Recenzie: Brandon Sanderson - Calea Regilor vol 1

Cu opera lui Brandon Sanderson am mai făcut cunoștință. Am citit Elantris cu ceva vreme în urmă așa că știam la ce să mă aștept când m-am apucat de Calea Regilor. Am pătruns în lumea creată de Sanderson după ani întregi de cercetări și pot afirmă că e atât de complexă încât e imposibil de a o înțelege în totalitate de la prima lectură a primului volum. Aceeași problemă am întâmpinat-o și când am lecturat Cântecde Gheață și Foc ori Roata Timpului, așa că m-am oprit din a-mi face griji, după câteva pagini lecturate. 

O altă problemă, una minoră aș zice, poate fi numărul mare de cuvinte pe care autorul le-a creat și care au dat numeroase bătăi de cap traducătorului, dar Ana Veronica Mircea le-a dat de cap și ne-a oferit accesul spre ținutul Rosharului unde se pot găsi numeroase creaturi fantastice: spreni, chuli, ryshadium ori plante care se ascund de pericole sau demoni ai furtunilor. Și asta nu e tot, există numeroase obiecte magice precum cristalsăbiile ori cristalarmurile, animmozii sau fabrialele și toate acestea ar trebui să contribuie la existența unei lumi pașnice și prospere. Numai că, nu e chiar așa, ținutul e în război. Se putea un medieval fantasy fără război? Nu prea cred.

Lecturi de anul trecut

De ceva vreme am lăsat-o mai moale cu blogul, călătoriile în străinătate și munca în sectorul ONG și-au spus cuvântul în ceea ce privește timpul meu liber pentru a posta pe blog. Și cu cititul am lăsat-o ceva mai moale, însă nu de tot. Tocmai de aceea vă prezint în acest articol toate cărțile citite în 2015 dar cărora nu le-am dedicat articole pe blog.

John Green – Sub aceeași stea

Am citit acest volum în engleză, împrumutat de la prietenul și atunci colegul meu de cameră, Prem. Țin să îi mulțumesc cu această ocazie: Thank you very much for lending me your book, for sharing with me the pleasure of discovering the story hidden in its pages.

Cred că toată lumea a auzit despre fenomenul care a fost “The fault in our stars” de isteriile produse și de valul aprecieri pe care l-a primit. Povestea tragică a celor doi adolescenți m-a impresionat, trebuie să admit. John a făcut o treabă bună creând acest roman. Nu o să vă dau detalii despre poveste, doar voi menționa că povestea în sine m-a făcut să meditez mai mult la faptul că fericirea e ceea ce ar trebui să căutăm în viață. V-o recomand.

Mara Volkers – Mireasa magului (ed. Rao)

Romanul de față rescrie povestea din “Frumoasa și bestia” dându-i  însă ceva valențe apocaliptice. Și ca să înțelegeți ce vreau să zic situația stă cam așa: dacă magistrul Alban nu reușește să își recapete înfățișarea și puterile, ca să poată lupta împotriva răului atunci așa cum vă așeptați dragi cititori pământul va intra sub dominația Răului absolut.  Este aceasta o motivație suficientă pentru a afla povestea Giselei și ce o determină să se mărite cu un monstru? Dacă da atunci nu mai așteptați și începeți lectura romanului Mireasa Magului.

Garth Nix – Lirael (ed. Rao)

Acesta este cel de-al doilea roman din seria Vechiul Regat a cărui fir narativ continuă să ne plimbă prin tărâmul magic al Vechiului Regat. Aflăm mai multe detalii și totodată s-ar putea să și avem mai multe întrebări. Cert e că Lirael reușește să intre în bucluc și să iște o groază de situații care ne vor tine antrenați în poveste. Dar mai multe veți afla dacă lecturați Lirael.

Sam Christer – Moștenirea Stonehenge (ed. Litera)

Romanul lui Christer e numai bun dacă vreți ceva ușor și antrenant, ceva care să vă țină lipiți de pagini dar și să vă aducă suspans și puțin mister. E o combinație reușită chiar dacă nu extrem de complex ori foarte profundă.

John Steinbeck – Perla (ed. Rao)

Am devenit fan al lui Steinbeck odată ce am am lecturat La rasarit de eden. Nuvela asta însă are ceva aparte și ca să înțelegeți la ce mă refer menționez faptul că reușește să introducă cititorul într-o profunzime specifică romanelor și totuși reușește să acapareze nu prea mult timp. Așa cum titlul menționează în cele 96 de pagini ale nuvelei e vorba de o perlă, una extraordinar de mare pe care o găsește Kino. Doar că de îndată ce o deține se pare că aceasta se transformă într-o piază rea.

David Brin – Poștasul (ed. Paladin)

Deși e un roman SF postapocaliptic destul de apreciat, nu știu de ce dar pe mine nu m-a prea dat pe spate. Poate să fi fost acțiunea care nu decurgea pe cât de repede aș fi dorit, poate nestatornicia personajului principal – pe care aș fi vrut să îl văd că face ceva, că se implică că devine liderul unei comunități – poate sunt de vină așteptările mele care nu au coincis cu ceea ce David Brin mi-a oferit în paginile romanului Poștașul. Dar aș vrea și voi să îl citiți să îmi spuneți ce părere vă faceți. 

Nu e o promisiune dar sper ca in 2016 sa dedic mai mult timp blogului si cititului.

Recenzie: Vremea Lupului

De când am citit romanul lui Oliviu Crâznic, „…și la sfârșit a mai rămas coșmarul” m-am îndrăgostit de stilul lui de a scrie. Așa încât încerc să nu ratez nici o ocazie de a face cunoștință cu textele sale. „Vremea lupului" este numele numărului din luna august al revistei „Dublu tăiș” și conține două povestiri gotic fantasy semnate Oliviu Crâznic și Cătălina Fometici. Spre rușinea mea, deși auzisem de Cătălina Fometici, nu am citit nimic scris de ea, dar după lectura această cu siguranță voi mai aborda și altceva.

E-book-ul începe cu „Lenore Arras”, textul lui Crâznic, și ne introduce direct într-o lume dominată de teroare și frig. O lume în care pacea și liniștea sunt demult dispărute printre ghețuri și crevase ce alcătuiesc mare parte din peisajul glaciar pe care îl străbate Ferrin cu scopul răzbunării. Deși este rănit la mână, slăbit din cauza drumului lung și în permanență urmărit de însoțitorii săi un cărăuș și un fierar, Ferrin e decis să își ducă vendeta la capăt chiar cu prețul propriei vieți. Curând însă grupul lor este atacat de niște feroce creaturi ale nopții, niște lupi masivi cu care au de furcă. Și mai mult însă, după ce scapă de atacul lor, cei doi însoțitori ai lui Ferrin se întorc împotriva lui probabil dornici să încaseze recompensa pusă pe capul lui.

Recenzie: Robert Jordan - Umbra se întinde

Cel de-al patrulea roman al seriei lui Jordan mi-a ajuns în mâini cu mult după terminarea lecturii volumului 3. Ar fi trebuit să fac o mică recapitulare înainte să mă apuc de el, dar am renunțat la idée; era destul de lung și 4-le fără să mai pierd o zi răsfoind 3-ul. Așa că m-am bazat pe faptul că amintirile mi se vor declanșa automat când voi citi și îmi voi aminti instantaneu detaliile importante. 

Aici aveți recenziile pentru volumele anterioare: Ochiul Lumii, În Căutarea Cornului, și Dragonul Renăscut. 

„Umbra se întinde” începe cu principalele personaje adunate în Stânca din Tear, unde Rand al’Thor, Dragonul Renăscut și deținătorul legendarei Callandor se străduie să conducă un regat și să învețe să conducă puterea în timp că nobilimea din Tear caută metode să-l ucidă. Pe deasupra mai există și cei nouă Rătăciți care abia așteaptă să pună mâna pe el, ori să-l distrugă.

Recenzie: George R.R. Martin - Dansul Dragonilor

coperta cartonată

În cele din urmă i-a venit rândul și „Dansului Dragonilor” să-și dezvăluie secretele sale mie, unui cititor înrăit. Pentru cei ce nu știu încă „Dansul Dragonilor” este cel de-al cincilea volum al uimitoarei saga high-fantasy „Cântec de Gheață și Foc” scrisă de George Richard Raymond Martin; un volum care a apărut la mare distanță în timp, după cel de-al patrulea, Festinul Ciorilor.

De la începutul cărții e evident că ceva s-a schimbat. Avem mai multe hărți, nu doar Nordul și Sudul care alcătuiesc Westeros-ul ci și una pentru teritoriul la nord de zid, și două pentru Essos, continental estic asupra căruia se va concentra mare parte din volumul 5.

Recenzie: Mirreile Calmel - Cântul Vrăjitoarelor 1

Coperta actuală

Încep prin a vă spune că mie îmi plăcea mai mult coperta care apăruse în catalogul Rao General, cel cu noile apariții. Coperta aceea era sumbră și matură și după părerea mea se potrivea mai bine cu conținutul. Coperta actuală e colorată și jucăușă, lucru care mi se pare nepotrivit cu drama personajelor. Chestiunea de mai sus e valabilă pentru toate cele trei volume ale seriei.

Din cauza copertei mulți cititori sau potențiali cititori pot considera că e vorba de un alt roman young-adult cu creaturi supranaturale și povești de dragoste siropoase. „Cântul Vrăjitoarelor” nu e deloc așa. E un roman matur și serios pe care nu l-aș recomanda sub 16 ani. O poveste fantasy plasată într-o atmosferă medievală, în Franța secolului al XV-lea, la sfârșitul domniei lui Ludovic al XI-lea.

Recenzie: Robert Jordan - Ochiul Lumii

Prin noiembrie 2007 am intrat la bibliotecă în căutarea unor cărți interesante de lecturat. Am explorat rafturile încet și metodic extrăgând titluri care sunau tentant și răsfoindu-le. Așa am dat peste o carte groasă, neagră și cu un titlu, Ochiul Lumii, scris cu auriu. Am luat-o de pe raft și nu mică mi-a fost mirarea când am citit pe coperta 1 următoarea propoziție: „Cu Roata Timpului Robert Jordan duce la apogee opera lui Tolkien” – The New York Times.

Cartea cerea să fie lecturată! Am luat-o împreună cu altele și acasă am început să o parcurg cu nerăbdare. Prologul ne dezvăluie un fragment dramatic din viața lui Lewis Therin Telamon. Până dincolo de jumătatea cărții nu prea există vreo conexiune cu acest prolog astfel că pare pus acolo doar ca să deruteze.

Leapșa genurilor literare

Am primit o leapșă de la Ghanda, inițiatoarea ei, dar și de la Cori. O leapșă a genurilor literare.

Voi alege 5 genuri literare, iar pentru fiecare voi menționa trei cărți care mi-a plăcut mult, nu neapărat cele mai recente ci cele care mi se par potrivite.

Recenzie: Robin Hobb - Asasinul Regal

Acest al doilea volum al trilogiei Farseer își începe acțiunea la câteva săptămâni după finalizarea primului. Fitz este din nou și narator și personaj principalși ne ghidează prin aventurile și întâmplările vieții sale.

Trei sunt schimbările majore din viața lui Fitz după întoarcerea lui din Regatul Munților unde tentative de asasinare a sa, comandată de unchiul său, Regal, a eșuat. Care sunt cele trei? În primul rând regale Shrewd nu mai e rege decât cu numele deoarece e slăbit și măcinat de o boală extrem de dureroasă (ceva ce seamănă cu guta, din descrierile oferite de autoare) și e de asemenea

Recenzia de joi: Robin Hobb – Ucenicul asasinului (vol 1 din trilogia Farseer)

„Dacă te-ai săturat de un fantasy-clișeu plin de elfi, care inundă librăriile, trebuie să citești Ucenicul Asasinului. Merită!” (Pixel Planet)

Recenzia de joi: George R.R. Martin - Festinul Ciorilor

Până nu de mult „Festinul Ciorilor” era ultimul volum publicat din saga Cântec de Gheață și Foc. Între timp a apărut și mult-așteptatul „Dans al dragonilor” astfel că „Festinul...” și-a pierdut privilegiul de cel mai recent volum. Dar să nu mă mai lungesc cu vorba și să vă spun ce aduce nou acest al patrulea volum. Ei bine, continuă povestea din celelalte trei, o duce mai departe, sau dacă vreți, mai aproape de iarna nemiloasă pe care ruinata casă Stark o tot anunța prin motto: Winter is coming.

Recenzia de joi: George R.R. Martin - Iureșul Săbiilor

Acest al treilea volum al impresionantei saga fantasy construită de George R.R. Martin e cel mai complex, mai plin de evenimente și explicații totodată, dintre primele trei. Celor ce nu l-au citit încă le recomand să o facă deoarece va aduce lumină asupra unor întâmplări încețoșate încă din începutul primului volum. Pe deasupra are cele mai multe și mai neimaginate răsturnări de situație; deși s-ar crede că primele două volume ne-au pus în gardă în legătură cu ceea ce e capabil autorul să facă cu personajele și destinele acestora, se pare că încă mai are ași în mânecă și ne servește noi și noi întâmplări aducând la suprafață personaje obscure a căror roluri devin din ce în ce mai importante. Cu toată silința depusă pentru a nu dezvălui prea multe, această recenzie va conține totuși și câteva spoilere minore, care nu vor știrbi din plăcerea lecturii ci doar vor deschide apetitul cititorilor.

Recenzie: George R.R. Martin - Încleștarea Regilor

Volumul anterior al impresionantei saga Cântec de Gheață și Foc ne-a oferit un spectacol de zile mari. Urzeala Tronurilor e un joc cât se poate de serios, în care minciunile și trădările duc la crime și război, la moartea unor personaje îndrăgite și triumful (temporar) personjelor nesuferite, care totuși nu pot fi numite negative. În cărțile lui Martin nu există o parte bună și o parte rea, ci e o oglindire a realității noastre, în care suntem buni sau răi în funcție de context și de interese.

Încleștarea Regilor prezintă războiul celor cinci regi, război început în volumul trecut odată cu uciderea regelui Robert I Baratheon primul pe numele său și acuzația de trădare adusă lui Eddard Stark, Mâna Regelui; care mână va sfârși, șocant, decapitantă, autorul demonstrând o originalitate și un cinism în construirea narațiunii. Sadismul auctorial a șocat milione de cititori dar nu i-a îndepărtat de lectură, ci din contră i-a legat mai tare de firul narativ și i-a pregătit psihologic pentru următoarele morți ale unor personaje îndrăgite sau apreciate.

Recenzie: George RR Martin - Urzeala Tronurilor

O operă impresionantă și fascinantă, asta e Urzeala Tronurilor. O împletire de cunoștințe istorico-mitologice cu unele politico-culturale și cu cele fantastico-magice alcătuiesc un roman despre care niciuna din limbile pământului nu are destule cuvinte să-l descrie în toată splendoarea și complexitatea sa. Inovația lui George R.R. Martin în genul literar inventat practic de Tolkien este, cum déjà s-a remarcat încă de la apariția volumului, faptul că personajele sunt surprinzător de asemănătoare cu cele din lumea reala, pline de țeluri ascunse și de gânduri perfide, nici bune, nici rele, însă înșelătoare și ipocrite când e nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor.