Recenzie: Susan Hill - Femeia în negru

„Femeia în negru” este unul dintre cele mai cunoscute romane britanice. Un roman plasat în epoca victoriană dar cu accente de gotic și horror. „Femeia în negru” e o poveste cu fantome. Romanul a fost adaptat pentru teatru încă  din 1989 și continuă să se joace cu succes. În 2012 a avut parte de o ecranizare cu Daniel Radcliffe în rol principal. În momentul în care scriu această recenzie, încă nu am vizionat filmul.

Susan Hill ne spune povestea avocatului Arthur Kipps, însă ne-o spune folosind tehnica flashback-ului. În momentul în care ne istorisește povestea șocantă pe care a trăit-o Arthur Kipps este déjà în vârstă și marcat pentru totdeauna de evenimentele la care a luat parte.

Tânăr fiind, Arthur este trimis de către șeful său, domnul Bentley, ca executor testamentar al bătrânei doamne Drablow. Acesta odată sosit constată că locuitorii din Crythin au anumite superstiții și temeri legate de Casa din Mlaștina Țiparului, locuința răposatei doamne Drablow, așezată dincolo de Digul celor Nouă Vieți.

Prima întâlnire ciudată pe care o are Arthur e la slujba de înmormântare, când vede o doamnă îndoliată și evident grav bolnavă, dar care dispare pe neașteptate.

Ajuns în Casa din Mlaștina Țiparului, Arthur se pune pe treabă și începe sortarea cantității imense de maculatură adunată de doamna Drablow, care pare că a păstrat orice petic de hârtie pe care le-a utilizat vreodată. Clima zonei este ciudată, ceața se face simțită brusc, iar niște strigăte de ajutor îl determină pe Arthur să-și abandoneze treaba și să plece prin ceață rătăcindu-se în mlaștină, fără posibilitatea de a mai ajunge la digul acum acoperit de reflux.

Este găsit în cele din urmă de Keckwick, cel însărcinat cu transportul lui, și dus la han. Cum însă misiunea trebuie încheiată, Arthur se întoarce a doua zi la Casa din Mlaștina Țiparului cu provizii și un cățel, hotărât să termine cât mai repede și să plece de acolo. Scrisorile doamnei Drablow îi dezvăluie lucruri nebănuite, pe care cei din Crythin le-au trecut sub tăcere, misterul începe să se dezlege și Arthur se trezește adâncit într-o poveste terifiantă cu fantome, a cărui final nu-l poate bănui și îl va afecta pentru tot restul vieții.

A fost o poveste de groază excelentă, deoarece la început nimic nu dădea de bănuit că va urma ceva terifiant, iar finalul te bagă în sperieți  chiar când să concluzionezi că nu-și merită numele de roman horror. Autoarea crează o stare de permanentă tensiune prin atmosfera plină de mister, superstiții și nesiguranță, dar și prin cadrul desfășurării evenimentelor, Mlaștina Țiparului. Nu e chiar o poveste de groază tipică dar asta nu-i strică farmecul. V-o recomand.

Lectură terifiantă vă doresc!