Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

marți, 7 mai 2013

Recenzie: Robert Jordan - Umbra se întinde


Cel de-al patrulea roman al seriei lui Jordan mi-a ajuns în mâini cu mult după terminarea lecturii volumului 3. Ar fi trebuit să fac o mică recapitulare înainte să mă apuc de el, dar am renunțat la idée; era destul de lung și 4-le fără să mai pierd o zi răsfoind 3-ul. Așa că m-am bazat pe faptul că amintirile mi se vor declanșa automat când voi citi și îmi voi aminti instantaneu detaliile importante. 
Aici aveți recenziile pentru volumele anterioare: Ochiul Lumii, În Căutarea Cornului, și Dragonul Renăscut. 
„Umbra se întinde” începe cu principalele personaje adunate în Stânca din Tear, unde Rand al’Thor, Dragonul Renăscut și deținătorul legendarei Callandor se străduie să conducă un regat și să învețe să conducă puterea în timp că nobilimea din Tear caută metode să-l ucidă. Pe deasupra mai există și cei nouă Rătăciți care abia așteaptă să pună mâna pe el, ori să-l distrugă.

În principiu nu se întâmplă foarte multe în cele 1149 de pagini, doar două evenimente esențiale: Rand ajunge în Rhuidean, singurul oraș din Pustiul Aiel, unde află mai multe despre profeții, despre Aieli și despre Spoitori, iar Perrin se luptă cu trolocii și cu Copiii Luminii în Ținutul celor Două Râuri după ce a fugit împreună cu Faile și Loial (ogierul), prin Căile de Taină, chiar de sub nasul lui Moiraine. În fond, Perrin e ta’veren și lucrul ăsta pare să fie în avantajul lui, cel puțin în acest volum.
Așa cum, după trei volume uriașe, cititorul lui Jordan știe, nimic nu este lăsat la voia întâmplării în carte și nimic nu scapă fără a fi explicat și plasat într-un context istorico-geografic. Lucru bun, bineînțeles, doar că uneori pare a fi prea mult de suportat. Eu am rezistat și am avut de câștigat aflând numeroase detalii despre universul seriei Roata Timpului.  
De asemenea ne sunt oferite bătălii sângeroase atât pe firul narativ al lui Perrin cât și al lui Rand, dar și o nouă aventură, a lui Elayne și Nyneave, alături de Thom Merrilin (menestrelul) în Tanchico. Aici pot să mai menționez drumul din Tear până în Tarabon și multe informații despre Seminția Mării și brăzdarele de ape. Și acest fir are parte de bătălia lui: Elayne și Nyneave contra femeilor Aes Sedai din Ajah Neagră și a Rătăcitei Moghedien.
Finalul este surprinzător însă, posibil de intuit încă din începutul volumului când Min o avertizează pe Suprema Înscăunată de o bătălie ce va avea loc în Turnul Alb. Iar ca orice eveniment și această bătălie din Turnul Alb va modifica pânza țesută de Roata Timpului.
Cu toate că e o serie greoaie și complexă „Roata Timpului” m-a fascinat și încă mă fascinează. E extrem de interesant să pătrunzi într-un univers construit de la zero în care fiecare părticică fascinează, fiecare personaj iese în evidență, fiecare eveniment e unic. Toate acestea chiar și atunci când poveștile sunt aceleași doar cu noi forme.
Umbra se întinde, al patrulea volum al seriei apărute la Rao, merită citit!
Lectură plăcută! 

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...