Recenzie: Guillaume Musso - Central Park

Editura: ALLFA

An apariție: 2016

Traducerea din limba franceză: Liliana Urian

Număr pagini: 400

 Musso e unul dintre autorii mei preferați, iar scrierile lui nu sunt doar romane de dragoste în care se regăsește și câte un eveniment neplăcut ci niște povești ce te țin cu sufletul la gură și te obligă să trăiești alături de personaj.

Ceea ce admir în mod special la cărțile acestui scriitor sunt citatele ce le dă la începutul fiecărui capitol; acestea îi scot din tipar romanele.

Incipitul ex-abrupto o descrie pe Alice, tânăra ce lucrează în criminalistica franceză, care se află în Central Park încătușată de un alt bărbat pe care nu-l cunoaște. Nu știe cum a ajuns acolo. Observă că are cămașa pătată de sânge, în palmă un număr de telefon și nici un act de identitate asupra ei. Încearcă să pună evenimentele cap la cap, ca să-și dea seama ce s-a întâmplat; la fel și Gabriel, pianistul american care e legat de ea.

Recenzie: Guillaume Musso - Dupa sapte ani

Sebastian Larabee și Nikki Nikovski sunt protagoniștii acestui nou roman al lui Musso. Un roman ce trece dincolo de limitele cu care autorul v-a obișnuit dând de înțeles că dorește să îți diversifice stilul, să abordeze viața și din ale unghiuri.

Ce au în comun Sebastian și Nikki? Mai nimic, exceptând un divorț și cei doi copii. Ce îi aduce din nou împreună? Faptul că Jeremy și Camille sunt în pericol. De aici, cei doi vor porni într-o întreagă aventură ce îi poartă pe trei continente din SUA în Franța și de acolo în pădurea amazoniană.

Recenzie: Florian Lafani și Gautier Renault - Poker în infern

Așa cum spuneam data trecută, îmi place colecția Strada Ficțiunii pentru că nu știi ce surprize literare ascunde. Atunci am vorbit despre un chicklit, iar acum vă povestesc despre un thriller. Această recenzie fiind bineînțeles inclusă în campania editurii ALL „Citește și câștigă cărți pe viață din colecția Strada Ficțiunii”.

Poker în Infern, romanul celor doi scriitori francezi reprezintă o adevărată aventură în prin tainele și simbolistica pokerului. O aventură în care multe dintre personaje își vor găsi sfârșitul pentru că au pus întrebări nepotrivite, unor persoane nepotrivite. O aventură la care puteți lua parte lecturând cartea.

Mi-a plăcut stilul antrenant, viteza cu care se desfășoară evenimentele și aparenta lipsă de legătură între ele. Ce legătură poate exista între un student olandez care ia parte la experimente medicale pentru niște bani de buzunar și un profesor universitar jucător de poker online din Franța, ori între un IT-st priceput și un comisar european din cadrul consiliului concurenței? Așa m-am întrebat și eu parcurgând diferitele planuri narative și ajungând tot mai aproape de final fără să văd o legătură concretă. Chiar mă temeam că totul se va termina într-un mare final deschis ce ar lăsa loc de nenumărate interpretări.

Recenzie: Stephen Booth - Câinele Negru

Stephen Booth aduce în fața cititorilor un thriller polițist cu accente noir. Un thriller bun să pună mințile celor dornici de dezlegat mistere, la treabă. În conformitate cu Dicționarul Oxford black dog (câinele negru) este o expresie sinonimă cu melancolia, depresia și proasta dispoziție. Exact aceste sentimente îl vor cuprinde și pe tânărul polițist Ben Cooper când întreaga sa existență se dă peste cap: se ivesc probleme în familie, ancheta în desfășurare se complică enorm fără să apară vreo soluție, iar noua lui parteneră, Diane Fry, vânează ca și el postul vacant de sergent.

Recenzie: Simon Toyne - Cheia

Acum aproape un an de zile puneam pe blog recenzia cărții „Sanctus” primul volum din Trilogia Sancti, de Simon Toyne, britanicul care a făcut senzație cu thriller-ul său religios în stil Dan Brown. Ei bine, mie nu mi-a plăcut niciodată comparația cu Dan Brown; din punctual meu de vedere romanele lui Brown și ale lui Toyne nu se pot compara.

Tot în 2012, dar în toamnă, se lansa la Gaudeamus, în prezența autorului însuși „Cheia” volumul doi al trilogiei Sancti. Resursele financiare nu mi-au permis să ajung acolo pentru al întâlni pe autor, dar prin bunăvoința Ghandei am și eu un volum semnat de autor. Detaliile în articolul ăsta.

Recenzie: Lee Child - Ancheta

Cu Lee Child am făcut cunoștință în 2007 – prin intermediu cărților sale bineînțeles – prin  Nimic nu e ușor apărut într-o ediție condensată la Reader’s Digest. În 2010 am dat la raftul de reduceri în librăria Alexandria peste volumul Evadare imposibilă. După romanul acesta am constatat că m-am îndrăgostit iremediabil de stilul narativ și de romanele lui Child, care îl au pe fostul polițist militar, Jack Reacher, drept personaj principal. Așa că nu am rezistat ofertei celor de la Litera și mi-am achiziționat Ancheta apărut în colecția thriller, cea care se vindea cu Jurnalul Național și din nu știu ce motive a fost oprită.

Lecturi experimentale 2 și 3

Vă mai amintiți că am început un experiment literar în care îmi propuneam să citesc pe care nu le-aș citi în mod normal? Dacă nu vă amintiți, aveți aici articolul cu toate detaliile. Și aici aveți prima recenzie din seria celor 10 experimente.

Dacă prima carte a experimentului a mers cât de cât, următoarele două, cele de  față, s-au dovedit a fi eșecuri totale. Tocmai de aceea am ales să le menționez într-un singur articol pentru că nu am reușit să le duc la capăt astfel încât să pot scrie recenzii.

Recenzie: Harlan Coben - Hold Tight

Primul meu roman citit integral în limba engleză. De unde mi-am achiziționat-o? Dintr-un second hand din rețeaua de second-hand-uri London Shop, unde hainele se vând de cele mai multe ori la kilogram. Tot la kilogram a fost și cartea mea astfel că m-a costat 6 lei. Nu e chiar în cea mai bună formă ci arată de parcă a fost citită intens de vreo 4-5 ori. E, mai exact, precum cărțile pe care le împrumutam așa-zișilor prieteni, pe când eram mic și prost, și le mai vedeam înapoi după un an sau chiar mai mult.

„Hold Tight” (neexistând o traducere oficială în română nu aș vrea să fac eu una pentru a nu încălca drepturile de autor) e un thriller psihologic și abia mai apoi un thriller polițist apărut în 2009 la Orion Books. Romanul începe cu două evenimente, complet separate și independente pe care le urmărește în paralel, capitol de capitol. În primul fir narativ e vorba de o crimă, în cel de-al doilea, de o sinucidere.

Recenzie: Jeffery Deaver - Scaunul Gol

Scaunul Gol este al treilea volum al seriei Lincoln Rhyme. Însă nu vă faceți griji că nu le-ați citit pe primele, înafară de faptul că sunt aceleași personaje principale nu există altă legătură între ele. Lincoln Rhyme este un fost detectiv NYPD care datorită unui incident nefericit a ajuns cvadruplegic, mai pe înțelesul tuturor, capul este singura parte a corpului pe care o poate mișca. În ciuda acestui fapt este un criminalist excepțional reușind să rezolve cele mai controversate crime chiar din laborator, bineînțeles, cu ajutorul colegei și iubitei sale Amelia Sachs care face munca de teren și adună probele și cu ajutorul asistentului său personal, Thom.

Leapșa genurilor literare

Am primit o leapșă de la Ghanda, inițiatoarea ei, dar și de la Cori. O leapșă a genurilor literare.

Voi alege 5 genuri literare, iar pentru fiecare voi menționa trei cărți care mi-a plăcut mult, nu neapărat cele mai recente ci cele care mi se par potrivite.

Recenzie: Sam Bourne - Ultimul Testament

Un thriller mediocru, asta e Ultimul Testament, mult peste Educația Costisitoare a lui McDonnel, dar totuși parcă lipsit de strălucire.

Fundalul ales pentru desfășurarea evenimentelor este Israelul, mai precis Ierusalimul, mereu disputat de palestinieni și evrei. E vorba de o conferință de pace, una care e mai aproape de a aduce pacea mai mult decât oricare alta, și totuși, o serie de omoruri, pe care nu și le asumă nimeni crează disensiuni și sunt foarte aproape de a distruge fragila temelie a procesului de pace.

Recenzie: Andrew Wilson - Minciuna

„Andrew Wilson îl pune pe cititor pe piste greșite ori de câte ori are ocazia. E îngrozitor de fascinantă.” (Val McDermid)

The Lying Tongue

Minciuna

Ed. Rao

2012

Trad: Graal Soft

E o carte cu și despre scriitori. 

Recenzie: Nick McDonell - O educație costisitoare

Puteți să îmi mulțumiți încă o dată pentru că m-am sacrificat și am citit o carte pe care nu v-o recomand decât dacă suferiți de o acută lipsă de plictiseală combinată cu o acută lipsă de cărți interesante.

Cartea lui McDonell, foarte apreciată și lăudată pe coperta IV de către publicații precum Publishers Weekly și Entertainment Weekly nu e decât un mare fâs, după părerea mea.

Recenzie: Dan Brown - Simbolul Pierdut

Isteria Dan Brown a trecut, apele s-au liniștit așa că m-am apucat și eu de lecturat Simbolul Pierdut, cel mai recent roman al cunoscutului și controversatului scriitor. În 2008, deci acum patru ani citisem ultima carte de-a lui Brown, intitulată Conspirația, și iată că acum câteva săptămâni am revenit la un scriitor atât de mediatizat, hulit de unii și iubit de alții.

Recenzia de joi: Jennifer Lee Carrell - Codul Shakespeare

Da, știu, cu toții ați auzit de Codul lui DaVinci precum și de valul de acuzații și aprecieri negative la adresa lui, în majoritate stârnite de biserică, a cărei autoritate clădită pe minciuni, trădări și crime a fost zdruncinată de romanul lui Dan Brown.

Recenzie: Simon Toyne - Sanctus

Recenzie specială de 8 martie.

Cartea lui Simon Toyne am primit-o cadou, de fapt, voiam să mi-o cumpăr eu, așa că a fost un cadou perfect. De multe ori reușim să o dăm în bară atunci când primim sau oferim cadouri din cauza unei strădanii prea mari, dar în cazul meu, să primesc ce mi-am dorit și încă din partea unei personae extrem de apropiate e cadoul ideal.

Revenind la romanul în discuție, Sanctus, nu ne spune prea multe din titlu, dar ne sugerează un mister care are neapărată nevoie să fie dezlegat. Un cititor curios și pasionat de descifrarea misterelor cărților nu va rezista prea mult și va deschide cartea, va trece cele câteva pagini și va incepe cu capitolul unu. Astfel acțiunea prinde viață și se desfășoară în imaginația lectorului.

Recenzie: Eugen Ovidiu Chirovici - Labirinth.com

Deși pornesc cu scepticism la lecturarea unei cărți contemporane și mai ales cu autor român – nu am nimic împotriva scriitorilor români contemporani și nici nu cred că sunt inferiori celor din vest, doar că sistemul nostru educațional nu îi promovează, ci se oprește la Marin Preda, de parcă de acolo și până în prezent nu mai este nimic demn de meționat – mi-am zis că ocultismul și influența astrală sunt teme mai puțin abordate într-un roman, așa că trebuie să fie ceva proaspăt. Labirinth.com chiar e ceva revigorant, nu doar o simplă lectură de vacanță, iar Eugen Ovidiu Chirovici chiar scrie bine.