Recenzie: Robin Hobb - Asasinul Regal

Acest al doilea volum al trilogiei Farseer își începe acțiunea la câteva săptămâni după finalizarea primului. Fitz este din nou și narator și personaj principalși ne ghidează prin aventurile și întâmplările vieții sale.

Trei sunt schimbările majore din viața lui Fitz după întoarcerea lui din Regatul Munților unde tentative de asasinare a sa, comandată de unchiul său, Regal, a eșuat. Care sunt cele trei? În primul rând regale Shrewd nu mai e rege decât cu numele deoarece e slăbit și măcinat de o boală extrem de dureroasă (ceva ce seamănă cu guta, din descrierile oferite de autoare) și e de asemenea

intoxicat și otrăvit de leacuri. În al doilea rând, Molly a avut nevoie de sprijin și s-a gândit să apeleze la prietenia dintre ei, lucru care a dus la descoperirea faptului că Fitz îi spusese numeroase neadevăruri, deoarece nu ar fi putut să-i mărturisească deschis că el e asasinul din solda regelui. Acest al doilea eveniment nu face decât să complice situația din Buckeep și mai rău.

Vă spuneam că există trei schimbări majore în viața lui FitzChivalry, căci așa va fi numit începând cu acest volum. A treia e schimbare e ceva mai pozitivă: Fitz salvează de la o moarte sigură prin înfometare și violență, un pui de lup, pe care își promite să îl elibereze odată ce se va întrema. Așa va face, doar că soarta îi va aduce foarte repede din nou împreună și vor deveni mai apropiați decât frații. În finalul cărții, Ochi Întunecați, lup în toată firea déjà va constitui salvarea lui Fitz din ghearele morții.

Cu acest al doilea volum Robin Hobb s-a întrecut pe ea însăși și deși ne ține tot timpul în suspans și de conduce spre rezolvare chinuitor de încet combinând magia și politica într-un mod cum numai GRRM mai știe să o facă.

Nemira, 2010, trad. Antuza Genescu, structurat în 2 volume

Titlu original: Royal Assassin și publicat inițial în 1996.

Închei cu un citat din SFReader:

„Asasinul Regal ne aduce un sfârșit la fel de memorabil, și greu de îndurat, precum cel din Iureșul Săbiilor de George RR Martin.”