Am început
o serie de articole în care voi aduce în fața voastră edituri mari și mici
împreună cu cărțile pe care le am de la fiecare, ori cărțile care mi-au rămas
în suflet.
Editura cu ajutorul căreia am pășit pentru prima dată în
lumea literelor – prima dată când am luat cititul în serios și am citit cărți
de peste 100 pagini – este Corint, parte a grupului editorial Corint. Cărțile
cele mai dragi din copilărie au fost cele ale lui H.Ch. Anderson. Cu cele patru
cărți am prins eu gustul colecțiilor de carte.