„The
catcher in the rye” al lui J.D. Salinger l-am citit în cadrul unei club de
lectură lansat de Roxana pe blogul ei, un club de lectură deschis pentru
oricine. Nu a fost dorința mea să lecturez cartea dar m-am supus majorității și
am citit-o în 2 zile, două duminici mai exact.
Romanul
lui Salinger ne prezintă vreo 48 de ore din viața lui Holden Caulfield, un
tânăr adolescent care tocmai a fost dat afară din a treia școală la care fusese
înscris. Este defapt povestea regăsirii sinelui într-o lume închistată în norme
și tradiții; un roman de răzvrătire adolescentină a cărei etapă finală Holden o
pune în practică în momentul în care-și începe hoinăreala prin New York-ul
anilor 50. Tânărul de numai 17 ani experimentează viața de noapte a orașului și
încearcă să-și alunge tristețea prin conversații cu persoane cunoscute sau mai
puțin cunoscute.