Recenzie: Nick McDonell - O educație costisitoare

Puteți să îmi mulțumiți încă o dată pentru că m-am sacrificat și am citit o carte pe care nu v-o recomand decât dacă suferiți de o acută lipsă de plictiseală combinată cu o acută lipsă de cărți interesante.

Cartea lui McDonell, foarte apreciată și lăudată pe coperta IV de către publicații precum Publishers Weekly și Entertainment Weekly nu e decât un mare fâs, după părerea mea.

Un amalgam de personaje, puțin cam multe și neindividualizate suficient, fără prea mari legături între ele, fără prea multe legături cu intriga, fără prea multe legături cu nimic de altfel, este plasat într-un context care nu se dezvoltă și nu suscită interesul. Toate personajele sunt studenți, absolvenți ori angajați la Harvard și toți împreună nu fac cât o ceapă degerată, deoarece se mint și se trag pe sfoară, se amenință și se denigrează public. Până la urmă se strofoacă degeaba că oricum toate jocurile sunt deja făcute, toate sforile fiind trase de pe undeva de la CIA.

Titlu: O educație costisitoare

Autor: Nick McDonell

Editură: Allfa

Colecție: Strada ficțiunii - Turul Bestseller

Traducător: Mircea Pricăjan

An apariție: 2011

Titlu original: An Expensive Education

Prima apariție: 2009 

Mike Teak, care e plin de calități și căruia îi lipsesc defectele cu desăvârșire e un super-agent secret care trebuie să livreze un telefon mobil lui Hatashil, un lider somalez. În momentul în care respectivul deschide telefonul urmează un bombardament aerian asupra satului în care aceștia se află. Mike e printre supraviețuitori. 
Toată dilema volumului e următoarea: a fost un bombardament comandat din SUA ori e așa cum declară oficialitățile din State și anume că Hatashil nu mai e acel „zorro” local ci a început să atace civili somalezi? La acestea se adaugă Susan Lowell profesoară la Harvard și autoare premiată cu Pulitzer pentru o carte despre Hatashil, și David Ayan, un student somalez cu rude decedate în atacul menționat anterior. Alte personaje ar fi drogații Lucas și Willy, care nu fac altceva decât să bea, să „halească” și să tragă pe nas și nu au nici o legătură cu chestiunea din Somalia, dar sunt o imagine a Harvardului, de toată frumusețea.

Acțiunea romanului e presărată cu scene de nuditate ori sexuale fără sens și fără rost în contextele în care sunt plasate și e condimentată din plin cu „futu-i” ceea ce mi-a dat impresia că mă uit la unul din multitudinea de filme proaste americane.

Și ce mi s-a părut iarăși ciudat a fost faptul că pentru toate personajele, naratorul folosește prenumele, doar pentru Mike Teak folosește numele de familie: Teak.

Așa, la urmă vă îndemn și pe voi să aruncați o privire peste carte, ori de aveți tăria necesară chiar să o lecturați, poate voi nu o vedeți atât de proastă precum o percep eu.

Lecturi plăcute, cititorii mei!