„E bătrână dar are o minte brici…”
.jpg)
De această dată Jane Marple este rugată de prietena ei
din copilărie, Ruth van Rydock, să îi facă o vizită surorii acesteia, Carrie
Louise. Ruth simte că ceva nu e în regulă pe domeniul surorii ei, la
Stonygates.
Instinctele ei de detectiv, o fac pe Miss Marple să accepte
imediat și se pune pe observat lucrurile care nu sunt la locul lor, încă de la sosirea în gară, când este întâmpinată de Edgar Lawson și condusă până la urmă, la reședința Stonygates, de către Gina,
nepoata lui Carrie Louise.
La Stonygates se găsește o mulțime de oameni, fiecare
adus acolo de diferite scopuri, fiind rude, prieteni sau apropiați
proprietarilor, ori pacienți și angajați la colegiul de reeducare a tinerilor
delicvenți; colegiu a cărui programe sunt susținute din imensa avere a familiei
Serrocold.
Ar fi mult prea complicat să vă explic toate relațiile
existente între personajele implicate și nici nu ar avea farmec fără povestirea
în background sau fără observațiile și comentariile spirituale și extrem de
adevărate ale simpaticei bătrânici.
Ce constată Miss Marple când ajunge la Stonygates e
faptul că Ruth nu a greșit, bănuind că sora sa are probleme. Pentru început,
personajul principal este un fin observator, ca în toate romanele de altfel,
lucru care o va ajuta la dezlegarea enigmei morții lui Christian Gulbransen. Totul pare a fi o poveste extrem de încâlcită în care vinovatul este extrem de
greu de găsit. Iar pentru a complica situația, pe final, se mai adaugă niște
morți ale unor persoane care erau aproape de dezlegarea misterului.
Bineînțeles că nu o să vă dezvălui cine se făcea vinovat
de crimă, dar vă spun că motivul era constituit de bani. Numai că, toate
persoanele din casă, cu excepția lui Jane Marple desigur, puteau fi interesate
de moștenirea pe care le-ar fi lăsat-o Carrie Louise. Și acum o să vă uitați
mai sus să verificați cine era victima. Era Christian Gulbrandsen. Și care e
legătura cu Carrie Louise? Eh, o să aflați voi, doar nu credeați că o să vă spun eu
tot?! În plus, romanele Agathei Christie nu sunt niciodată atât de simple pe
cât par la prima vedere, de ce le-aș simplifica eu?
Înainte de a încheia, menționez o scenă amuzantă.
Detectivul chemat pentru rezolvarea crimei își face la un moment dat griji
pentru un eventual șoc al fragilei bătrânici (Marple) însă „modestia o
determină pe Miss Marple să nu spună că era deja destul de familiarizată cu
crima.”
Mai adaug că romanul a apărut în 2012 la Rao în
traducerea Roxanei Ghiță și poate fi achiziționat prin oricare dintre linkurile următoare, deoarece conduc direct la roman:
Mult spor la dezlegat misterul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu