Am aflat de „Cântul lui Ahile” datorită fructitzei și blogului ei axat pe lecturi mature și numai bune de dezbătut. Romanele istorice au mereu
loc în sufletul meu de cititor pe lângă celelalte genuri dragi. „Cântul lui
Ahile” se citește ușor și lin povestea spunându-se singură parcă fără să fie
nevoie de intervenții exterioare.
În romanul de față avem povestea lui Ahile, din momentul
în care Patroclu, prinț surghiunit în Ftia, îl întâlnește și îl îndrăgește
devenindu-i prieten, tovarăș, confident și soț și până după moartea lor când
cenușa trupurilor li se odihnește pe o colină în fața cetății Troia.
Deși centrul atenției îl deține Ahile, mie mi s-a părut
că Patroclu e mai important și demn de luat în seamă, el fiind entitatea din
umbră care a condus destinul lui Ahile pe făgașul spre glorie și nemurire, și
fără el sunt sigur că Ahile nu și-ar fi împlinit destinul de Ariston Achaion, cel mai mare dintre
ahei.
