Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

sâmbătă, 16 martie 2013

Recenzie: E.L. James - Cincizeci de umbre ale lui Grey


„Citește cartea de care vorbește toată lumea” – puteam să nu ascult un asemenea îndemn? Aș fi putut, dar chiar eram curios să văd cu ce e așa specială cartea asta, încât e atât de lăudată. Așa că am așteptat o ofertă și mi-am achiziționat-o; nu eram într-atât de nerăbdător încât să o iau la preț întreg :)
La capitolul romane erotice nu sunt un cititor cu experiență. Am mai citit doar unul, „Vârstele lui Lulu” de Almudena Grandes, roman ce mi s-a părut interesant, fiind primul de acest fel dar cu un final care mi-a lăsat un gust amar.



Revenind la „Cincizeci de umbre ale lui Grey”, am citit cartea pe nerăsuflate odată ce am intrat în posesia ei. Așa cum cred că ați aflat deja doar citind o groază de alte recenzii, romanul lui E.L. James ne spune povestea Anastasiei Steel care se îndrăgostește de bogătașul Christian Grey, nu pentru averea sa, ci pur și simplu pentru persoana sa. În punctul ăsta autoarea chiar a reușit să mă convingă că Ana nu urmărește banii și cadourile obscen de scumpe; să fim serioși nu primești în decurs de câteva zile „Tess d`Urbervilles” ediția princeps în valoare de 14.000 $, un MacBook Pro, un Blackberry și un Audi și totuși Ana nu e deloc impresionată, ea îl vrea doar pe Christian.
Christian Grey se dovedește a fi un masochist cu contract și clauze de confidențialitate, iar Anastasia Steele e o romantică incurabilă. Cum va decurge povestea dintre cei doi puteți afla citind cartea, ca să nu vă stric eu farmecul.
„Cincizeci de umbre ale lui Grey” e o carte extraordinară, din punct de vedere al succesului comercial, dar analizată mai atent, nici nu putea fi altfel, fiind o carte cu scene de sex și cu limbaj pe măsură. Se pare că publicul avea nevoie și de așa ceva, sau i s-a dat impresia că are nevoie și de așa ceva, lucru evident din milioanele de exemplare vândute. Din punct de vedere artistic e la fel ca 90% din cărțile de pe piață, dar asta nu înseamnă că nu va fi citită. Până la urmă, marea masă a cititorilor (adică cei care cumpără cărți masiv și susțin piața) caută metode de evadare din cotidian, de relaxare și bine-dispunere.
 Dacă sunteți curioși vă sfătuiesc să o citiți căci e o curiozitate care v-o puteți satisface la un preț relativ mic. Dacă nu sunteți curioși, nici o problemă, puteți citi alte romane care vă par mai interesante. Eu probabil voi citi și următorul volum, după ce termin cărțile ce le mai am prin casă.


Lecturi plăcute!

4 comentarii:

  1. mie mi-a placut cartea..abia astept sa primesc urm volum (adica in cateva zile :)))..intr-adevar are o gramada de scene mai putin romantice, dar aste nu inseamna ca nu exista sentimente, nu numai din partea Anastasiei, cat si din partea lui Grey..sunt curioasa cum se termina toata trilogia..pana la urma poate invinge romantismul :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mult spor la citit volumul următor. sper să ți se implinească dorința.

      Ștergere
  2. 50 Shades of Grey e o carte pentru gospodine plictisite care nu au descoperit inca internetul. Personajele sunt la fel de complexe ca niste bucati de mamaliga. Romane erotice mult, mult, mult mai bune exista, numai ca alea nu sunt bazate pe marea porcarie a secolului, Twilight.

    50 Shades of Grey nici macar nu se chinuie sa scape de alura de fanfiction de duzina. Pentru ca asta si e.

    Din punctul meu de vedere, sa spui ca 50 Shades of Grey e o carte buna te pune intr-o lumina foarte proasta si oricine are mai mult de trei neuroni si mai mult de cinci carti citite o sa creada ca ai mentalitatea unei adolescente de 12 ani care se orgasmeaza din orice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa cum am spus mai sus, e extraordinar succesul pe care l-a avut. Și nu cred că e mai proastă decât 90% din cărțile comerciale de pe piață.
      Bineînțeles, fiecare are dreptul la o părere personală în urma aplicării filtrelor proprii.

      Ștergere

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...