Recenzie: Suzanne Collins - Sfidarea

„Sfidarea” am citit-o mai mult din ambiție, nu că nu mi-ar fi plăcut ori nu m-ar fi atras, dar o tot amânam considerând alte cărți mai importante. Dar când atât mama cât și soră-mea au terminat-o și au început să vorbească de una de alta de prin carte pur și simplu nu am mai rezistat ca eu să nu știu despre ce-i vorba. Așa că am pus mâna pe ea și am dat-o gata într-o zi jumate.

„Sfidarea” este continuarea romanului „Jocurile Foamei” scrisă de Suzanne Collins și este, prin cele 318 pagini, cu 11 pagini mai lungă decât primul volum. Aici vorbesc de edițiile cartonate. Este publicată de editura Nemira în traducerea, celebrei, Ana-Veronica Mircea, din originalul „Catching Fire”.

Acțiunea începe la câteva săptămâni după finalizarea celei de-a 74-a ediții al Jocurilor Foamei, din care Katniss Everdeen și Peeta Melark au ieșit învingători, sfidând regulile impuse până atunci. Fructele de pădure acelea negre, cu care cei doi așa-ziși îndrăgostiți au vrut să se sinucidă la finalul competiției, împreună cu broșa cu gaița zeflemitoare devin laitmotivele romanului în discuție.

Învingătorii trebuie să facă un Turneu Triumfal prin toate cele 12 districte, iar Katniss are ca sarcină suplimentară, trasată de președintele Snow însuși, aplanarea unor revolte ce stau să izbucnească prin districte. Cum? Pozând din nou în postura de îndrăgostită. Dar ea nu este îndrăgostită, sau este?

Misiunea lui Katniss dă greș și conflicte cu Apărătorii Păcii au loc în majoritatea districtelor, cruzimea și atrocitățile ajungând la cote maxime. Dar cea mai crudă soartă este rezervată învingătorilor, deoarece a 75-a ediție a Jocurilor Foamei este totodată și Jubileul și cere ceva cu adevărat grandios.

 „- Cu ocazia celei de-a douăzeci și cincea aniversări, pentru ca rebelilor să li se aducă aminte că moartea copiilor lor e urmarea propriilor lor decizii de a apela la violență, fiecare district a trebuit să organizeze alegeri și să voteze tributurile care aveau să-l reprezinte. […]- La a cincizecea aniversare spre a se reaminti faptul că pentru fiecare cetățean al Capitoliului au murit câte doi rebeli, districtelor li s-a cerut să trimită de două ori mai multe tributuri.” 

Ce le e rezervat pentru Jubileul din acest an puteți afla doar dacă citiți „Sfidarea” și o urmăriți pe Katniss în aventura ei împotriva unui regim opresiv, într-o lume condusă de violență și sânge rece.

„Sidarea” este volumul care mi-a plăcut cel mai mult, volumul care m-a făcut să stau mereu cu sufletul la gură, volumul prin care am ajuns cu adevărat în Panem și am simțit realitatea de acolo, pe pielea mea. Katniss pare mai matură și mai hotărâtă și face față destul de bine numeroaselor secrete, minciuni și comploturi. Nu mă așteptam să revină în arenă și tocmai această întorsătură de situație m-a făcut să îndrăgesc „Sfidarea” mai mult decât celelalte volume.

Dacă finalul primului volum a fost oarecum plat, volumul acesta se încheie în suspans determinându-vă să puneți mâna cât mai repede pe „Revolta”, ultimul volum al trilogiei.

Lectură plăcută!