Recenzie: George RR Martin - Urzeala Tronurilor

O operă impresionantă și fascinantă, asta e Urzeala Tronurilor. O împletire de cunoștințe istorico-mitologice cu unele politico-culturale și cu cele fantastico-magice alcătuiesc un roman despre care niciuna din limbile pământului nu are destule cuvinte să-l descrie în toată splendoarea și complexitatea sa. Inovația lui George R.R. Martin în genul literar inventat practic de Tolkien este, cum déjà s-a remarcat încă de la apariția volumului, faptul că personajele sunt surprinzător de asemănătoare cu cele din lumea reala, pline de țeluri ascunse și de gânduri perfide, nici bune, nici rele, însă înșelătoare și ipocrite când e nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor.

Recenzie: Ursula K. LeGuin - Mâna stângă a întunericului

Nu citisem demult ceva fantasy şi simţeam nevoia să-mi pun imaginaţia la treabă; să zburd pe alte meleaguri, să cunosc alte fiinţe şi să i-au parte la viaţa şi activitateta lor.

             Recunosc, pentru mine, titlul contează cam 50% în alegerea unei cărţi, restul procentelor  fiind împărţite în mod echitabil între: numele autorului, ilustraţia copertei şi numele editurii.

 

             Titlul mi s-a părut intrigant, deoarece nu pot vizualiza întunericul ca pe o fiinţă şi mai ales una cu mâini, deci cu aspect uman. Am decis că titlul era excelent, cu un înţeles tăinuit în cele 300 de pagini ce mă aşteptau să le dezleg misterele.

Recenzie: Brandon Sanderson - Elantris

         Am citit undeva că Brandon Sanderson e cel care continuă cărțile (mai exact magnifica sagă Roata Timpului) lui Robert Jordan. În momentul în care am citit autorul pe coperta cărții a fost suficient să mă convingă că are ceva să îmi dezvăluie, că are un conținut captivant. Și într-adevăr așa a fost deoarece altfel nu aș mai fi scris recenzia aceasta.

Elantris e un oraș în care în urmă cu zece ani magia a decăzut, nu se știe din ce cauză, însă a afectat economia întregii țări și a dus la revolte sângeroase. Cartea are trei personaje principale, prințul Raoden (transformat de Shaod în elantrian), prințesa Sarene (soția lui Reoden, dar care nu l-a cunoscut niciodată) și gyornul Hrathen (preotul care vrea să convertească Arelonul).

Recenzie: Michael Peinkofer - Umbra lui Thot

„O serie de crime misterioase la Londra, o tânără cercetătoare neînfricată și blestemul întunecat al unei vechi zeități egiptene.” Așa suna prima frază din descrierea cărții de pe coperta patru. Nu-i așa că sună tentant? Cuvântul „umbră” și întreaga lui simbolistică asociat zeului întunecat din panteonul egiptean nu poate da decât o carte ce nu trebuie lăsată din mână până la ultima pagină. O carte publicată la editura Rao.

            Perioada desfășurării evenimentelor romanului este anul 1883, secolul XIX, încă în epoca Victoriană plină de reguli și norme în ceea ce privește comportamentul în societate și cu idei și minți obtuze. Lady Sarah Kincaid este însă un spirit modern și vizionar nicidecum potrivită perioadei în care trăiește. Este arheolog de profesie, unul chiar strălucit dar fiind femeie ea nici nu există în ochii Societății Regale, pe deasupra moda și eticheta îi repugnă (ceea ce nu înseamnă că nu le cunoaște și nu le folosește când e în avantajul ei), iar faptul că poate privi cadavrele și mai scapă câte o înjurătură e de neconceput în ochii contemporanilor ei.

Recenzie: Ursula K. LeGuin - Lumea lui Rocannon

Şi iarăşi Ursula nu se dezminte nici prin acest roman „Lumea lui Rocannon”; un alt fantasy ce nu poate decât să aducă laude celei ce l-a creat.

Dar de ce am ales să citesc această carte? Nu e foarte important dar ţin să vă spun câteva cuvinte şi despre acest lucru. De la bibliotecă, am luat cartea ghidându-mă după editură – Nemira e un nume mult prea important pentru a nu fi observat – şi după colecţie; ştiam că în colecţia Nautilus există şi cărţi fantasy, cele după care mă dau eu în vânt. Pentru ca decizia  luată să fie definitivă, a fost destul numele autoarei – mai citisem o carte de-a ei – şi ilustraţia copertei care îmi spunea clar că acest volum va reuşi să mă prindă în mrejele lui.

Văzând că sunt prima persoană care o împrumută, un sâmbure de fericire a încolţit în sufletul meu, deoarece voi fi primul care-i va atinge fiecare pagină, voi fi primul care pătrunde în tainele cărţii şi singurul care se va bucura de „virginitatea” ei.

Dar să revin la subiectul romanului pentru că acesta e cel mai important. Rocannon e un etnolog venit pe această planetă nouă, fără nume, cu scopul de a afla mai multe despre tradiţiile, obiceiurile şi viaţa pe care o duc speciile care o locuiesc. Da, speciile! Deoarece spre deosebire de majoritatea planetelor (din alianţa asta a lor) aici există mai mult de 3-4 specii dotate cu inteligenţă şi raţiune, însă din punct de vedere tehnologic se află doar în Epoca Bronzului.

Problema cea mai mare e faptul că nişte răzvrătiţi din alianţă au coborât pe planetă şi şi-au făcut o bază secretă periclitând şi distrugând viaţa celor de aici.

Echipajul şi nava lui Gaveral Rocannon au fost distruse de un raid al duşmanilor, precum şi un întreg sat de Fiia şi multe alte fiinţe. Gaveral, Lordul Stelelor, cum este numit de băştinaşi, porneşte într-o misiune de răzbunare care are ca scop ajungerea în baza duşmanului şi folosirea ansiblului pentru trimiterea unui mesaj către Liga pentru Zona Galactică (aceştia fiind cei care pot face dreptate).

La mijloc se mai află şi o bijuterie cu o valoare incomensurabilă şi care nu este altceva decât un fel de măr al discordiei, pricinuind numai pierderi şi nefericiri.

Cine îl va însoţi, precum şi peripeţiile prin care va trece eroul le puteţi afla din paginile romanului. De asemenea mai sunt şi alte lucruri interesante de aflat dar vă las şi vouă o parte din bucuria descoperirii. Chiar dacă se totul cu bine, destinul eroului m-a lăsat puţin cam trist deoarece începusem să îl îndrăgesc.

Această carte merită într-adevăr citită.

Recenzie: Eugen Ovidiu Chirovici - Labirinth.com

Deși pornesc cu scepticism la lecturarea unei cărți contemporane și mai ales cu autor român – nu am nimic împotriva scriitorilor români contemporani și nici nu cred că sunt inferiori celor din vest, doar că sistemul nostru educațional nu îi promovează, ci se oprește la Marin Preda, de parcă de acolo și până în prezent nu mai este nimic demn de meționat – mi-am zis că ocultismul și influența astrală sunt teme mai puțin abordate într-un roman, așa că trebuie să fie ceva proaspăt. Labirinth.com chiar e ceva revigorant, nu doar o simplă lectură de vacanță, iar Eugen Ovidiu Chirovici chiar scrie bine.

Recenzie: Ken Follet - Stâlpii Pământului

Ediția în limba română a romanului Stâlpii Pământului publicată la Rao are 1055 de pagini, fiind o lucrare grandioasă, enormă și strălucită. E o poveste minunată, plină de personaje incredibil de verosimile. Dincolo de bariera secolelor, atinge toate sentimentele umane: iubirea și ura, loialitatea și trădarea, speranța dar și disperarea. Deși la noi aproape necunoscut, Ken Follet e renumit în străinătate pentru thrilerele istorice pe care le-a scris cu atâta măiestrie, pentru dependența pe care o dau romanele sale.

Acțiunea romanului Stâlpii Pământului se desfășoară inițial pe mai multe planuri narative complet independente, încât te întrebi mai tot timpul care e legătura dintre ele. Apoi firele narative se leagă unul de celălalt rezultând de la jumătatea cărții o poveste asupra căreia atenția cititorului se poate îndrepta cu maximă concentrare.

Începuturi din negura timpului

Nu sunt o persoană religioasă așa că vă rog să mă scuzați dacă nu cred în legendele biblice, însă oricum începutul acestui blog nu e chiar atât de îndepărtat în timp. 
09.10.2011, dimineața, ăsta e adevăratul început, care s-a concretizat în urma dorinței mele de a scrie despre ce îmi place, și anume cărțile. În ceea ce privește negura timpului, afară chiar e înnourat, așa că analogia e cât se poate de potrivită.

Sper ca toți cititorii mei să găsească textele mele interesante, iar dacă nu, îi rog să îmi împărtășească ideilor lor prin care aș putea aduce un plus de calitate.

Vă urez o vizită cât mai plăcută pe blogul meu!