Deși
pornesc cu scepticism la lecturarea unei cărți contemporane și mai ales cu
autor român – nu am nimic împotriva scriitorilor români contemporani și nici nu
cred că sunt inferiori celor din vest, doar că sistemul nostru educațional nu
îi promovează, ci se oprește la Marin Preda, de parcă de acolo și până în prezent
nu mai este nimic demn de meționat – mi-am zis că ocultismul și influența
astrală sunt teme mai puțin abordate într-un roman, așa că trebuie să fie ceva
proaspăt. Labirinth.com chiar e ceva
revigorant, nu doar o simplă lectură de vacanță, iar Eugen Ovidiu Chirovici
chiar scrie bine.
Viața
lui Paul Slwyer începe o schimbare radicală în momentul în care găsește niste
chei, în hol, care au ajuns acolo fără nici o explicație plauzibilă. Începând
de acolo dezleagă tainele jocului de Tarot cu semnificații ce le întâlnește tot
mai des. Viața i se complică tot mai tare atât pe plan personal cât și pe plan
profesional din momentul în care acceseaza labirinth.com. Servicii secrete,
organizații teroriste și antiteroriste îl abordează permanent, precum și
îndrumătorii din labirint. Fiecare îi oferă anumite informații, povestiri și
frânturi de adevăr pentru a nu se rătăci în labirint și a evada de acolo.
Frecvent firul narativ revine la un moment din copilăria lui Paul, moment în
care a vizitat o casă bântuită împreună cu o fată, Marsha Jackson. Importanța
acestui fragment de amintire se dezvaluie doar în ultimele pagini, unde
cititorul poate de asemenea găsi importanța tuturor evenimentelor relatate de-a
lungul celor 472 de pagini de roman.
Acțiunea
se desfășoră în America, în New York City și Illinois, cu mici popasuri în
Europa, Londra și Barcelona mai precis. De ce acțiunea unui roman scris de un
autor român are loc în America? Pentru asta nici măcar autorul însuși nu poate
oferi o explicație, ci pur și simplu așa a simțit el că trebuie să fie <<Acolo
”am văzut-o” și nu în altă parte...>>, după cum mărturisește în nota de
la finalul cărții.
De la monotonă și liniștită, viața
lui Paul Slwyer devine agitată și plină de neprevăzut. Adevărurile se modifică
constant, minciunile sunt plauzibile, explicațiile autorităților nu sunt suficiente,
cariera se duce pe apa sâmbetei, iubita este răpită și Paul nu are altă șansă
decât să caute ieșirea din labirint. În cele din urmă găsește ieșirea din
labirint în Barcelona unde plasează o geantă fără să știe că era o bombă și
așteaptă, într-o cameră murdară de hotel, să fie prins de autorități sau de
teroriști.
Finalul
acesta neașteptat este oferit de E.O. Chirovici cu 70 de pagini înainte de
sfârșitul romanului astfel că inevitabil te întrebi ce mai poate urma, că doar
faptul că o revede pe Kathe, iubita lui, nu poate ține 70 de pagini, adică ce
ar mai fi de spus despre reîntâlnirea lor ?
Însă
scriitorul ne rezervă o cu totul altă perspectivă, (în ultimele 70 de pagini)
cea reală, mai exact, iar acum unele evenimente și întâmplări care nu păreau să
se lege de firul narativ, capătă sens. Ultima pagină rezervă cea mai mare
surpriză, pe care însă vă las plăcerea să o descoperiți singuri.
Labirinth.com
este un roman ce trebuie citit, un roman captivant, un roman care depășește
tiparele, un roman care de fapt stabilește noi limite în literatura română.
Cartea lui Eugen Ovidiu Chirovici ar trebui studiată la facultate și chiar la
liceu deoarece e un exemplu ușor digerabil de literatură postmodernă, la
îndemana oricărui neinițiat în tainele literaturii culte.
Închei
recomândându-vă să nu ratați Labirinth.com
și printr-un citat al autorului, care mi-a plăcut: „Și, până la urmă, dincolo
de intențiile scriitorului, o carte își are autonomia și destinul propriu”.
Linkuri de achiziție: - prin elefant.ro
Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu