Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

joi, 20 octombrie 2016

Recenzie: Silviu Gherman - Hartiile masculului

Science fantasy românesc? De ce nu? Ei bine cam asta a fost atitudinea cu care am pus mâna pe cartea lui Gherman, iar atitudinea asta a funcționat până la final. Imaginați-vă un univers distopic, unde femelele sunt specia superioară, perfecte și nemuritoare iar celelalte specii inferioare sunt create și programate genetic să le slujească. Celelalte specii fiind masculii, croacele, fuscubrahii, burbacii și coloscatoidele și cum presimt că vă pierd dacă voi continua cu termenii aceștia specifici, voi trece la a vorbi despre acțiunea propriu-zisă.

miercuri, 5 octombrie 2016

Recenzie: George RR Martin - Furtună pe Windheaven

În așteptarea celui de-al șaselea volum din AsoIaF, îi mai fac câte o vizită lui Martin, lecturând câte un alt roman de al său. De data aceasta Furtună pe Windheaven, roman pe care l-a scris în 1981 împreună cu Lisa Tuttle.
La o primă privire am crezut că Furtună pe Windheaven e un roman SF, însă pe măsură ce am înaintat cu lectura îl consider mai degrabă un steampunk fantasy, însă nu e deloc ușor de a-l încadra. Romanul are elemente SF și space opera împletite pe un schelet science fantasy destul de solid.
Tema centrală a romanului este zborul, sau mai bine zis dorința oamenilor de a zbura precum păsările. Ei bine, pe Windheaven acest lucru este nu doar posibil ci și necesar, deoarece planeta este acoperită în mare parte de un ocean, iar uscatul este fragmentat în numeroase insule. Între aceste insule cea mai rapidă cale de comunicare o reprezintă zburătorii; mesageri înaripați care străbat distanțe imense folosindu-se de forța brațelor pentru a pune aripile în mișcare, precum și de curenții de aer. Însă nu toată lumea poate zbura, nu toți au acest privilegiu, deoarece numărul aripilor este unul limitat, iar secretul confecționării lor este unul demult pierdut.

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...