Nu
intenționam să citesc Dune, cu toate
că auzisem numai cuvinte frumoase despre opera SF a lui Frank Herbert, scrisă
în 1965. Dar mi-a ajuns în mâini și în bibliotecă cea de-a patra ediție (dacă
nu luăm în calcul ediția de la Adevărul), cea din 2012 în formatul ăla
hardcover mare și greoi, adică exact cum
îmi plac mie cărțile.
Dune
este primul volum al seriei omonime, primul din cele șase. Celelalte sunt:
Mântuitorul Dunei, Copiii Dunei, Împăratul-zeu al Dunei, Ereticii Dunei,
Canonicatul Dunei. Primul volum prezintă povestea lui Paul Atreides fiul
ducelui Leto Atreides. O alianță secretă între Casa Harkonen și Împăratul
Padișah are ca scop distrugerea casei Atreides, iar primul pas este exilarea
sub pretextul trimiterii lor să guverneze planeta Arrakis, cunoscută și sub
numele de Dune. O planetă deșertică pe care principala bogăție este mirodenia,
de altfel este și singurul loc din univers în care se găsește. Doar că în
deșerturile Dunei trăiesc și niște creaturi gigantice, niște viermi de nisip de
dimensiuni impresionante, de câteva sute de metri și capabili să înghită
mașinăriile de extras mirodenia de mărimea unei clădiri.
