Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

vineri, 29 iulie 2016

Recenzie: Liza Karan - Amalia

Vă spun de la bun început că îmi place ideea de la baza romanului, aceea a unui cuplu inter-etnic. Ce nu îmi place însă e modul în care povestea a fost construită pe această idée interesantă. Dar să încep cu începutul.
O avem pe Amalia, din a cărei perspectivă sunt narate întâmplările și care trece prin toate aventurile celor 230 de pagini. Însă chiar din prima pagină am dat peste un clișeu ce îl auzim la mai toate rubricile meteo „toamna își intra în drepturi‟. Dar să zicem că poate fi scuzat, că are o justificare, asta până câteva pagini mai târziu când descopăr două replici ale aceluiași personaj cu liniuțele de dialog aferente, care vin una după alta. O astfel de construcție nu prea își are rostul. De ce ai pune o altă linie de dialog pentru ceva ce spune același personaj? Să o iertăm totuși și pe asta, e evident că i-a scăpat corectorului, ca vreo zece alte greșeli (majoritatea de punctuație), care au scăpat tuturor celor prin mâinile cărora a trecut cartea.


Și de acum începe distracția, în capitolul patru aflăm că mașina cea nouă pe care personajul principal, Amalia, și-o achiziționase, era la un atelier pentru revizia tehnică. Mașina aia chiar era nouă? Dar asta nu e nimic, personajul principal se dă drept altcineva și ce credeți, începe să vorbească despre ea când la persoana a treia, când la persoana întâi fără legătură cu cele două nume. Din momentul ăsta mi-am zis că e ceva în neregulă cu personajul și nu m-am înșelat, pentru următoarele 100 de pagini se desparte și se împacă cu iubitul ei atât de des încât am pierdut șirul și nu doar șirul ci și interesul pentru poveste, căci cam la asta se rezumă toată povestea, la împăcările și despărțirile Amaliei cu Zain, care Zain e căsătorit, și irakian și foarte posesiv și gelos și interesat de a mai avea și alte iubite – după cum vedeți, stereotipurile sunt aplicate unul după celălalt.
Singura concluzie pe care am tras-o la finalul cărții a fost că personajul principal, Amalia Fodor, suferea de o afecțiune psihică căci altfel nu îmi explic cum se face că toată existența ei se rezumă la a fi împreună cu Zain pentru ca apoi să se certe, să nu își răspundă la telefoane și să se despartă doar pentru a se căuta, a se certa, a face sex, care de multe ori aduce a viol și a se împăca/ despărți din nou. Pe lângă asta, crede în ghicitul în cafea și se mărită cu alt irakian doar pentru a-i face în ciudă lui Zain.

Și ca să nu fie vreo surpriză la final, vă spun că vine cu un clișeic happy end în care cei doi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.  

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...