Mini-recenzie: Alan Bennett - Alteta sa cititoare

O poveste de numai 158 de pagini despre lectură, despre plăcerea de a citit și entuziasmul de a păși într-o altă lume. Alteța Sa  cititoare este o carte care se citește rapid, deoarece e efervescentă, amuzantă și simplă. Nu se dorește a fi un roman plin de mesaje subliminale ori teme profunde de gândire, ci e o poveste despre plăcerea nevinovată a reginei Marii Britanii de a citi și despre modul în care ea jonglează cu atribuțiile pe care le are pentru a dedica cât mai mult timp lecturii.

Totul în cepe când Regina descoperă biblioteca ambulantă din fața palatului, în care intră și din care împrumută o carte doar pentru a fi politicoasă. Volumul ales se dovedește a fi o carte nu tocmai accesibilă. Când o returnează se vede din nou nevoită să împrumute o carte, însă această alegere îi va insufla dragostea de lectură și de aici încolo devine o cititoare împătimită. Ați zice că nu e mare lucru, până la urmă e regina Regatului Unit deci poate face ce dorește, însă situația nu stă chiar așa. Regina începe să își facă treburile doar din inerție și fără interes, pune întrebări incomode în timpul întrunirilor politice (întrebări despre cărți desigur), dă teme de citit miniștrilor săi, face schimburi de cărți cu slujitorii, călătorește cu un geamantan de cărți după ea și citește pe ascuns. Toate acestea duc la o singură concluzie, o intervenție rapidă și sigură este necesară. Se încearcă diferite variante și tertipuri însă multe dintre ele nu au efect, căci deh, Regina nu ar mai fi fost regină dacă putea fi manipulată atât de ușor. 

În cele din urmă Regina face încă un pas și anume, dorește să treacă de la statutul de cititor la cel de scriitor, iar pentru asta însăși poziția pe care se află îi stă în cale.

„ Cărțile sunt minunate, nu-i așa?”

De vreți o lectură amuzantă și satirică totodată, volumul lui Alan Bennett e ceea ce căutați, și este disponibil pentru achiziție aici (prin elefant. ro) sau aici (prin libris.ro). 

Recenzie: Markus Zusak - Hoțul de cărți

Pentru un cititor feroce ca mine și ca mulți alții cu care am făcut cunoștință prin intermediul internetului, o carte cu un titlu ca cea a lui Zusak nu poate decât să îndemne la lectură.

Hoțul de cărți este plasată în Germania nazistă, în 1939, la începutul celui de-al doilea război mondial și o are ca persoaj principal pe Liesel Meminger. Aceasta împreună cu fratele ei mai mic sunt duși de mama lor să locuiască cu o familie socială undeva înafara orașului Munchen. Pe parcursul călătoriei Moartea le face o vizită și îl va lua pe fratele lui Liesel. Aceasta e doar una din multele vizite pe care Moartea le va face împreajma fetei. La mormântul fratelui ei, găsește o carte pierdută acolo de către cineva. Manualul Groparului devine prima ei carte furată și cartea care o ambiționeză să învețe să citească cât mai bine astfel încât să poată citi cât mai mult.

Interviu: Shauki Al-Gareeb (traducător)

În seria de interviuri reunite sub numele Interviurile marca Recenzii Beletristică vă aduc un interviu nou, ce are în centru un traducător. Așa cum știți traducătorii sunt persoanele care fac posibil să lecturăm cărți străine în limba noastră maternă, ei fiind intermediarii mesajului transmis de autor.


Shauki Al-Gareeb are 23 de ani, este din Iași și cel mai important lucru, este traducătorul unor romane care au făcut furori în rândul tinerilor și au adus încasări frumoase editurilor. Mai multe vă va destăinui chiar el în cele ce urmează:

1. Shauki Al-Gareeb, spune-ne de unde te poate cunoaște lumea.

Cred că intermediarul a fost primul (şi acum defunctul) meu blog, Shauki’s Books, lansat în martie 2008, foarte cunoscut datorită recenziilor şi ştirilor din universul cărţilor middle-grade şi YA. Blogul mi-a adus multe, multe satisfacţii şi mulţi prieteni (cu care păstrez legătura şi acum).

Lectura sacră

În ciuda titlului care face oarecum trimitere spre religie, nu vreau să vă vorbesc despre Biblie, Coran ori altă scriere cu temă și scop religios. Nu. Vreau să vă vorbesc despre lectură, despre actul citirii. De când am învățat să leg literă de literă și să prind sensul simbolurilor de pe hârtie am considerat că lectura, capacitatea de a citi, de a explora alte realități stând totuși în realitatea noastră, e un dar divin, o experiență menită zeilor și împărtășită oamenilor.

Lectura e un act sacru de spiritualizare a intelectului uman, de ridicare a acestuia în cele mai înalte sfere ale cunoașterii și imaginației. Un act prin care mintea pătrunde dincolo de limitele lumii fizice, dincolo chiar și de limitele raționale. Actul lecturii e un act care ne duce, cu fiecare carte citită, tot mai aproape de perfecțiune.

Relația dintre cititor și carte are mereu ceva ce este recunoscut ca bun și fructuos. De asemenea, lectura conduce spre un exclusivism disprețuitor și privilegiat; odată cufundat în lectură, cititorul se îndepărtează de cotidian și devine imun la problemele lumii. Această legătură intimă și plină de afecțiune dintre cititor și obiectul venerației sale supreme, cartea, are în ea ceva mai sacru și mai pur decât oricare dintre confesiunile religioase ale lumii. Vă îndemn să citiți zi de zi, mult, cât mai mult și cât mai de calitate că doar astfel vă puteți dezvolta spiritual și intelectual.

Chiar și cu aceste conexiuni spirituale dintre lector și lectură, încă ne e greu să definim lectura, să îi dăm o explicație care să se folosească de obiecte fizice ori de concepte uzuale. Astfel că actul în sine, de a citi, rămâne încă un mister. Poate tocmai acest lucru face ca lectura să fie fascinantă și uluitoare, să fie cea mai mare minune a lumii umane!

„Cartea are nevoie de cititor pentru a deveni statuie.” (Maurice Blanchot)

Amintiri cu edituri: Grupul editorial Rao

Dacă data trecută am vorbit despre Grupul Editorial Corint, de data aceasta am ales un alt mare grup editorial: Rao

După ce mi-a mai trecut atracția față de cărțile de la Corint m-am îndreptat și spre alte edituri; așa am ajuns la Rao. Trebuie să mărturisesc că în ciuda formei și calității ireproșabile ale cărților editate de ei, prețurile nu sunt cele mai accesibile și cred că mulți dintre cei care citesc acest articol îmi pot da dreptate.

 Cu toate acestea, datorită bibliotecii am citit o multitudine din cărțile publicate de Rao, iar în ultima vreme am reușit să îmi achiziționez unele dintre lecturile mele din trecut.

În sfârșit la mine acasă

Deși titlul pe care l-am folosit poate părea ciudat, mi s-a părut potrivit pentru exprimarea fericirii personale vis-a-vis de noile achiziții de carte făcute din 23.11.12 și până în prezent.
O să încep cu piesa de rezistență:

„Cheia” de Simon Toyne, cu autograful autorului, achiziționată prin intermediul și bunăvoința Georgianei (îi mai mulțumesc odată, deși mi-a spus că i se urcă la cap) de la Gaudeamus. Mai jos aveți pozele:

Amintiri cu edituri: Grup Editorial Corint

Am început o serie de articole în care voi aduce în fața voastră edituri mari și mici împreună cu cărțile pe care le am de la fiecare, ori cărțile care mi-au rămas în suflet.

Editura cu ajutorul căreia am pășit pentru prima dată în lumea literelor – prima dată când am luat cititul în serios și am citit cărți de peste 100 pagini – este Corint, parte a grupului editorial Corint. Cărțile cele mai dragi din copilărie au fost cele ale lui H.Ch. Anderson. Cu cele patru cărți am prins eu gustul colecțiilor de carte.

Lecturi experimentale

Am pornit un experiment acum câteva zile când am fost la biblioteca județeană și am împrumutat cărți de beletristică, lucru pe care nu-l mai făcusem de un an de zile.
Ce fel de experiment mă veți întreba. Un experiment ciudat și poate amuzant. Oricum, un experiment care implică cărți și lectură.

Mi-am propus să împrumut zece cărți cărora în mod normal nici măcar nu le-aș da atenție. Poate fi vorba de cărți cu coperte sau titluri neatractive, publicate de edituri obscure ori a căror descriere de pe coperta IV nu se potrivește cu ceea ce caut eu în materie de ficțiune.

Leapșa: Inventarul cărților la final de vară

Am primit, mai exact am preluat-o eu de la Cori, o leapșă care inventariază cărțile pe care le-am citit în vacanța ce a trecut.

1. Care este cea mai bună carte pe care ai citit-o în vacanță?
E o întrebare prea grea așa că o să răspund printr-un top 3:
- Harlequin, Bernard Cornwell
- Minciuna, Andrew Wilson
- La răsărit de Eden, John Steinbeck

Articolul de marți: experiența Bookland

După îndelungi așteptări, iată că una din marile mele dorințe s-a împlinit, aceea de a participa la un târg de carte. Cum am reușit? A venit Caravana Bookland la Bistrița – eveniment pe care nu l-aș fi ratat sub nici o formă. Următoarea mea mare dorință este să particip la un Bookfest ori Gaudeamus.

Bookland-ul mi-a dat impresia de târg intim, șic și cu un aer relaxat și modern fără reguli și constrângeri, un târg care aduce cartea în mijlocul oamenilor. Dar să încep cu începutul:

Recenzia de joi: Virginia Woolf - Spre far

Am fost impresionat de ecranizarea romanului The Hours al lui Michael Cunningham atât de tare încât am vrut să aflu mai multe despre Virginia Woolf. Și cum altfel aș fi putut afla mai multe decât prin romanele ei? Am început cu Spre Far deoarece aflasem despre el că e cel mai auto-biographic roman al Virginiei Woolf. Sub chipul personajelor dl. și dna Ramsay fiind prezentate Julia și Leslie Stephens, părinții scriitoarei.

Recenzia de joi: Guillaume Musso - și după...

Unul dintre romanele care au fost publicate în 2007 la editura Rao este și după... scris de Guillaume Musso. 280 de pagini de text nu e foarte mult, dar povestea din ele e destul plină de viață și sentimente și scrisă în aceeași manieră ca și Fata de hârtie, sau mai bine aș spune invers, deoarece Fata de hârtie e un roman mai recent.

Romanul lui G. Musso este unul absolut senzațional, deoarece reușește printr-un text sublim să umple sufletul cititorului de iubire. și după... e un text din care dragostea răzbate cu fiecare pagină lecturată. De-a lungul poveștii relatate e aproape imposibil să nu ți se umezească ochii, să nu empatizezi la maximum cu personajele, să nu te regăsești în situația lor sau, din contră, să îți dorești să fii în pielea personajelor.

Articolul de marți: Bibliotecari/ e Ep.3

După ce în episoadele anterioare am împărtășit doar impresii negative vis-à-vis de bibliotecari, m-am decis ca săptămâna aceasta să vin cu ceva cât de cât mai pozitiv. În episodul de azi voi aborda tipul:

Articolul de marți: Bibliotecari/ e ep.2

Cu întârziere de câteva ore, iată și cel de-al doilea episod din „senzaționalul” meu serial cu experiențe în bibliotecă. Pentru articolul de azi am decis să vă vorbesc despre un alt tip de bibliotecar/ă:

2. Bibliotecarul/a de vârstă medie cu (toane) dispoziție schimbătoare.

Da, am dat și peste astfel de tipuri care azi te ascultau frumos, îți dădeau sfaturi, îți recomandau titluri sau îți indicau secțiuni și rafturi, ca mai apoi, zilele următoare să se enerveze la culme pentru că ai întârziat o zi, sau pentru că nu îți găsește fișa – pentru care nu ai nici o vină că nu e la locul care trebuie – sau care îți spune categoric că nu are nici unul din cele peste douăzeci de titluri din bibliografia ce i-o prezinți fără măcar să o fi citit.