În
ciuda titlului care face oarecum trimitere spre religie, nu vreau să vă vorbesc
despre Biblie, Coran ori altă scriere cu temă și scop religios. Nu. Vreau să vă
vorbesc despre lectură, despre actul citirii. De când am învățat să leg literă
de literă și să prind sensul simbolurilor de pe hârtie am considerat că
lectura, capacitatea de a citi, de a explora alte realități stând totuși în
realitatea noastră, e un dar divin, o experiență menită zeilor și împărtășită
oamenilor.
Relația
dintre cititor și carte are mereu ceva ce este recunoscut ca bun și fructuos.
De asemenea, lectura conduce spre un exclusivism disprețuitor și privilegiat;
odată cufundat în lectură, cititorul se îndepărtează de cotidian și devine imun
la problemele lumii. Această legătură intimă și plină de afecțiune dintre
cititor și obiectul venerației sale supreme, cartea, are în ea ceva mai sacru
și mai pur decât oricare dintre confesiunile religioase ale lumii. Vă îndemn să
citiți zi de zi, mult, cât mai mult și cât mai de calitate că doar astfel vă
puteți dezvolta spiritual și intelectual.
Chiar
și cu aceste conexiuni spirituale dintre lector și lectură, încă ne e greu să
definim lectura, să îi dăm o explicație care să se folosească de obiecte fizice
ori de concepte uzuale. Astfel că actul în sine, de a citi, rămâne încă un
mister. Poate tocmai acest lucru face ca lectura să fie fascinantă și
uluitoare, să fie cea mai mare minune a lumii umane!
„Cartea are nevoie de cititor pentru a deveni statuie.” (Maurice Blanchot)