Recenzie: George RR Martin - Furtună pe Windheaven

În așteptarea celui de-al șaselea volum din AsoIaF, îi mai fac câte o vizită lui Martin, lecturând câte un alt roman de al său. De data aceasta Furtună pe Windheaven, roman pe care l-a scris în 1981 împreună cu Lisa Tuttle.

La o primă privire am crezut că Furtună pe Windheaven e un roman SF, însă pe măsură ce am înaintat cu lectura îl consider mai degrabă un steampunk fantasy, însă nu e deloc ușor de a-l încadra. Romanul are elemente SF și space opera împletite pe un schelet science fantasy destul de solid.

Tema centrală a romanului este zborul, sau mai bine zis dorința oamenilor de a zbura precum păsările. Ei bine, pe Windheaven acest lucru este nu doar posibil ci și necesar, deoarece planeta este acoperită în mare parte de un ocean, iar uscatul este fragmentat în numeroase insule. Între aceste insule cea mai rapidă cale de comunicare o reprezintă zburătorii; mesageri înaripați care străbat distanțe imense folosindu-se de forța brațelor pentru a pune aripile în mișcare, precum și de curenții de aer. Însă nu toată lumea poate zbura, nu toți au acest privilegiu, deoarece numărul aripilor este unul limitat, iar secretul confecționării lor este unul demult pierdut.

Recenzie: Andy Weir - Martianul

Mda, știu, postez recenzia asta cu mult timp după ce toată nebunia și tot entuziasmul legat de cartea asta s-a spulberat déjà. Dar pe de o parte mi-am dorit să fie așa, să nu citesc cartea doar pentru că e în trend, căci doar astfel pot ieși de sub influența zecilor de articole și recenzii din blogosfera românească, pe care le vizualizez aproape zilnic, și care m-ar fi făcut să văd romanul ăsta prin prisma lor. Pe de altă parte nu a apărut un moment mai bun de a lectura cartea datorită unei lungi ”to do list”.

Până acum cred că până și cei care nu au citit cartea și nici nu au văzut filmul tot știu despre ce e vorba în Marțianul lui Andy Weir. Pe scurt: echipajul lui Ares 3 a ajuns pe Marte unde pe perioada a două luni trebuie să exploreze planeta, să adune mostre, să facă cercetări. Din cauza unei furtuni puternice misiunea este abandonată după numai câteva zile, iar din cei șase membri ai echipajului doar cinci supraviețuiesc și se află pe lungul drum de întoarcere spre Terra. 

Lecturi de anul trecut

De ceva vreme am lăsat-o mai moale cu blogul, călătoriile în străinătate și munca în sectorul ONG și-au spus cuvântul în ceea ce privește timpul meu liber pentru a posta pe blog. Și cu cititul am lăsat-o ceva mai moale, însă nu de tot. Tocmai de aceea vă prezint în acest articol toate cărțile citite în 2015 dar cărora nu le-am dedicat articole pe blog.

John Green – Sub aceeași stea

Am citit acest volum în engleză, împrumutat de la prietenul și atunci colegul meu de cameră, Prem. Țin să îi mulțumesc cu această ocazie: Thank you very much for lending me your book, for sharing with me the pleasure of discovering the story hidden in its pages.

Cred că toată lumea a auzit despre fenomenul care a fost “The fault in our stars” de isteriile produse și de valul aprecieri pe care l-a primit. Povestea tragică a celor doi adolescenți m-a impresionat, trebuie să admit. John a făcut o treabă bună creând acest roman. Nu o să vă dau detalii despre poveste, doar voi menționa că povestea în sine m-a făcut să meditez mai mult la faptul că fericirea e ceea ce ar trebui să căutăm în viață. V-o recomand.

Mara Volkers – Mireasa magului (ed. Rao)

Romanul de față rescrie povestea din “Frumoasa și bestia” dându-i  însă ceva valențe apocaliptice. Și ca să înțelegeți ce vreau să zic situația stă cam așa: dacă magistrul Alban nu reușește să își recapete înfățișarea și puterile, ca să poată lupta împotriva răului atunci așa cum vă așeptați dragi cititori pământul va intra sub dominația Răului absolut.  Este aceasta o motivație suficientă pentru a afla povestea Giselei și ce o determină să se mărite cu un monstru? Dacă da atunci nu mai așteptați și începeți lectura romanului Mireasa Magului.

Garth Nix – Lirael (ed. Rao)

Acesta este cel de-al doilea roman din seria Vechiul Regat a cărui fir narativ continuă să ne plimbă prin tărâmul magic al Vechiului Regat. Aflăm mai multe detalii și totodată s-ar putea să și avem mai multe întrebări. Cert e că Lirael reușește să intre în bucluc și să iște o groază de situații care ne vor tine antrenați în poveste. Dar mai multe veți afla dacă lecturați Lirael.

Sam Christer – Moștenirea Stonehenge (ed. Litera)

Romanul lui Christer e numai bun dacă vreți ceva ușor și antrenant, ceva care să vă țină lipiți de pagini dar și să vă aducă suspans și puțin mister. E o combinație reușită chiar dacă nu extrem de complex ori foarte profundă.

John Steinbeck – Perla (ed. Rao)

Am devenit fan al lui Steinbeck odată ce am am lecturat La rasarit de eden. Nuvela asta însă are ceva aparte și ca să înțelegeți la ce mă refer menționez faptul că reușește să introducă cititorul într-o profunzime specifică romanelor și totuși reușește să acapareze nu prea mult timp. Așa cum titlul menționează în cele 96 de pagini ale nuvelei e vorba de o perlă, una extraordinar de mare pe care o găsește Kino. Doar că de îndată ce o deține se pare că aceasta se transformă într-o piază rea.

David Brin – Poștasul (ed. Paladin)

Deși e un roman SF postapocaliptic destul de apreciat, nu știu de ce dar pe mine nu m-a prea dat pe spate. Poate să fi fost acțiunea care nu decurgea pe cât de repede aș fi dorit, poate nestatornicia personajului principal – pe care aș fi vrut să îl văd că face ceva, că se implică că devine liderul unei comunități – poate sunt de vină așteptările mele care nu au coincis cu ceea ce David Brin mi-a oferit în paginile romanului Poștașul. Dar aș vrea și voi să îl citiți să îmi spuneți ce părere vă faceți. 

Nu e o promisiune dar sper ca in 2016 sa dedic mai mult timp blogului si cititului.

Recenzie: Lois McMaster Bujold - Cioburi de onoare

Am citit pentru prima data una din cărțile editurii Paladin. Ei sunt de ceva vreme pe piață, numai nu știu cum se face că tot nu am reușit până acum. Mă bucur că am început acum totuși, și mai ales mă bucur că am ales să încep cu Cioburi de onoare, ceea ce mi-a oferit șansa de a aprecia munca celor de la Paladin încă și mai mult.

Cioburi de onoare este un space opera captivant, primul dintr-o saga, saga Vorkosigan. Ce-i drept e că m-am îndrăgostit de povestea Cordeliei Naismith și de abia aștept să pun mâna pe continuări pentru a afla care este viitorul universului în care aceasta trăiește.

Recenzie: Christopher Priest - Lumea inversa

Fac ce fac și tot revin la cel mai nou gen literar care mi-a acaparat simțurile de cititor, și anume science fiction-ul. Și cum Nemira e lider pe această piață în România, nu se putea să nu vă aduc în atenție una din cărțile publicate de ei, și anume Lumea inversă de Christopher Priest.

Lumea inversă așa cum îi spune și numele este exact un sistem de viață înversat în care valorile lumii fizice sunt sunt total diferite. Helward Mann, cel a căror acțiuni le vom urmări de-a lungul celor 345 de pagini, trăiește pe o planetă-hiperboloid, într-un oraș care are strania particularitate de a se deplasa încet pe șine. Sistemul social al orașului este unul definit prin ghilde. Ghildele sunt cele care conduc orașul, cele care stabilesc traseele de urmat și cele care dau legile. Ghilda Viitorului este cea din care Helward vrea să facă parte, însă odată ajuns acolo este nevoit să parcurgă o perioadă de formare muncind în toate celelalte ghilde. Astfel află ceea ce odată îi fusese ascuns, și anume cum funcționează orașul lor, care este sistemul care permite acestuia să se miște și ce se întâmplă dacă te îndepărtezi prea mult de oraș și de Optim.

Recenzie: Frank Herbet - Mântuitorul Dunei

Cel de-al doilea volum din seria SF Dune scrisă de Frank Herbert este Mântuitorul dunei, un volum considerabil mai mic decât primul și a cărui acțiune are loc la ceva vreme după primul. Paul Atreides este acum Împăratul Dunei și al unui întreg imperiu aflat într-un continuu război, un jihad, căci soldații săi ucid în numele religiei al cărei zeu este Muad’Dib.

Știința, religia și arta se amestecă în acest al doilea volum al seriei completând și rafinând universul în care este plasată povestea, continuând totodată comploturile și intrigile pentru putere. Bene Gesseritul, Ghilda și Bene Tleilaxu vor să îl înlăture pe Paul de pe tron, să îi ia puterea. Și nu doar Paul e vizat, ci și Alia, sora lui la fel de puternică și de înzestrată.

Recenzie: George RR Martin - Fuga Vânătorului

           Din nou SF. De ce? Pentru că în ciuda criticii literare românești, literatura SF chiar e un gen major și chiar merită atenție. Iar acum vreau să vă atrag atenția asupra unui roman scris de nimeni altul decât George RR Martin, într-o colaborare cu Gardner Dozois, cunoscut antolog SF, și cu Daniel Abraham, autor de SF și fantasy american.

           S-a tot vorbit despre „Fuga vânătorului” că este un roman scris la șase mâini și asta m-a incitat. Tema principală abordată este aceea a fricii primordiale, pe care cei trei o exploatează la maximum adăugându-i motivul vânătorului vânat, și nu oricum ci chiar de el însuși. Mai multe nu vă spun despre acest lucru, ci o să vă las să descoperiți prin lectură.

            Acțiunea se desfășoară într-un viitor destul de îndepărtat, pe o altă planetă, dar există totuși o legătură cu Pământul chiar dacă realizată doar prin amintirile celor proveniți de acolo. Colonia de pe Sao Paulo este una relativ tânără, iar Ramon Espejo este un prospector venit de pe Pământ cu dorința de a duce o viață mai bună exploatând resursele bogate ale nou descoperitei planete. Temperamentul său își spune însă cuvântul făcându-l să intre în diverse necazuri, printre care și o crimă. 
Aflați mai multe!

Recenzie: George Lazăr - America One

„America One” este volumul de debut al autorului, un roman SF românesc. Cum procedez în ultima vreme, m-am documentat puțin în ceea ce privește reacțiile pe care le-a stârnit romanul printre cititori, fani ai genului și nu numai.

Trebuie să recunosc încă de la început că și-a meritat banii – cei 20 de lei -  mai ales că l-am luat la preț întreg dintr-o librărie fizică, lucru pe care îl fac tot mai rar. Reducerile mari și livrarea la domiciliu mă încurajează să cumpăr cărți din librării online.

Pe scurt, în roman este vorba despre o lume post apocaliptică, unde apocalipsa a fost provocată de oameni, prin poluările lor masive, ceea ce a dus inevitabil la schimbări climaterice drastice și mai ales rapide. O lume post apocaliptică în care mai există doar două puteri, două națiuni care contează, America și Autarhia Europeană. Fiecare izolată pe bucata sa de continent, fiecare acuzând-o pe cealaltă de lipsurile și necazurile de care suferă. Două națiuni pe care niște evenimente provocate de sfori trase pe ascuns le aduc în pragul unui nou război, un război decisiv din care perdantă va fi omenirea în genere.

Recenzie: Frank Herbert - Dune

Nu intenționam să citesc Dune, cu toate că auzisem numai cuvinte frumoase despre opera SF a lui Frank Herbert, scrisă în 1965. Dar mi-a ajuns în mâini și în bibliotecă cea de-a patra ediție (dacă nu luăm în calcul ediția de la Adevărul), cea din 2012 în formatul ăla hardcover  mare și greoi, adică exact cum îmi plac mie cărțile.

Dune este primul volum al seriei omonime, primul din cele șase. Celelalte sunt: Mântuitorul Dunei, Copiii Dunei, Împăratul-zeu al Dunei, Ereticii Dunei, Canonicatul Dunei. Primul volum prezintă povestea lui Paul Atreides fiul ducelui Leto Atreides. O alianță secretă între Casa Harkonen și Împăratul Padișah are ca scop distrugerea casei Atreides, iar primul pas este exilarea sub pretextul trimiterii lor să guverneze planeta Arrakis, cunoscută și sub numele de Dune. O planetă deșertică pe care principala bogăție este mirodenia, de altfel este și singurul loc din univers în care se găsește. Doar că în deșerturile Dunei trăiesc și niște creaturi gigantice, niște viermi de nisip de dimensiuni impresionante, de câteva sute de metri și capabili să înghită mașinăriile de extras mirodenia de mărimea unei clădiri.

Recenzie: George R.R. Martin - Lumina ce se stinge

Cu toate că pe Martin îl știm déjà din perspectiva de cititori ai fabuloasei sale serii high-fantasy „Cântec de Gheață și Foc”, nu strică niciodată să mai citim și alte romane de-ale sale, să cunoaștem stilul său și în alte contexte decât cele cu care suntem déjà obișnuiți.

„Lumina ce se stinge”, cea mai recentă traducere în română a unui roman de George R.R. Martin, este defapt primul lui roman, primul său text SF de o întindere considerabilă; 508 pagini cu tot cu anexe, în limba română. O poveste dramatică care stă la baza unei cariere literare uluitoare.

Cadrul de desfășurare a poveștii este planeta Worlon, iar perioada istorică este cea de după Festivalul Lizierei, adică perioada în care planeta se depărtează de Roata de Foc (grupul de stele care o încălzea).

Recenzie Specială: Larry Niven - Moștenirea Heorot

Vi s-a întâmplat vreodată să vă intre în minte un titlu de carte, dintr-o sursă oarecare, să-l memorați undeva în adâncurile creierului și săptămâni mai târziu amintirea lui să vă izbească din plin? Exact acest lucru mi s-a întâmplat mie. Văzusem pe goodreads că o prietenă citea romanul SF „Moștenirea Heorot” și i-a făcut chiar o recenzie, și mi-a rămas întimpărit în minte. Apoi am uitat complet de carte. Zilele trecute am văzut cartea la Bookland și s-a produs un declic în mintea mea (aici fac o analogie cu unul dintre personajele cărții despre care vreau să vă vorbesc).