Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

vineri, 1 martie 2013

Eco-mărțișoarele vALLuntar

Mulțumesc în primul rând celor de la Grup Editorial ALL pentru șansa de a participa la campania vALLuntar 2 și mulțumesc pentru cărți.
Mulțumesc celor care au comentat prima mea recenzie și celor ce o vor mai face, nu uitați că mai am nevoie de minimum 8 comentarii pentru un copăcel.
Mulțumesc și celor care vor comenta la recenzia următoare, pe care o voi pune în 2-3 zile.
Și ca să nu vă mai țin pe jar, după ce am vorbit de Insomnia lui Charlie Huston, voi vorbi despre Moștenirea lui Katherine Webb.

Dar în campania asta mai sunt o mulțime de alte recenzii (peste 100 până acum) care și ele așteaptă comentarii care să se transforme în copăcei, așa că de aveți puțin timp citiți-le și lăsați-le câte o vorbă două.
Le puteți găsi pe toate aici.

Sper ca toți copacii plantați cu ajutorul celor care citesc să devină niște mărțișoare ecologice care să ne împrospăteze aerul și viața și să ne mențină sănătatea, iar când vor fi bătrâni, urmașii noștri să îi folosească pentru hârtie, pe care să scrie cărțile cele mai frumoase și de pe care să le citească cu mult drag.


O primăvară frumoasă și cât mai plină de cărți!

5 comentarii:

  1. Dar unde este recenzia despre care vorbesti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recenzia e aici: http://recenziibeletristica.blogspot.ro/2013/02/recenzie-valluntar-charlie-huston.html

      Linkul trebuia să se afle în textul de mai sus, dar se pare că m-am grăbit și nu m-am asigurat că e la locul lui. Voi face modificările. Mersi de atenționare vienela.

      Ștergere
    2. Eu am cautat insomnia si ma trimitea tot la acest articol. :))
      De ce nu setezi blogul in asa fel incat sa putem comenta cu link spre blogurile noastre, nu spre contul de google?

      Ștergere
    3. Dar eu știu că așa l-am setat, doar că, pentru cei logați google se setează automat pe identitatea respectivă. Înainte de a posta poți selecta varianta nume/adresă URL.
      Dacă nu funcționează, mai meșteresc prin setări.

      Ștergere
    4. :)) Chiar crezi ca nu stiu cum se comenteaza? Stiu el putin un blogger care este atat de iritat de prezenta mea, incat repeta mereu ca sunt comentator profesionist. :))
      Mai lucreaza la setari. ;)

      Ștergere

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...