fac acolo și tocmai de aceea nu prea mai am timp de citit și mai ales de scris recenzii.

Ca ultim articol pentru anul 2013 vreau să recapitulez recenziile pe care le-am postat pe bibliocarti.com unde așa cum știți încerc să mă mențin pe linia de plutire. De la ultima recapitulare am mai adăugat:

Magie Întunecată de Philip Kerr. Christopher Ellis naratorul și apropiatul lui Newton așa cum am spus mai sus își începe relatarea evenimentelor stranii și întunecate cu momentul angajării sale în slujba custodelui în perioada Marii Rebateri a Monedei, perioadă în care falsificatorii de monede amenință să ruineze economia britanică șubrezită în urma numeroaselor războaie cu Franța.

Charlotte Lovenskold de Selma Lagerlof. În 1909 Selma Lagerlof era preferată de juriul premiului Nobel pentru literatură în defavoarea lui August Stridberg. Romanul ei „Charlotte Lovenskold” al doilea dintr-o tetralogie proiectată la momentul respectiv ne prezintă societatea suedeză a secolului nouăsprezece.

Drumul de Cormac McCarthy. McCarthy ne oferă imaginea unei lumi post-apocaliptice în care foamea este singurul și cel mai mare tovarăș al supraviețuitorilor. Un bărbat și fiul său, îmbrăcați în zdrențe și cu puține resturi de hrană rămase, străbat țara îndreptându-se spre sud unde, presupun ei, iarna atomică e mai puțin aprigă.

Waldemar de Liviu Radu. Waldemar ajunge în peripețiile lui prin munți într-o poiană unde noaptea ieșeau ielele noaptea să danseze și să atragă muritori cu farmecele lor. Inevitabil acest lucru i se întâmplă și lui și ajunge pe un tărâm straniu, un univers paralel, în care constată că ielele pot fi și prietenoase.

Blestemul manuscrisului de Bogdan Hrib și Răzvan Dolea.

În cadrul târgului internațional de carte de la Frankfurt are loc o crimă în cadrul pavilionului francez. Deși situația pare destul de simplă la început încet-încet sunt implicate serviciile secrete din țări precum Germania, Franța, SUA, Rusia și România desigur. Stelian Munteanu, protagonistul întregii acțiuni este chemat pentru a dezlega misterul ce planează asupra morții din cadrul târgului de carte.

Cinci cărți pe care le puteți adăuga pe lista voastră de lecturi de anul viitor sau cel puțin pot constitui un punct de plecare pentru anul literar 2014.

Vă urez un an nou plin de fericire și cât mai multe cărți citite!

La mulți ani!

Recenzie: Vremea Lupului

De când am citit romanul lui Oliviu Crâznic, „…și la sfârșit a mai rămas coșmarul” m-am îndrăgostit de stilul lui de a scrie. Așa încât încerc să nu ratez nici o ocazie de a face cunoștință cu textele sale. „Vremea lupului" este numele numărului din luna august al revistei „Dublu tăiș” și conține două povestiri gotic fantasy semnate Oliviu Crâznic și Cătălina Fometici. Spre rușinea mea, deși auzisem de Cătălina Fometici, nu am citit nimic scris de ea, dar după lectura această cu siguranță voi mai aborda și altceva.

E-book-ul începe cu „Lenore Arras”, textul lui Crâznic, și ne introduce direct într-o lume dominată de teroare și frig. O lume în care pacea și liniștea sunt demult dispărute printre ghețuri și crevase ce alcătuiesc mare parte din peisajul glaciar pe care îl străbate Ferrin cu scopul răzbunării. Deși este rănit la mână, slăbit din cauza drumului lung și în permanență urmărit de însoțitorii săi un cărăuș și un fierar, Ferrin e decis să își ducă vendeta la capăt chiar cu prețul propriei vieți. Curând însă grupul lor este atacat de niște feroce creaturi ale nopții, niște lupi masivi cu care au de furcă. Și mai mult însă, după ce scapă de atacul lor, cei doi însoțitori ai lui Ferrin se întorc împotriva lui probabil dornici să încaseze recompensa pusă pe capul lui.

Recenzie:Jasper Fforde - Cazul Jane Eyre

Cum sunt mai mult ca sigur că ați auzit cu toții de „Jane Eyre” scrisă de Charlote Brontë, o să trec fără alte explicații direct la subiectul cărții lui Jasper Fforde. Romanul său, un science-fantasy ce nu prea se încadrează în tipare, ne prezintă un univers alternativ în care literatura e la mare căutare.

Anglia anului 1985 pare o lume idilică pentru iubitorii de carte: automate care oferă citate din operele lui Shakespeare, scriitorii celebrii au cohorte de fani, iar manifestațiile stradale se desfășoară de cele mai multe ori între renascentiști și suprarealiști. Partea cea mai frumoasă e că serviciile speciale au o divizie specializată în infracțiunile literare: SpecOps 27 sau LiteraTec cum mai este cunoscută; și să nu credeți că stau degeaba că infracțiunile apar cu duiumul manuscrise originale false, carti cu final modificat, poezii contrafăcute și multe altele.

La mulți ani J.K. Rowling!

Astăzi, 31 iulie 2013 autoarea faimoasei serii fantasy Harry Potter împlinește 47 de ani. Să îi urăm la mulți ani!

J.K. Rowling (pronunțat Rolling) este prima scriitoare miliardară în dolari americani și autoarea unei serii de succes creând niște personaje ce au devenit adevărați idoli pentru fani.

O generație întreagă și aici mă refer la cei născuți în jurul anului 1990 a pătruns în lumea lecturii și a magiei odată cu personajul lui J.K. Rowling. De asemenea sunt mândru să mă declar parte a respectivei generații și nu pot decât să îi mulțumesc scriitoarei britanice că mi-a deschis apetitul pentru fantasy.

Întregul articol aniversar îl puteți citi aici.

Recenzie: Robert Jordan - Umbra se întinde

Cel de-al patrulea roman al seriei lui Jordan mi-a ajuns în mâini cu mult după terminarea lecturii volumului 3. Ar fi trebuit să fac o mică recapitulare înainte să mă apuc de el, dar am renunțat la idée; era destul de lung și 4-le fără să mai pierd o zi răsfoind 3-ul. Așa că m-am bazat pe faptul că amintirile mi se vor declanșa automat când voi citi și îmi voi aminti instantaneu detaliile importante. 

Aici aveți recenziile pentru volumele anterioare: Ochiul Lumii, În Căutarea Cornului, și Dragonul Renăscut. 

„Umbra se întinde” începe cu principalele personaje adunate în Stânca din Tear, unde Rand al’Thor, Dragonul Renăscut și deținătorul legendarei Callandor se străduie să conducă un regat și să învețe să conducă puterea în timp că nobilimea din Tear caută metode să-l ucidă. Pe deasupra mai există și cei nouă Rătăciți care abia așteaptă să pună mâna pe el, ori să-l distrugă.

Recenzie: Frank Herbert - Dune

Nu intenționam să citesc Dune, cu toate că auzisem numai cuvinte frumoase despre opera SF a lui Frank Herbert, scrisă în 1965. Dar mi-a ajuns în mâini și în bibliotecă cea de-a patra ediție (dacă nu luăm în calcul ediția de la Adevărul), cea din 2012 în formatul ăla hardcover  mare și greoi, adică exact cum îmi plac mie cărțile.

Dune este primul volum al seriei omonime, primul din cele șase. Celelalte sunt: Mântuitorul Dunei, Copiii Dunei, Împăratul-zeu al Dunei, Ereticii Dunei, Canonicatul Dunei. Primul volum prezintă povestea lui Paul Atreides fiul ducelui Leto Atreides. O alianță secretă între Casa Harkonen și Împăratul Padișah are ca scop distrugerea casei Atreides, iar primul pas este exilarea sub pretextul trimiterii lor să guverneze planeta Arrakis, cunoscută și sub numele de Dune. O planetă deșertică pe care principala bogăție este mirodenia, de altfel este și singurul loc din univers în care se găsește. Doar că în deșerturile Dunei trăiesc și niște creaturi gigantice, niște viermi de nisip de dimensiuni impresionante, de câteva sute de metri și capabili să înghită mașinăriile de extras mirodenia de mărimea unei clădiri.

Recenzie: Suzanne Collins - Revolta

Am ajuns și la cel din urmă volum al trilogiei scrise de Suzanne Collins. Sincer, primele două volume mi-au plăcut mult mai mult decât ultimul. Acesta din urmă a fost ușor de ghicit, nelăsând prea multe surprize cititorilor. Finalul a fost totuși bine-venit, acum știu că îmi pot lua de-o grijă și am cu o serie începută, mai puțin.

Așa cum numele dezvăluie, volumul trei aduce răzmerița în întregul Panem, răzmeriță pornită și susținută de locuitorii din districtul 13. Acel district despre care vă amintiți că fusese ras de pe suprafața pământului de către forțele Capitoliului. Ei bine, fusese districtul cu tehnologia nucleară așa că a avut parte de un armistițiu și s-a reorganizat în subteran.

Katniss acceptă să devină Gaița Zeflemitoare, simbolul revoluției în schimbul vieților apropiaților ei și în schimbul vieții lui Peeta, care după cum vă amintiți a rămas în custodia Capitoliului și care este torturat pentru dezvăluirea unor informații pe care nu le deține.

Recenzie: Oana-Stoica Mujea - Războiul Reginelor

„Războiul Reginelor” este primul volum din Cartea Întâi a seriei Dinastiile, scrisă de Oana Stoica-Mujea. Un roman fantasy românesc. Un roman adresat publicului tânăr, după cum sigla Tritonic Junior ne-o arată, dar un roman care poate fi citit și de publicul adult. Scopul unui roman fantasy, și a oricărei cărți de beletristică, este să ajute cititorul să evadeze într-un univers în care să nu se lovească de problemele cotidiene.

Romanul în discuție este o astfel de carte, a cărei acțiune e construită într-un univers nicidecum pueril sau artificial creat. Povestea centrală este călătoria inițiatică a Yassunei, o elfă care nu știe că e elfă și care are rezervat un destin măreț. Yassuna este forțată să abandoneze Ziar-ul, satul natal, deoarece este urmărită de forțele regelui Yannir sau Regele Ceasornicar. Pe drumul său în căutarea familiei și a ținutului elfilor va primi sprijin sau va fi vânată de numeroase creaturi magice precum pitici, zâne, elpizi, arkuzi, sperieni sau demoni.

Recenzie: Robert Jordan - Dragonul Renăscut

În universul din Roata Timpului, în Vârsta în care se desfășoară evenimentele e din ce în ce mai evident că Ultima Bătălie se apropie, iar cei trei t’averen au roluri importante de jucat în ea.

Odată ce Rand s-a proclamat Dragonul Renăscut, toți ceilalți falși dragoni au fost reduși la tăcere, deoarece Roata nu acceptă alți pretendenți. Însă Rand are probleme cu mânuirea saidinului care nu pare să funcționeze după aceleași reguli ca saidarul, astfel că Moiraine nu îi este de nici un folos, așa că Rand decide să urmeze Profeția, ba chiar să o oblige să i se supună și pleacă să cucerească Stânca din Tear, cea mai veche cetate omenească, unde se află Sabia-ce-nu-poate-fi-atinsă denumită și Callandor.

Recenzie: Suzanne Collins - Sfidarea

„Sfidarea” am citit-o mai mult din ambiție, nu că nu mi-ar fi plăcut ori nu m-ar fi atras, dar o tot amânam considerând alte cărți mai importante. Dar când atât mama cât și soră-mea au terminat-o și au început să vorbească de una de alta de prin carte pur și simplu nu am mai rezistat ca eu să nu știu despre ce-i vorba. Așa că am pus mâna pe ea și am dat-o gata într-o zi jumate.

„Sfidarea” este continuarea romanului „Jocurile Foamei” scrisă de Suzanne Collins și este, prin cele 318 pagini, cu 11 pagini mai lungă decât primul volum. Aici vorbesc de edițiile cartonate. Este publicată de editura Nemira în traducerea, celebrei, Ana-Veronica Mircea, din originalul „Catching Fire”.

Recenzie: Kami Garcia & Margaret Stohl - A 16-a lună

„Orice carte e o biblie și oriunde se află o biblie înseamnă că e și casa Domnului nostru”

A 16-a lună, cu titlul original „Beatiful Creatures” mi-a atras atenția din două surse, așa că nu am putut să o ignor și m-am văzut nevoit să o citesc, lucru pe care nu-l regret, pentru că e una dintre cele mai bune romane young adult fantasy (a nu se înțelege că e o mare operă). Și știți de ce? Pentru că nu e cu vampiri.

Povestea scrisă de cele două autoare îl are în centru pe Ethan, personaj-narator, adolescent, orfan de mamă și aproape orfan de tată, fiindcă de la moartea soției sale nu a mai ieșit din biroul său decât arareori și atunci noaptea.

Datele cărții: publicată la Rao în 2011 în traducerea lui Shauki Al-Gareeb.