Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

duminică, 27 ianuarie 2013

Recenzie: Oliviu Crâznic - ...și la sfârșit a mai rămas coșmarul


Nici nu știu cum să vă explic mai bine plăcerea și satisfacția simțită la finalizarea lecturii, dar a fost enormă și neașteptată. Așa cum am mai spus, vreau să desființez prejudecățile conform cărora scriitorii români nu merită să fie citiți, iar romanul lui Oliviu Crâznic este unul dintre cele mai bune argumente.
„…și la sfârșit a mai rămas coșmarul” e un roman gotic cu o atmosferă medievală, întunecată și lugubră numai bună să îți dea fiori și să prevestească evenimente nu tocmai plăcute. Îți dă sentimental acela că în fiecare umbră se ascunde ceva, ce așteaptă cea mai bună ocazie să te înșface. Iar dacă ai imaginație bogată s-ar putea să simți ochi privindu-te din umbră și să vezi mișcări cu coada ochiului, chiar și după ce ai închis cartea.

   Premisele poveștii de coșmar sunt bine prezentate pe coperta patru a volumului, dar o să vă spun și eu pe scurt cum începe totul. Nobilul cavaler Arthur de Seragens este invitat la nunta necunoscutei marchize Josephine de Lauras, pe care a întâlnit-o doar o singură dată și de care nu-și amintește mare lucru. Ajuns la Castelul Ultimelor Turnuri, Arthur încearcă să afle împreună cu prietenul său, vicontele Raoul de Vincennes, ce se ascunde în spatele nunții la care au fost invitate doar nume importante dar străine de Paris și de trecutul miresei, nicidecum cei mai buni prieteni și confidenți. Până la nunta propriu-zisă ne sunt prezentați ceilalți invitați, așa cum Arthur de Seragens, personaj principal și narator, îi observă. Dintre aceștia merită menționați: baronul german Von Walter Călătorul – singurul invitat al mirelui –, frumoasa și imorala contesă Giulianna Sellini – despre care se spune în șoaptă că i-a sedus deodată pe Dumnezeu și pe Diavol, fostul preot - actualmente spadasin periculos - Huguet de Castlenove, ducele de Chalais - puternic, arătos, crud și violent -, frumoasa Adrianna de Valois – de care Arthur se îndrăgostește iremediabil - și cel de care se tem toți și a cărui singură vorbă poate aduce rugul – Inchizitorul Albert de Guy. Pe lângă aceștia mai sunt numeroase alte personaje, dar nu vă faceți griji că nu le veți reține până la final, are grijă autorul să le elimine.
În toiul petrecerii de nuntă slujitorii și invitații încep să se îmbolnăvească de un fel de ciumă care progresează extrem de rapid. Asta, împreună cu poveștile pe care unii invitați le-au istorisit, pune cititorul pe gânduri și se poate ajunge la o singură concluzie. Unul dintre invitați nu este tocmai uman, iar ceilalți sunt prinși în capcană. Dar care dintre ei? Toți sunt suspecți, însă cu cât adevărul se va afla mai repede cu atât numărul victimelor va fi mai mic. Dar oare vor afla la timp?
Pe lângă detaliile sângeroase și descrierile macabre, cum îi șade bine unui roman horror, autorul ne-a oferit și numeroase legende și povești - despre sburători, strigoi, zombi și vampiri - care devin extrem de plauzibile în contextul creat. Finalul este alert și spălat în sânge și suferință, dar excelent și bine realizat. Poate vă deschide și apetitul pentru lucrări de mitologie și demonologie, dacă nu, cu siguranță o va face postfața generoasă a romanului care dă detalii și surse pentru fiecare element – personaje, locuri, demoni - introdus în poveste. Oliviu Crâznic a scris o carte bună de citit dar și de studiat cu atenție, nu o ratați!
Nu pot decât să vă recomand o carte care odată începută nu te lasă să până nu o termini, iar odată terminată nu o mai poți uita nici să vrei.
Lectură plăcută!  

Detalii carte: editura Vremea, 2010

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...