.jpg)
În cercetările mele
pentru licență (despre care v-am mai vorbit și voi mai vorbi că doar asta e
marea mea realizare de până acum) am dat peste un dialog dintre George RR
Martin și Bernard Cornwell, prieteni buni de altfel. Cei doi discutau despre
cât de înrudite sunt cele două genuri, fantasy și roman istoric, în care se
încadrează romanele pe care le zămislesc cei doi grei ai literaturii
contemporane. Și cum citeam eu acolo mi s-a făcut așa o poftă, să citesc un
roman de-al lui Cornwell, de nu mai aveam stare. Totuși mi-am pus pofta în cui
și mi-am văzut de treburi. Pe finalul lunii iulie mi s-a ivit ocazia să îmi
cumpăr un volum de-al lui Cornwell și n-am mai stat pe gânduri. Așa mi-am luat
Harlequin (volumul 1 din seria: În Căutarea Graalului) și zilele trecute l-am
savurat; în două zile a fost gata și eu încă mai voiam, dar hai să vă spun și
vouă despre ce e cartea că prea m-am lungit cu vorba.