Volumul „Întoarcerea” al lui Viorel Zaicu este o colecție
de șaisprezece povestiri ce oglindesc viața satului românesc cu activitățile
cotidiene, cu oamenii săi dar mai ales cu credințele și superstițiile
specifice.
Lecturând
povestirile lui Viorel Zaicu cu titluri precum „Nuca”, „Cimitirul măgarilor”
ori „Febra” am descoperit un univers nou ascuns la vedere sub formele obișnuite
ale celui vechi. Un Univers fantastic ce îndeamnă la explorare, un univers
bazat pe o mitologie prea puțin cunoscută și cercetată mai ales de noi,
generațiile fascinate de cultura anglo-americană.
O
povestire asupra căreia vreau să mă opresc este „Nicăieri” deoarece ilustrează
perfect conceptul de singurătate pentru meditație. Nicăieri este exact locul în
care ne ducem fiecare când vrem să fim singuri, să uităm de cotidian, să pășim
dincolo de limitele prezentului sau chiar să părăsim acest univers. Titel
Plămădeală, protagonistul poveștii în cauză, pleacă dimineață de acasă spre a
se duce nicăieri. Fantasticul evenimentelor nu se oprește însă aici; se pare
că perioadele în care lipsea de acasă Titel muncea ceva, și anume o poartă, o
poartă ce duce spre nicăieri. Și ca să vedeți că într-adevăr ducea acolo, sau
undeva într-un univers paralel, vă dezvălui și finalitatea poveștii. Odată ce
sătenii descoperă ceea ce Titel construise încep să-l certe ori să facă glume
pe seama lui, glume ce se sfârșesc brusc când moș Andrei trece prin poartă și
dispare...
Dacă
nici acum nu v-am făcut curioși îl legătură cu volumul „Întoarcerea” al lui
Viorel Zaicu, atunci chiar nu știu cum aș mai putea să vă conving, poate doar
spunându-vă că și povestirea care dă numele cărții e plasata la fel, la limita
dintre rațiune și fantastic.
Vă urez
lectură plăcută, dar nu înainte de a menționa că și această recenzie face parte
din seria celor pregătite pentru campania „Citește și câștigă cărți pe viață
din colecția Strada Ficțiunii”, campanie a grupului editorial ALL.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu