În așteptarea celui de-al șaselea volum din AsoIaF, îi mai fac câte o
vizită lui Martin, lecturând câte un alt roman de al său. De data aceasta Furtună
pe Windheaven, roman pe care l-a scris în 1981 împreună cu Lisa Tuttle.
La o primă privire am crezut că Furtună pe Windheaven e un roman SF,
însă pe măsură ce am înaintat cu lectura îl consider mai degrabă un steampunk
fantasy, însă nu e deloc ușor de a-l încadra. Romanul are elemente SF și space
opera împletite pe un schelet science fantasy destul de solid.
Tema centrală a romanului este zborul, sau mai bine zis dorința oamenilor
de a zbura precum păsările. Ei bine, pe Windheaven acest lucru este nu doar
posibil ci și necesar, deoarece planeta este acoperită în mare parte de un
ocean, iar uscatul este fragmentat în numeroase insule. Între aceste insule cea
mai rapidă cale de comunicare o reprezintă zburătorii; mesageri înaripați care
străbat distanțe imense folosindu-se de forța brațelor pentru a pune aripile în
mișcare, precum și de curenții de aer. Însă nu toată lumea poate zbura, nu toți
au acest privilegiu, deoarece numărul aripilor este unul limitat, iar secretul
confecționării lor este unul demult pierdut.
