În
2007, după fulminantul succes avut cu Harry Potter, editorul Barry Cunningham
de la Bloomsbury căuta noi romane și talente de distribuit în roluri principale
pe piața de carte. Astfel a ajuns și la el romanul Tunnels, publicat într-un
tiraj mic la The Chicken House. Acesta a recunoscut un potențial în cei doi
autori și a exploatat această șansă folosindu-se totodată și de numele Harry
Potter, trâmbițând peste tot că Tunele
e un roman descoperit de același editor ca al celebrei serii.
Tunele
e
într-adevăr o carte fantasy destinat adolescenților, dar asta nu ar trebui să
oprească sau să jeneze pe cineva când e vorba de a-i acorda o șansă la lectură.
Textul celor doi autori
ni-l aduce în prim plan pe Will Burrows un băiat de paisprezece ani care
locuiește în Londra și care credibil sau nu, are puține lucruri în comun cu
ceilalți membri ai familiei sale. Unul dintre acele puține lucruri este
pasiunea pentru săpături pe care o împărtășește cu tatăl său și care,
inevitabil și ușor de ghicit (nu uitați care e titlul romanului), conduce spre
intriga ce va incita mintea ascuțită a cititorului.
În general viața lui
Will e anostă, împărțindu-se între școala unde e considerat un ciudat, din
cauza înfățișării sale (pe care o veți descoperi lecturând cartea) și din cauza
pasiunilor care nu coincid cu ale copiilor de vârsta lui, și casă, unde pare
normal printre ciudățeniile celorlalți membri ai familiei (ciudățenii pe care
le veți descoperi tot lecturând cartea).
Momentul în care tatăl
său dispare într-un tunel ce pornește din pivnița lor și se încheie nu se știe
unde, vine destul de repede pentru a „lega” cititorul de carte și personajele
sale. Will decide împreună cu prietenul său, Chester – pe care l-a atras spre
această pasiune a săpăturilor și descoperirilor -, să plece în căutarea
tatălui său, explorând fascinanta lume subterană. Ceea ce găsește în
adâncuri va da fiori cititorilor și va ridica semne de întrebare, toate
conducând spre următorul volum.
Puteți lua parte la
aventura lui Will citind pagină cu pagină Tunele
de Roderick Gordon și Brian Williams.
Trebuie să fie interesantă, iar adolescenţilor precis le va plăcea. Oricum, aşa precum spui, nu trebuie să descurajeze pe nimeni încadrarea într-o categorie de vârstă - deci o să văd ce părere o să am, după ce voi citi cartea :)
RăspundețiȘtergereEi, bine, te aștept cu păreri după! ;)
ȘtergereCe sa zic, pare o recenzie buna si mi-a starnit interes.
RăspundețiȘtergereCel putin de la momentul in care se afunda in tunel
Te aștept cu păreri după lectură. ;)
ȘtergereEste o carte plina cu aventuri va recomand sa cititi!!!
RăspundețiȘtergere