Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

joi, 5 iulie 2012

Recenzia de joi: Robin Hobb – Ucenicul asasinului (vol 1 din trilogia Farseer)


„Dacă te-ai săturat de un fantasy-clișeu plin de elfi, care inundă librăriile, trebuie să citești Ucenicul Asasinului. Merită!” (Pixel Planet)
Acesta era primul mesaj, prima recomandare de pe coperta patru a volumului în cauză. De multă vreme nu mă mai las prostit de textele frumoase și recomandările pline de efervescență de pe spatele cărților, deoarece sunt doar cu scop de marketing; de data asta însă, această frumoasă formulare a completat o recomandare a unui prieten, așa că putut să o iau în serios fără grija unei posibile țepe. 
Cartea de față, publicată la Nemira în 2009 este traducerea volumului apărut inițial în 1995 și este prima parte a Trilogiei Farseer. Ucenicul Asasinului este primul roman publicat de către scriitoarea Margaret Astrid Lindholm Ogden sub pseudonimul (oarecum masculin) Robin Hobb și este un roman fantasy european medieval, un gen, în plină expansiune, – G.R.R. Martin e dovada – care se folosește mai mult de istorie, ca resursă principală, decât de mitologie.
Trecând la firul narativ, al acestei noi povești fantasy, pot afirma că a ieșit din tiparele clasice ale fantasy-ului, că a eliminat aproape în totalitate clișeele, că e cât se poate de originală după mii de ani de literatură.
Autoarea ne prezintă povestea unui bastard regal sortit să devină asasinul din slujba regelui, poveste relatată chiar din perspectiva personajului principal, care pentru început nu are nume; fiind mai apoi numit Fitz. Deși inițial evenimentele din viața lui Fitz par simple aventuri copilărești, pe parcurs sunt eliminate detaliile puerile, făcându-se loc pentru lămuriri suplimentare ale intrigilor de curte care se țes încet-încet și în care personajul principal se va prinde ca o muscă în plasa unui păianjen.
Ca și în cazul romanelor lui G.R.R. Martin, magia și vrăjile sunt undeva în fundal, într-o stare latentă dar care așteaptă prilejul potrivit pentru a invada un univers și așa destul de instabil. Poate că în acest tip de formulare rezidă adevărata esență a acestui fantasy medieval.      

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...