Nouă povestiri ce poartă semnătura celebrei Agatha
Christie fac parte din acest subțirel volum. Două dintre acestea nu o au însă
pe simpatica și extrem de inteligenta bătrânică drept investigator principal,
să spunem așa. Păpușa croitoresei și În oglinda misterioasă au defapt un
caracter paranormal și nicidecum nu fac parte din tiparele cu care autoarea
ne-a obișnuit în romanele sale, dar asta nu le știrbește deloc din frumusețea
lecturii așa că vă îndemn să nu săriți peste ele sub nici o formă.
În cele ce urmează o să vă prezint succint celelalte
șapte dintre Ultimele cazuri ale lui Miss
Marple, în care ca de obicei Miss Marple îți pune la treabă agerimea,
spiritul de observație și capacitatea ei de a face comparații cu banale
evenimente din micuțul sat St Mary Mead, comparații ce nu au altă finalitate
decât descoperirea făptașului în cazurile mult mai complicate care îi sunt aduse în atenție.
Prima povestire este intitulată Sanctuar și ne prezintă cazul unui mort în biserica din sătucul
Chipping Cleghorn. Nimeni nu știe de ce acesta a ales că caute sanctuar tocmai
în acea biserică, dar rudele lui insinuează că acesta s-ar fi sinucis. Soția
viacarului, cea care l-a găsit pe muribund e de altă părere așa că o cheamă în
ajutor pe mătușa ei. Iar mătușa ei nu e alta decât Miss Marple.
O
glumă ciudată e povestea unor
moștenitori care nu reușesc sub nici o formă să descopere averea lăsată de
înaintașul lor, iar pentru asta îi cer ajutorul lui Miss Marple. Va fi ea oare
destul de perspicace pentru a afla cum a fost acunsă o avere considerabilă?
În Crima comisă cu
metrul de croitorie situația pare destul de clară chiar din titlul. Însă
cine să o fi făcut și mai ales cu ce motiv. Tocmai acestor lucruri trebuie Miss
Marple să le de-a de capăt.
În următoarea poveste Miss Marple are mai mult rol de
consultant, deoarece doctorul Haydock a rezolvat misterul deja. Însă lui i-a
trebuit mult timp și a urmat o cale grea și sinuoasă, în timp ce pentru Miss
Marple a fost o simplă distracție să afle cum o îngrijitoare nebună a reușit să
ucidă tânăra soție a noului proprietar. În plus Cazul îngrijitoarei constituie și un fel de medicament pentru
anemia de care suferă bătrânica noastră.
Cazul
menajerei fără cusur
expune ingeniozitatea personajelor atunci când doresc cu tot dinadinsul să facă
ceva rău, să îți însușească bunurile de preț ale altor persoane. Din fericire
există Miss Marple, care acționează prompt atunci anchetatorii se află în
impas.
Miss
Marple spune o poveste
este singura dată când Miss Marple e naratorul. Aceasta are un stil cu totul
aparte de a poveste situațiile în care și-a pus la contribuție spiritul
deductiv pentru a da de capăt unui caz complicat. Aici rezolvă misterul unei
morți într-o cameră încuiată pe dinăuntru.
Ultima dintre povestirile ce o implică pe Miss Marple e Nebunia lui Greenshaw. Nici măcar în
ultima dintre situații bătrânica noastră simpatică nu se lasă mai prejos și îi
dă de capăt unei afaceri extrem de încâlcite, la fel de încâlcite precum
arhitectura casei în care are loc.
Acestea fiind zise, sper că v-am retrezit interesul
pentru detectiviseme alături de cea mai simpatică doamnă detectiv din
literatura universală. Vă doresc lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu