Recenzie: Neil Gaiman - Oceanul de la capatul aleii

Ca să fiu sincer, e extrem de complicat de vorbit despre acest roman. E prima din cărțile lui Gaiman pe care o citesc dar nu va fi cu siguranță ultima. Oceanul de la capătul aleii este o poveste ce se poate citi din cel puțin două perspective. Una e cea fantastic în care aflăm povestea unui băiețel ce pătrunde dincolo de limitele realității pe care o vedem zi de zi. Cealaltă e povestea ce o minte, supusă unui șoc considerabil în copilărie, a creat-o ca formă de protecție. Care dintre cele două e cea adevărată? Căreia să îi dăm crezare?

Personajul principal, a cărui nume nu ne este dezvăluit, ne destăinuie cele mai adânci temeri ale sale și unul dintre cele mai groaznice episoade ale copilăriei sale, cel de după ziua de naștere unde niciunl din invitați nu și-a făcut apariția. Nopțile sale erau mai întotdeauna dominate de sentimentul de teamă, căci cu siguranță ceva necurat se ascundea în întuneric. Însă după momentul în care mașina familiei a dispărut și s-a dovedit a fi unealta unui sinucigaș, întregul sistem de valori al unui copil de numai șapte ani este complet dat peste cap. Singurul lui refugiu este cel în casa familiei Hempstock, unde cele trei femei, Lettie împreună cu mama și bunica ei, nu fac altceva decât să îi asigure confortul și suportul moral de care băiețelul are nevoie.

De aici încolo povestea capătă un aspect mult mai fantastic. Micul iaz de la capătul aleii este conform lui Lettie un adevărat ocean. Și nu orice ocean ci oceanul pe care ea și familia ei l-au traversat din lmea veche spre acest nou tărâm. Pentru cei care au citit Punte spre Terabithia vă pot spune că e exact același mod de construcție a lumii fantastice; un loc aproape de tărâmul realității pe care trebuie să știi cum și pe unde să pătrunzi.

Toată intriga romanului este declanșată atunci când personajul-narator nu se încrede suficient în prietena sa Lettie și se eliberează din strânsoarea mâinii ei. Acel moment este cel în care monstrul dintr-o altă lume este eliberat în lumea noastră și ia forma guvernantei angajate de mama sa pentru a avea grijă de el și sora lui.

Oceanul de la capătul aleii devine o poveste extrem de captivantă indiferent din ce perspectivă o privim. Fie că dăm crezare părții fantastice și atunci putem savura un complex amalgam de magie și puteri supranaturale, fie că dorim să credem că nu e decât realitate văzută prin prisma imaginației infantile, avem parte de o scriitură puternică și de un text cum rareori un cititor poate întâlni.

Cartea pe care am lecturat-o eu este publicația originală a editurii Headline din Londra, dar am văzut că și traducerea oferită de editura Paladin este într-o formă grafică de excepție și la un preț chiar mai mic decât cea în engleză.

Vă recomand cu toată căldura Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman. E un roman ce trebuie citit indiferent de genul literar preferat. Lectură plăcută să aveți.