Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

duminică, 11 noiembrie 2012

Îți place să scrii? Write and Publish Fiction te ajută

Pe lângă faptul că îmi place enorm să citesc, am constatat de ceva vreme că îmi place și să scriu, iar unii dintre cititorii blogului mi-au citit și textele.
M-am gândit să iau în serios  treaba cu scrisul și am început documentarea legată de publicare.
Așa cum mulți știu, în România dacă nu ai bani e foarte greu să ajungi să fii publicat nici de edituri mari ce învârt mulți bani, nici de edituri medii și nici de cele mărunte, așa că normal te apuci de căutat alte variante; de obicei prin străinătate.

Așa am făcut și eu și am dat peste un site util, plin de sfaturi și idei ce te ajută să treci prin tot procesul: de la primul cuvânt pe care îl scrii pe niște foi într-un moment de inspirație până la rotunjirea contului în bancă.

Ei bine, mi-am făcut cont pe Write and Publish Fiction, m-am abonat la newsletter, ba mi-am creat și un profil de viitor autor și acum mă simt mult mai motivat și mult mai aproape de a-mi vedea numele pe coperta unei cărți.

Vă recomand și vouă să vizitați comunitatea Write and Publish Fiction înființată de Jason Moser. Vă garantez că citește toate mailurile și răspunde prompt la toate întrebările pe care le aveți.


English summary:

Do you like to write? Write and Publish Fiction helps you!

To publish a book is no easy task in Romania. The lack of money closes almost every door of every publishing house. In this case publishing in another country and another language seems to be more easy. Anyway you still need guidance. Where can you find guidance? On Write and Publish Fiction website and comunity founded by Jason Moser.
He is there for you. He reply to all your mails and questions do you have. All for free!
Join Write and Publish Fiction to be close of fulfilling your dream of being author.


2 comentarii:

  1. Tocmai mi-ai facut ziua. Si mie imi place foarte mult sa scriu :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur pentru tine și pentru faptul că scrii.
      Sper să îți placă sfaturile și ideile lui Jason și să îți creezi și tu un profil acolo (astfel nu voi mai fi eu singurul din România, pe acolo).

      Spor la scris!

      Ștergere

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...