Recenzie: Tiago Rebelo - Timpul iubirilor perfecte

Lectura textului de pe coperta patru precum și faptul că întreaga acțiune este plasată în secolul al XIX-lea au constituit factori decisive atunci când am ales să citesc Timpul iubirilor perfecte.

Tiago Rebelo s-a născut în 1964 în Lisabona, Portugalia. Jurnalist de profesie, și-a început cariera în 1986, dar debutează cu roman abia în 2001 cu titlul Para Ti, una vida nova, care îl propulsează automat în topul celor mai bine vânduți autori portughezi.

Personajul principal al romanului Timpul iubirilor perfecte este locotenentul Carlos Montana, care pleacă din Lisabona, fiind detașat în Angola, să ia parte la acțiunile militare de acolo. Pe durata călătoriei cu vaporul, acesta își petrece timpul cu Leonor, fata unui colonel. Ceea ce era de așteptat se și întâmplă, și anume faptul că cei doi se îndrăgostesc. Odată ajunși îl Luanda, soarta îi desparte, Carlos pleacă spre un fort din centrul Angolei în timp ce Leonor rămâne în Luanda, dar își promit unul altuia să își scrie regulat.

Recenzie: Sașa Sokolov - Școală pentru proști

Saşa Sokolov născut în 1943 în Ottawa este considerat pionier al romanului postmodern rus. A primit numeroase distincţii internaţionale pentru opere de acest gen. Școală pentru proști a fost scris între anii 1972 și 1975, pe când Sokolov era angajat ca vânzător profesionist într-o rezervație naturală de pe Volga. Cele mai importante cărți ale lui sunt, Școală pentru proști și Palisandria. Din 1989 trăiește în Moscova.

Școală pentru proști e un amalgam de evenimente și întâmplări menite parcă să creeze confuzie și să se joace cu mintea cititorului. De ce zic asta? Pentru că nu pare să existe o ordine logică ori cronologică care să justifice alăturarea celor istorisite. Totul pare pus la întâmplare. 

Recenzie: A.D. Miller - Dezghețul

În 1974 s-a născut, la Londra, A.D. Miller. În prezent este editorul publicației The Economist, ediția pentru Marea Britanie. Dezghețul este romanul său de debut, roman care i-a adus succes internațional.

Romanul are plasată chiar la început definiţia „ghiocelului” care în arogoul moscovit înseamnă  „cadavru îngropat sau ascuns în troienele de zăpadă, care iese la iveală doar la dezgheţ”. Această definiție crează un tablou macabru dar real care poate fi de asemenea conectat cu un al doilea sens potrivit căruia, odată asumat un stil de viaţă decadent şi lipsit de moravuri, mai devreme sau mai târziu, consecinţele vor apărea.

Recenzie: Italo Calvino - Cărarea cuiburilor de păianjen

Autorul îmi era necunoscut, iar faptul că e italian și nu britanic sau american cum sunt cei pe care îi citesc de obicei, m-a determinat să citesc Cărarea cuiburilor de păianjen. Italo Calvino s-a născut în 1923 în Cuba. La vârsta de 20 a refuzat serviciul militar, fugind în munți, apoi s-a înrolat în Rezistență timp de 2 ani. După ce se întoarce la Torino începe Facultatea de Agricultură, pe care o abandonează în favoarea Facultății de Arte.

Debutează cu Cărareacuiburilor de păianjen distinsă cu premiul Riccione, apoi i-au urmat Vicontele înjumătățit, Castelul destinelor încrucișate, Orașele invizibile. Pentru ultimul dintre ele a primit numeroase premii. În 1985, anul morții sale, era cel mai tradus autor italian al tuturor timpurilor.

Recenzie: Michael Rostain - Fiul

Personajul principal, Lion, e mort. Da am avut în față un roman despre un personaj decedat. Acesta, trecut în lumea de dincolo încearcă să ia legătura cu familia sa. Mai mult însă, bântuie casa unde locuiește și veghează asupra părinților săi dar și asupra cățelușei. El analizează comportamentul celor din familie, ne spune cât de triști sunt părinții lui pentru că el nu mai este, și cum ei se agață de lucrurile fiului încercând să-l mai rețină printre ei. Tatăl lui Lion găsește în telefonul fiului său mesaje de la iubita sa.

Recenzie: Iuri Dombrovski - Maimuța vine să-și ia craniul

Iuri Dombrovski a trăit între anii 1909 și 1978 și a fost scriitorul rus care a trăit cea mai lungă și mai dureroasă detenție din lagărele sovietice, aproape optsprezece ani. Fiecare dintre cele două romane ale sale publicate la editura Allfa are câte o poveste aparte în spate. Facultatea lucrurilor de prisos nu a fost niciodată publicat în timpul societății comuniste. Maimuța vine să își ia craniul romanul despre care vă voi vorbi în cele ce urmează a fost scris în exil, în Alma-Ata.

În vârstă de 27 de ani, Hans Messonier este jurist si jurnalist și protagonist al romanului de față. Povestea ne prezintă încercarea lui Hans de a descoperi adevărul din evenimentele din trecut. Încearcă să descopere de ce s-a sinucis tatăl său și cine poate fi acuzat pentru aceasta.

Recenzie: Kerstin Gier - Mă sinucid altădată

Kerstin Gier este deja cunoscută publicului român prin cele două romane publicate la All, Ce să fac cu moștenirea și Bărbați și alte catastrofe, dar și prin seria Trilogia culorilor. Pe lângă acesta a mai publicat alte 30 de romane, multe dintre ele devenind cartea anului în Germania și nu numai. Mă sinucid altădată păstrează același stil dinamic și efervescent ca și în Ce să fac cu moștenirea? Obligând oarecum cititorul la un efort de lectură dinamică.

Povestea lui Geri Thaler începe cu anunțul trimis ziarului Bild prin care aceasta specifică ce anume dorește să fie publicat în știrea despre sinuciderea ei. Drept motive care o împing spre o sinucidere cu un plan destul de elaborat și bine pus la punct pot fi menționate faptul că are aproape treizeci de ani și nu este încă căsătorită, nu are copii, și-a pierdut slujba brusc și locuiește cu chirie, ceea ce face ca familiei să îi fie rușine cu ea.

Recenzie: Dan Chișu - Garsoniera din pădurea de macarale

Campania celor de la editura All m-a făcut să descopăr cărți pe care altfel le-aș fi trecut cu vederea, le-aș fi ignorat sau pur și simplu nu aș fi știut că există. Direct de pe Strada Ficțiunii vă prezint acum „Garsoniera din pădurea de macarale”, romanul lui Dan Chișu. Cu textele lui Chișu am mai avut de-a face și știu că nu reprezintă o lectură cu suișuri și coborâșuri, astfel încât câteodată te minunezi de cât de bine e scris iar alteori îți vine să arunci cartea cât colo.

Regizorul Vasile Cârlice pleacă împreună cu studenții în Anglia pentru vizionarea unui spectacol. Traiul în Anglia nu este sigur, așa că de frică Vasile se mută la Paris, unde rămâne pentru multă vreme deoarece nu dorește să se reîntoarcă în țară unde regimul comunist e în plină floare. Devine un foarte apreciat regizor dar nu cu numele său real ci sub pseudonimul Basile Carlasse.

Recenzie: Robert Harris - Factorul groazei

Robert Harris ne transpune prin intermediul poveștii sale într-o lume în care tehnologia e pe cale de a ne controla viețile, o lume nu foarte diferită de prezent, o lume aproape actual. Alexander Hoffman, protagonistul romanului Factorul Groazei este un fizician talentat care însă suferă o cădere nervoasă, ceea ce îl duce la concedierea sa din rândul personalului CERN.

Alexander împreună cu prietenul său Quarry își deschid propria companie prin intermediul căreia creează o inteligență artificială, numită VIXAL. După crearea lui Vixal viața lui Alexander se schimbă total, într-o zi primește o carte pe care nu o comandase, într-o seară este atacat în propria casă, iar propriul birou ajunge să îi fie împânzit de camere video. Toate acestea sunt defapt acțiuni comandate de el însuși, sau cel puțin așa afirmă cei care le execută.

Recenzie: Nick McDonnel - Doisprezece

Nick McDonell s-a născut în 1984 la New York și a debutat cu romanul Doisprezece pe care l-a scris la șaptesprezece ani. Romanul a fost ecranizat în 2010 în regia lui Joel Schumacher.

Romanul este în esență o numărătoare inversă până la petrecerea de anul nou, o numărătoare a zilelor, nu a secundelor, astfel că fiecare din cele cinci părți ale romanului corespunde unei zile începând din 27 decembrie și încheindu-se cu noaptea de Anul Nou. Personajul principal al romanului Doisprezece este Mike Albu, un tânăr model de șaptesprezece ani, care nu bea și nu fumează, are note bune la școală însă deși nu se droghează, vinde droguri, în principal iarbă dar și doisprezece, un drog sintetic asemănător ecstasy-ului.

Recenzie: Federica Bosco - Îndrăgostită de un înger

Autoarea romanelor Îmi placi la nebunie, Dragostea nu-i de mine sau Dragostea nu-mi dă pace, Federica Bosco este scriitoare şi scenaristă, născută în Milano în 1971 pune în romanul de faţă două pasiuni mai vechi, dansul şi Anglia.

Romanul o are ca personaj central pe adolescenta Mia ce îşi doreşte să îşi ducă la îndeplinire cele două visuri arzătoare ale ei. Primul presupune intrarea la prestigioasa şcoală de balet, Royal Ballet School din Londra, iar cel de-al doilea presupune o relaţie de lungă durată cu Patrick, fratele Ninei, prietena sa cea mai bună, care lucrează în Marină.

Recenzie: Renata Carageani - Nono

La primă vedere cartea Renatei Carageani nu pare altceva decât un basm modern dar puternic influențat de stilul Hans Christian Anderson, al cărui protagonist este un vechi ursuleț de pluș. Nono, ursulețul de pluș care și-a pierdut prietenul de ceva vreme, decide să înceapă o aventură pe cont propriu, astfel că părăsește casa în care locuise din momentul în care fusese achiziționat din magazin și pătrunde în lumea reală. Aici ajunge să facă parte dintr-un grup pestriț de personaje bătute de soartă.

Recenzie: Tom Egeland - Capătul cercului

Arheologia a fost din totdeauna ceva fascinant pentru mine, deși nu o înțeleg pe deplin. Descoperirile arheologice, micile fragmente de istorie aduse la viață și îmbinate în puzzle-ul nesfârșit al lumii m-au atras mereu. Iar dacă e vorba despre istoria creștinismului, nu există scuză să nu savurez cartea care vorbește despre acest controversat subiect.

În cartea sa Tom Egeland ne prezintă o poveste interesantă bazată pe descoperirile arheologice ce au pus în lumină imperfecțiunile și incoerența bibliei. Povestea debutează cu o descoperire arheologică uluitoare, o raclă de aur ce poate conține un manuscris ce va schimba lumea creștină complet dacă este dat publicității. Bjørn Beltø, inspectorul supraveghetor al sitului se simte înșelat când profesorul care coordonează cercetările își fură propria descoperire. Astfel Bjørn pornește pe urmele raclei de aur încercând să-i afle originile și conținutul dar și motivele pentru care numeroase facțiuni și personalități ale istoriei și arheologiei vor să pună mâna pe ea. În plus el trebuie să se lupte cu trecutul care îl bântuie, cu probleme de ordin psihologic și cu faptul că este albinos.

Recenzie: Miguel de Unamuno - Abel Sanchez

Romanul Abel Sanchez a fost publicat de Unamuno în 1917 și redă istoria unei prietenii aflate sub semnul legendei biblice a lui Cain și Abel. Pe lângă problema conflictului dintre frați Unamuno creează și un personaj controversat în care coexistă părți întunecate și luminoase în același timp, și aici vorbesc de Joaquin. În cele din urmă acesta este devorat de patima sa și pierde lupta cu aceasta.

Deși Abel și Joaquin, primul pictor strălucit iar cel de-al doilea un medic extrem de capabil și înzestrat, sunt frați de lapte, între ei apare conflictul ce îi împiedică să conviețuiască în armonie. Treptat, fiecare din acțiunile lui Abel Sanchez i se par lui Joaquin Monegro insulte la adresa sa, începând cu faptul că Abel și Helena (verișoara lui Joaquin) se căsătoresc, culminând cu succesul și renumele pe care Abel și-l face prin pictură și încheind cu nunta copiilor lor.

Recenzie: Cecelia Ahern - P.S. Te iubesc

La douăzeci și unu de ani, Cecelia Ahern debutează cu romanul „P.S. Te iubesc” roman ce va avea un succes neașteptat și o uimitoare popularitate. După ecranizare făcută de Warner Bross cu Hilary Swank și Gerard Butler în rolurile principale, romanul și autoarea lui au devenit și mai faimoși.

Povestea începe cu tragedia prin care trece Holly, și anume moartea soțului ei. Gerry decedase în urma unei tumori cerebrale ce nu a mai putut fi operată, deoarece a fost descoperită prea târziu. Însă a avut timpul necesar să pună la cale un plan prin care să o facă pe Holly să treacă mai ușor peste dispariția sa. Îi lasă acesteia zece scrisori pentru cele zece luni rămase până la sfârșitul anului în care acesta s-a stins din viață. Toate scrisorile sunt încheiate cu P.S. Te iubesc!

Recenzie: Maj Sjowall și Per Wahloo - Roseanna

Această nouă apariție la editura All m-a atras din prima. Coperta neagră și acel crime scris după bestseller au constituit argumentul supreme când m-am decis să achiziționez ceva din librărie. După cum am aflat citind cartea, acesta este primul volum dintr-o serie ce îl are pe Martin Beck ca protagonist, ca detective principal în niște cazuri greu de descâlcit.

În lacul Boren, în Suedia, este descoperit un cadavrul al unei femei tinere și destul de frumoase. Problema e că nimeni nu o recunoaște și nimeni nu o caută, astfel că ancheta pare să se sfârșească chiar înainte de a începe, pur și simplu din lipsa unei identități a victimei. După luni de zile fără rezultate, apare ceva ce îl va pune pe Martin din nou în mișcare și îi va alimenta speranța că va putea rezolva cazul și prinde criminalul. Se pare că victima este Roseanna McGraw o americancă fără rude în viață și fără prieteni care să îi simtă lipsa, de aceea a fost atât de greu să i se de-a de urmă în excursia pe care o făcea prin Europa.

Recenzie: Kerstin Gier - Ce să fac cu moștenirea?

Deși unii cititori sunt deja familiarizați cu stilul lui Kerstin Gier, datorită celorlalte romane ale ei, pentru mine a fost prima dată când am făcut cunoștință cu capacitățile ei artistice. „Ce să fac cu moștenirea?” reprezintă forma ironică în care autoarea ne prezintă societatea contemporană, zugrăvind-o foarte colorat și cu mult umor. Am întâlnit recenzii în care cartea lui Kerstin e caracterizată drept o sursă inepuizabilă de râs, însă eu nu văzut-o chiar așa. Pentru mine a fost un roman excelent și rapid de savurat. Un fel de mâncare nesănătoasă din care nu te poți opri din mâncat cu toate că știi că nu îți face bine. Pe de altă parte mă gândesc că poate fiecare cititor are nevoie de o astfel de schimbare.

Recenzie: Chloe Aridjis - Cartea Norilor

Nu pot să nu remarc că a fost o carte cel puțin ciudată. Romanul lui Chloe Aridjis ne-o prezintă pe Tatiana, o mexicancă care ajunge la Berlin după ce câștigă un concurs de limbi străine. După finalizarea anului în care avea bursă pentru a studia acolo, decide să mai rămână, cucerită fiind de orașul ce pare viu, orașul în care istoria se poate întâlni la tot pasul, orașul în care ciudățeniile sunt la ordinea zile, orașul în care i se pare că îl vede chiar pe Hitler deghizat într-o bătrânică.

Probabil singura parte cât de cât interesantă a cărții începe în momentul în care Tatiana primește o slujbă de dactilografă de la renumitul Doktor Friedrich Weiss, un istoric excentric care e pasionat de trecutul nazist și comunist al Berlinului.

Recenzie: Guillaume Musso - Chemarea Îngerului

Campania „Citește și câștigă cărți pe viață din colecția Strada Ficțiunii” m-a purtat din nou prin cărțile lui Musso, de astă dată cea mai nouă traducere a sa în limba română, Chemarea Îngerului.

Sincer să fiu, dintre tot ce am citit scris de francez, Fata de hârtie și Chemarea Îngerului mi s-au părut cele mai frumoase și au fost romanele care mi-ar veni oricând în minte atunci când aud sau văd numele lui Musso.

Povestea de față, după cum autorul mărturisește în nota din final i-a fost inspirată de un moment din viața sa, moment în care și-a încurcat telefonul cu o tânără pe aeroport. De la un eveniment asemănător pornește și acțiunea din „Chemarea Îngerului”. Jonathan Lempereur fost mare chef, iar acum e căzut în dizgrație se ciocnește pe aeroportul Kennedy cu Madeline Greene proprietara unei florării, fostă polițistă.

Recenzie: Amanda Hodgkinson - Britannia Road 22

Nu este prima dată când încep să citesc acest roman și poate nici de data asta nu aș fi reușit dacă nu mă încăpățânam atât de tare. De ce? Pentru că e o carte cu o poveste care se desfășoară uluitor de încet. Spre exemplu, din momentul întâlnirii dintre Silvana și Janusz pe peronul gării și până în momentul crucial al aflării adevărului despre Aurek, fiul lor trec mai bine de două sute de pagini în care nu se întâmplă mai nimic demn de reținut.

Janusz și Silvana, doi tineri căsătoriți polonezi sunt despărțiți din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. Janusz se înrolează în armată dar dezertează destul de curând, cumva fără voia lui. În cele din urmă ajunge împreună cu alți dezertori în Franța, unde Helene îi fură inima, și în cele din urmă în Anglia unde se înrolează în cadrul Forțelor Aeriene.