Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

miercuri, 12 iunie 2013

Recenzie: Guillaume Musso - Vei fi acolo?

Campania „Citește și câștigă cărți pe viață din colecția Strada Ficțiunii” m-a determinat să ajung din nou la una din cărțile lui Musso, autor francez îndrăgit și apreciat de un număr tot mai mare de cititori. „Vei fi acolo?” ne aduce în atenție o nouă poveste emoționantă și cu iz de fantasy, ca toate celelalte romane ale scriitorului francez.
Elliot Cooper este un chirurg renumit și dedicat meseriei sale. În cadrul unei misiuni de voluntariat în Cambodgia pentru curajul și spiritual său filantropic primește de la un bătrân cambodgian un flacon cu 10 pastile ce îi pot îndeplini una din cele mai mari dorințe ale sale, aceea de a o revedea pe cea pe care a iubit-o și a pierdut-o tragic: Ilena Cruz.


Astfel, în timpul somnului, pastilele își fac efectul și îl transportă pe Elliot Cooper cel de șaizeci de ani, înapoi în trecut în momentul în care avea treizeci de ani. Deși știe care sunt efectele schimbării trecutului și că îi pot modifica prezentul, Elliot decide să intervină în trecutul său, însă asigurându-și și o „plasă de siguranță”. Chiar și așa acțiunile efectuate în trecut nu rămân fără urmări, ducând la distrugerea prieteniei lui Elliot cu Matt și modificând o mulțime de alte situații lăsându-l pe Elliot trist și singur pentru mai bine de treizeci de ani.
Guillaume Musso știe să se joace cu sentimentele personajelor creând niște ecuații artistice aproape imposibile de rezolvat de către cititori. Misterul și suspansul sunt bine alternate mai ales având în vedere faptul că se regăsesc într-un romance și nicidecum într-un thriller.
Finalul romanului este unul fericit, creat într-un mod fantastic, lucru cu care eu unul nu prea sunt de acord. Mi s-ar fi părut mult mai în regulă ca finalul să fi avut și o notă tristă. Până la urmă Elliot încalcă niște legi ale universului și scapă cam nepedepsit.
Dacă sunteți fani ai lui Musso nici nu are rost să vă mai recomand romanul, că-l veți citi cu siguranță. Dacă nu sunteți fan sau încă nu ați citit vreuna din cărțile sale puteți începe cu aceasta pentru a vedea dacă romanele lui vă sunt pe plac.
Această recenzie face parte din Campania „Citește și câștigă cărți pe viață din colecția Strada Ficțiunii” de la Editura ALL.

Vă urez lectură plăcută și vă aștept cu cea mai mare plăcere comentariile și întrebările vis-à-vis de recenzie.  

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...