Recenzie: Markus Zusak - Hoțul de cărți

Pentru un cititor feroce ca mine și ca mulți alții cu care am făcut cunoștință prin intermediul internetului, o carte cu un titlu ca cea a lui Zusak nu poate decât să îndemne la lectură.

Hoțul de cărți este plasată în Germania nazistă, în 1939, la începutul celui de-al doilea război mondial și o are ca persoaj principal pe Liesel Meminger. Aceasta împreună cu fratele ei mai mic sunt duși de mama lor să locuiască cu o familie socială undeva înafara orașului Munchen. Pe parcursul călătoriei Moartea le face o vizită și îl va lua pe fratele lui Liesel. Aceasta e doar una din multele vizite pe care Moartea le va face împreajma fetei. La mormântul fratelui ei, găsește o carte pierdută acolo de către cineva. Manualul Groparului devine prima ei carte furată și cartea care o ambiționeză să învețe să citească cât mai bine astfel încât să poată citi cât mai mult.

Recenzie: Nicholas Sparks - Refugiul

Cine nu-l cunoaște pe Nicholas Sparks și romanele sale? Ei, așa mă gândeam și eu… toți îl știți și cred că îi cunoașteți stilul romantic inconfundabil, datorită romanelor sale de success și a ecranizărilor cu actori celebri, ecranizări care însă nu prea au ajuns prin cinematografele din România. Și aici vorbesc de ecranizările unor romane precum Ultimul cântec, Nopți în Rodanthe, Talismanul Norocos, Dragă John sau Jurnalul unei iubiri și chiar romanul pe care vi-l prezint astăzi Refugiul.

Publicat în 2010 cu titlul original Safe Heaven și tradus de Mihaela Buruiană și publicat de Rao în 2012, Refugiul este unul dintre cele mai romantice romane ale lui Sparks și mai ales unul încărcat de sentimente contradictorii și violență și tristețe.

Katie ajunge în Southport, un orășel din Carolina de Nord, urmărită fiind de un trecut violent. Odată ce își găsește o slujbă și o locuință începe să se simtă de-a locului, să aibă încredere în sine și în cei din jur. În plus magazinul universal de unde își face cumpărăturile este condus de un tip simpatic și fermecător. Alex, la rândul său este încă marcat de moartea soției sale dar trebuie totodată să conducă afacerea care îi asigură existența și să fie un părinte exemplar pentru cei doi copii ai săi, Josh și Kristen.

Recenzie: Frank Herbet - Mântuitorul Dunei

Cel de-al doilea volum din seria SF Dune scrisă de Frank Herbert este Mântuitorul dunei, un volum considerabil mai mic decât primul și a cărui acțiune are loc la ceva vreme după primul. Paul Atreides este acum Împăratul Dunei și al unui întreg imperiu aflat într-un continuu război, un jihad, căci soldații săi ucid în numele religiei al cărei zeu este Muad’Dib.

Știința, religia și arta se amestecă în acest al doilea volum al seriei completând și rafinând universul în care este plasată povestea, continuând totodată comploturile și intrigile pentru putere. Bene Gesseritul, Ghilda și Bene Tleilaxu vor să îl înlăture pe Paul de pe tron, să îi ia puterea. Și nu doar Paul e vizat, ci și Alia, sora lui la fel de puternică și de înzestrată.

Recenzie: Tiago Rebelo - Timpul iubirilor perfecte

Lectura textului de pe coperta patru precum și faptul că întreaga acțiune este plasată în secolul al XIX-lea au constituit factori decisive atunci când am ales să citesc Timpul iubirilor perfecte.

Tiago Rebelo s-a născut în 1964 în Lisabona, Portugalia. Jurnalist de profesie, și-a început cariera în 1986, dar debutează cu roman abia în 2001 cu titlul Para Ti, una vida nova, care îl propulsează automat în topul celor mai bine vânduți autori portughezi.

Personajul principal al romanului Timpul iubirilor perfecte este locotenentul Carlos Montana, care pleacă din Lisabona, fiind detașat în Angola, să ia parte la acțiunile militare de acolo. Pe durata călătoriei cu vaporul, acesta își petrece timpul cu Leonor, fata unui colonel. Ceea ce era de așteptat se și întâmplă, și anume faptul că cei doi se îndrăgostesc. Odată ajunși îl Luanda, soarta îi desparte, Carlos pleacă spre un fort din centrul Angolei în timp ce Leonor rămâne în Luanda, dar își promit unul altuia să își scrie regulat.

Recenzie: Sașa Sokolov - Școală pentru proști

Saşa Sokolov născut în 1943 în Ottawa este considerat pionier al romanului postmodern rus. A primit numeroase distincţii internaţionale pentru opere de acest gen. Școală pentru proști a fost scris între anii 1972 și 1975, pe când Sokolov era angajat ca vânzător profesionist într-o rezervație naturală de pe Volga. Cele mai importante cărți ale lui sunt, Școală pentru proști și Palisandria. Din 1989 trăiește în Moscova.

Școală pentru proști e un amalgam de evenimente și întâmplări menite parcă să creeze confuzie și să se joace cu mintea cititorului. De ce zic asta? Pentru că nu pare să existe o ordine logică ori cronologică care să justifice alăturarea celor istorisite. Totul pare pus la întâmplare. 

Recenzie: A.D. Miller - Dezghețul

În 1974 s-a născut, la Londra, A.D. Miller. În prezent este editorul publicației The Economist, ediția pentru Marea Britanie. Dezghețul este romanul său de debut, roman care i-a adus succes internațional.

Romanul are plasată chiar la început definiţia „ghiocelului” care în arogoul moscovit înseamnă  „cadavru îngropat sau ascuns în troienele de zăpadă, care iese la iveală doar la dezgheţ”. Această definiție crează un tablou macabru dar real care poate fi de asemenea conectat cu un al doilea sens potrivit căruia, odată asumat un stil de viaţă decadent şi lipsit de moravuri, mai devreme sau mai târziu, consecinţele vor apărea.

Recenzie: Italo Calvino - Cărarea cuiburilor de păianjen

Autorul îmi era necunoscut, iar faptul că e italian și nu britanic sau american cum sunt cei pe care îi citesc de obicei, m-a determinat să citesc Cărarea cuiburilor de păianjen. Italo Calvino s-a născut în 1923 în Cuba. La vârsta de 20 a refuzat serviciul militar, fugind în munți, apoi s-a înrolat în Rezistență timp de 2 ani. După ce se întoarce la Torino începe Facultatea de Agricultură, pe care o abandonează în favoarea Facultății de Arte.

Debutează cu Cărareacuiburilor de păianjen distinsă cu premiul Riccione, apoi i-au urmat Vicontele înjumătățit, Castelul destinelor încrucișate, Orașele invizibile. Pentru ultimul dintre ele a primit numeroase premii. În 1985, anul morții sale, era cel mai tradus autor italian al tuturor timpurilor.

Recenzie: Michael Rostain - Fiul

Personajul principal, Lion, e mort. Da am avut în față un roman despre un personaj decedat. Acesta, trecut în lumea de dincolo încearcă să ia legătura cu familia sa. Mai mult însă, bântuie casa unde locuiește și veghează asupra părinților săi dar și asupra cățelușei. El analizează comportamentul celor din familie, ne spune cât de triști sunt părinții lui pentru că el nu mai este, și cum ei se agață de lucrurile fiului încercând să-l mai rețină printre ei. Tatăl lui Lion găsește în telefonul fiului său mesaje de la iubita sa.