Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

duminică, 30 iunie 2013

Recenzie: Adrian Voicu - Nepovestitele trăiri ale templierilor români

De când am văzut titlul cărții mă gândeam ca va fi una specială. Alăturarea dintre cuvintele „templieri” și „români” nu poate naște decât situații amuzante, și gândind astfel am abordat volumul cu curaj. Și bine am făcut pentru că nu m-am mai putut dezlipi de paginile lui decât la final. Romanul lui Adrian Voicu, așa cum Lucia Verona menționează pe coperta patru, poate fi privit simultan ca roman de aventuri, ca parodie sau ca epopee eroi-comică. Mie mi-a satisfăcut și pofta de aventură și cea de peripeții prin istorie și m-a amuzat copios, făcându-i adesea pe cei din jur să se uite la mine ciudat că râd așa ca din senin.

miercuri, 26 iunie 2013

Recenzie: Viorel Zaicu - Întoarcerea

Volumul „Întoarcerea” al lui Viorel Zaicu este o colecție de șaisprezece povestiri ce oglindesc viața satului românesc cu activitățile cotidiene, cu oamenii săi dar mai ales cu credințele și superstițiile specifice.
            Lecturând povestirile lui Viorel Zaicu cu titluri precum „Nuca”, „Cimitirul măgarilor” ori „Febra” am descoperit un univers nou ascuns la vedere sub formele obișnuite ale celui vechi. Un Univers fantastic ce îndeamnă la explorare, un univers bazat pe o mitologie prea puțin cunoscută și cercetată mai ales de noi, generațiile fascinate de cultura anglo-americană.

duminică, 23 iunie 2013

Recenzie: Lisa See - Fetele din Shanghai

De când am citit „Memoriile unei gheișe”, cartea lui Arthur Golden, am devenit fascinat de cultura sau mai bine zis culturile orientale; deși pentru noi, toți asiaticii par la fel și ei sunt diferiți ca și cultură și civilizație precum suntem și noi, europenii. Nu sunt fan înfocat al culturilor asiatice, să nu mă înțelegeți greșit, dar orice carte cu acțiunea plasat prin Asia îmi va atrage atenția cu siguranță.
„Fetele din Shanghai” este o saga de familie, un roman despre drama a două surori, Pearl și May cărora patima jocurilor de noroc a tatălui lor și invadarea Chinei de către Japonia în Cel de-al Doilea Război Mondial le distruge traiul liniștit și idilic. Familia Long cade în dizgrație, iar singura lor salvare o reprezintă căsătoriile aranjate pentru Pearl și May cu Sam și Vernon, fii Bătrânului Louie, un chinez americanizat.

marți, 18 iunie 2013

Recenzie: Simona Sparaco - Lovebook

           Cartea italiencei Simona Sparaco e exact ceea ce pare la prima vedere, un chicklit ușor și efervescent. Odată lecturată îi dispare farmecul și savoarea, devenind o simplă povestioară romantică și previzibilă. Așa cum din titlu și de pe copertă se poate observa, totul în romanul Simonei Sparaco se învârte în jurul rețelei de socializare Facebook, adorată, hulită sau contestată dar deja o parte aproape indispensabilă din viața fiecăruia. Mai exact autoarea a dorit să ne spună o poveste romantică plasată în epoca facebook și exact asta a făcut și merită laude pentru acest lucru, însă s-a limitat la atât fără să individualizeze cu ceva idila dintre cele două personaje principale. Povestea de iubire în sine e destul de previzibilă și fără răsturnări spectaculoase de situație care să țină cititorul lipit de pagini. Singurul element care mi-a plăcut în tot romanul a fost transformarea librăriei-papetărie într-o librărie adevărată cu atmosferă boemă și aer de intelectualitate, lucru care mi-a amintit instantaneu de filmul „You`ve got mail” cu Meg Ryan și Tom Hanks.

miercuri, 12 iunie 2013

Recenzie: Guillaume Musso - Vei fi acolo?

Campania „Citește și câștigă cărți pe viață din colecția Strada Ficțiunii” m-a determinat să ajung din nou la una din cărțile lui Musso, autor francez îndrăgit și apreciat de un număr tot mai mare de cititori. „Vei fi acolo?” ne aduce în atenție o nouă poveste emoționantă și cu iz de fantasy, ca toate celelalte romane ale scriitorului francez.
Elliot Cooper este un chirurg renumit și dedicat meseriei sale. În cadrul unei misiuni de voluntariat în Cambodgia pentru curajul și spiritual său filantropic primește de la un bătrân cambodgian un flacon cu 10 pastile ce îi pot îndeplini una din cele mai mari dorințe ale sale, aceea de a o revedea pe cea pe care a iubit-o și a pierdut-o tragic: Ilena Cruz.

marți, 4 iunie 2013

Recenzie: George Lazăr - America One

„America One” este volumul de debut al autorului, un roman SF românesc. Cum procedez în ultima vreme, m-am documentat puțin în ceea ce privește reacțiile pe care le-a stârnit romanul printre cititori, fani ai genului și nu numai.
Trebuie să recunosc încă de la început că și-a meritat banii – cei 20 de lei -  mai ales că l-am luat la preț întreg dintr-o librărie fizică, lucru pe care îl fac tot mai rar. Reducerile mari și livrarea la domiciliu mă încurajează să cumpăr cărți din librării online.
Pe scurt, în roman este vorba despre o lume post apocaliptică, unde apocalipsa a fost provocată de oameni, prin poluările lor masive, ceea ce a dus inevitabil la schimbări climaterice drastice și mai ales rapide. O lume post apocaliptică în care mai există doar două puteri, două națiuni care contează, America și Autarhia Europeană. Fiecare izolată pe bucata sa de continent, fiecare acuzând-o pe cealaltă de lipsurile și necazurile de care suferă. Două națiuni pe care niște evenimente provocate de sfori trase pe ascuns le aduc în pragul unui nou război, un război decisiv din care perdantă va fi omenirea în genere.

joi, 30 mai 2013

Recenzie: Clive Cussler & Paul Kemprecos - Șarpele

Cel dintâi roman al seriei Dosarele Numa vi-l prezint în rândurile următoare. Sarpele este primul roman în care cititorii fac cunoştinţă cu duo-ul Kurt Autin – Joe Zavala, un duo echivalent cu cel din seria mai lungă a lui Cussler, alcătuit din cunoscuţii Dirk Pitt şi Al Giordino. Ca oricare din romanele pline de aventură şi mister ale lui Cussler, şi acesta respectă reţeta dovedită de succes în numeroasele romane publicate până în prezent.

Echipa de arheologi din care face parte şi Nina Kirov, specialist în arheologie marină face o descoperire uimitoare, o descoperire care ajunge la urechile cui nu trebuie şi determină un lanţ întreg de crime atroce, doar pentru a ascunde nişte descoperiri ce pot modifica definitiv istoria precolumbiană. În momentul în care Kurt o salvează pe frumoasa Nina din apele Marocului şi se implică în proiectele ei împreună cu toată echipa de proiecte speciale din cadrul NUMA, pe care o conduce, ajunge inevitabil în vizorul bogătaşului texan Don Halcon. Acesta conduce o organizaţie secretă al cărei rol a fost, de sute de ani, ştergerea oricărei dovezi ale vreunui contact pre-Columbian între lumea veche şi cea nouă. Recentele descoperiri confirmă că diferitele civilizaţii antice de pe glob au făcut negoţ şi schimburi interculturale cu mult înainte ca expediţiile lui Cristofor Columb să descopere America.

luni, 27 mai 2013

Recenzie: Florian Lafani și Gautier Renault - Poker în infern


Așa cum spuneam data trecută, îmi place colecția Strada Ficțiunii pentru că nu știi ce surprize literare ascunde. Atunci am vorbit despre un chicklit, iar acum vă povestesc despre un thriller. Această recenzie fiind bineînțeles inclusă în campania editurii ALL „Citește și câștigă cărți pe viață din colecția Strada Ficțiunii”.
Poker în Infern, romanul celor doi scriitori francezi reprezintă o adevărată aventură în prin tainele și simbolistica pokerului. O aventură în care multe dintre personaje își vor găsi sfârșitul pentru că au pus întrebări nepotrivite, unor persoane nepotrivite. O aventură la care puteți lua parte lecturând cartea.
Mi-a plăcut stilul antrenant, viteza cu care se desfășoară evenimentele și aparenta lipsă de legătură între ele. Ce legătură poate exista între un student olandez care ia parte la experimente medicale pentru niște bani de buzunar și un profesor universitar jucător de poker online din Franța, ori între un IT-st priceput și un comisar european din cadrul consiliului concurenței? Așa m-am întrebat și eu parcurgând diferitele planuri narative și ajungând tot mai aproape de final fără să văd o legătură concretă. Chiar mă temeam că totul se va termina într-un mare final deschis ce ar lăsa loc de nenumărate interpretări.

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...