Ca
să fiu sincer, e extrem de complicat de vorbit despre acest roman. E prima din
cărțile lui Gaiman pe care o citesc dar nu va fi cu siguranță ultima. Oceanul de la capătul aleii este o
poveste ce se poate citi din cel puțin două perspective. Una e cea fantastic în
care aflăm povestea unui băiețel ce pătrunde dincolo de limitele realității pe
care o vedem zi de zi. Cealaltă e povestea ce o minte, supusă unui șoc
considerabil în copilărie, a creat-o ca formă de protecție. Care dintre cele
două e cea adevărată? Căreia să îi dăm crezare?
Personajul principal, a cărui nume nu ne este dezvăluit,
ne destăinuie cele mai adânci temeri ale sale și unul dintre cele mai groaznice
episoade ale copilăriei sale, cel de după ziua de naștere unde niciunl din
invitați nu și-a făcut apariția. Nopțile sale erau mai întotdeauna dominate de
sentimentul de teamă, căci cu siguranță ceva necurat se ascundea în întuneric.
Însă după momentul în care mașina familiei a dispărut și s-a dovedit a fi
unealta unui sinucigaș, întregul sistem de valori al unui copil de numai șapte
ani este complet dat peste cap. Singurul lui refugiu este cel în casa familiei
Hempstock, unde cele trei femei, Lettie împreună cu mama și bunica ei, nu fac
altceva decât să îi asigure confortul și suportul moral de care băiețelul are
nevoie.
De aici încolo povestea capătă un aspect mult mai
fantastic. Micul iaz de la capătul aleii este conform lui Lettie un adevărat
ocean. Și nu orice ocean ci oceanul pe care ea și familia ei l-au traversat din
lmea veche spre acest nou tărâm. Pentru cei care au citit Punte spre Terabithia vă pot spune că e exact același mod de
construcție a lumii fantastice; un loc aproape de tărâmul realității pe care
trebuie să știi cum și pe unde să pătrunzi.
Toată intriga romanului este declanșată atunci când
personajul-narator nu se încrede suficient în prietena sa Lettie și se
eliberează din strânsoarea mâinii ei. Acel moment este cel în care monstrul
dintr-o altă lume este eliberat în lumea noastră și ia forma guvernantei
angajate de mama sa pentru a avea grijă de el și sora lui.
Oceanul
de la capătul aleii devine
o poveste extrem de captivantă indiferent din ce perspectivă o privim. Fie că
dăm crezare părții fantastice și atunci putem savura un complex amalgam de
magie și puteri supranaturale, fie că dorim să credem că nu e decât realitate
văzută prin prisma imaginației infantile, avem parte de o scriitură puternică
și de un text cum rareori un cititor poate întâlni.
Cartea pe care am lecturat-o eu este publicația originală
a editurii Headline din Londra, dar am văzut că și traducerea oferită de
editura Paladin este într-o formă grafică de excepție și la un preț chiar mai
mic decât cea în engleză.
Vă recomand cu toată căldura Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman. E un roman ce trebuie
citit indiferent de genul literar preferat. Lectură plăcută să aveți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu