Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

luni, 22 octombrie 2012

În sfârșit Harap Alb continuă


De săptămâna trecută în marile orașe ale țării s-a putut găsi la distribuitorii de presă noua și îndelung așteptata revistă de benzi desenate Harap-Alb continuă.
Astăzi am pus și eu pentru prima dată mâna pe ea (am luat-o de la OMV, dar cică ar fi și pe la Inmedio și în Kaufland, pentru toate locurile unde poate fi găsită intrați pe site-ul lor) și am citit-o de trei ori deja, am savurat-o intens ca pe unul dintre cele mai bune romane fantasy. Pentru mine, plăcerile oferite de cele două sunt egale.

Ce mai, nu am cuvinte să vă descriu cât de mult mi-a plăcut să țin în mâini o revistă de benzi desenate (nu am mai făcut lucrul ăsta de vreo 15 ani). Prima dată am citit-o rapid, tot într-un suflet, ca să aflu până în ce punct se ajunge cu povestea. Și am aflat: până la momentul în care Spânul îl păcălește pe Harap Alb - de fapt, doar din acel moment personajul principal se numește Harap Alb. 
A doua oară am citit-o pe îndelete, am analizat imaginile și mi-am creat mental universul ficțional în care se vor desfășura aventurile super-eroilor românești., sper să fie cât mai multe și mai captivante. Dacă și voi vreți cât mai multe numere ale revistei puteți contribui texte și scenarii originale pentru a fi utilizate de la numărul patru încolo. Povestea lui Harap Alb nu se poate încheia unde a zis Creangă, el e un super-erou ce are mereu parte de aventuri.

Trebuie să spun că revista asta mi-a redeșteptat gustul pentru mitologie, însă de această dată pentru mitologia românească care este suficient de bogată și aproape deloc exploatată într-o manieră modernă. Mitologia românească ar trebui scoasă de la naftalină și prezentată în forme vii și colorate exact cum vor cititorii prezentului, majoritatea între 18 și 30 de ani - categoria care citește și cumpără cele mai multe cărți în țara asta. Nu știu voi, dar eu unul voi răsfoi curând cărți despre legende și mituri precum și de istorie dacică.


Primul număr Harap Alb continuă vine cu începutul poveștii dar și cu o a doua poveste, cea a lui Miron, zis Gerilă. Veți găsi în paralel povestea plecării lui Harap Alb de acasă și povestea originilor și puterilor lui Gerilă. De asemenea puteți găsi prima parte din nuvela Fluviul Șoaptelor scrisă de Marian Coman, scriitor SF. Nuvela face parte din același univers ficțional al lui Harap Alb.
Închei cu două urări:
Felicitări creatorilor revistei și multă inspirație pentru a scrie cât mai multe aventuri pentru Harap Alb!
Spor la citit celor ce și-au luat sau își vor lua revista. Vă promit că o să vă fascineze aceste noi aventuri într-un univers fantasy. 

Update: Adaug câteva informații esențiale: prețul revistei este de 4,90 lei și există posibilitatea abonării pentru a face economie și a avea siguranța fiecărui număr. Detalii despre abonamente pe shop.harapalbcontinua.ro

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...