Recenzie: Alberto Manguel - Istoria Lecturii

Istoria Lecturii e totodată un fel de biografie universlă a cititorului încă de la nașterea lui, în preistorie, și deși nu e o carte de beletristică, e totuși o carte suficient de importantă, pentru orice cititor pasionat.

Cartea lui Alberto Manguel e exact ce și-ar dori un împătimit al lecturii, așa ca mine, care vrea să afle de când a apărut această dependență de citit. În Istoria Lecturii mă regăsesc deplin, pe mine ca cititor, așa cum cred că se regăsește oricine citește această carte.
Fiecare experiență pe care autorul o descrie, de la admirarea formei și ilustrației copertei unei cărți până la mângâierea ei și a cotorului, de la inspirarea mirosului de carte proaspăt ieșită de sub tipar și până la țeserea unei povești înaintea de a cunoaște conținutul volumului, eu ca cititor o resimt ca și cum ar fi unică și doar eu aș fi capabil de ea.

Am aflat apoi că și alți cititori simt la fel îndiferent de timpul sau locația unde se află, indiferent de sexul sau culoarea pielii, indiferent de forma sau aspectul cărții pe care o țin în mână. Deși, după ce am aflat toate acestea aș putea afirma că unicitatea și sacritatea actului lecturii s-a disipat aproape complet, deoarece întreaga comunitate a cititorilor simte și trăiește la fel actul lecturii, de fapt suntem unici, la fel de unicați precum amprentele digitale, amprenta dentară sau cea retinală, la fel de unicați precum codul genetic înscris în moleculele de ADN pe care le purtăm în toate celulele corpului nostru.

Aflând ce ne unește pe noi ca cititori, descoperim cât suntem de diferiți atunci când citim. Istoria Lecturii e încununarea eforturilor de a descoperi în ce ne preschimbăm atunci când lecturăm, când ne cufundăm în universuri și lumi pe care chiar dacă le știm ireale, le trăim ca și cum ar constitui realitatea noastră cotidiană.

Autorul ne mărturisește primele sale experiențe din sfera cititului, unde simple semne abstracte (literele) devin fascinante prin sensurile pe care le ascund și le împărtășesc doar inițiaților; categorie din care fiecare din noi se bucură că a ajuns să facă parte. „Era ca și cum aș fi dobândit un simț cu totul nou” se exprimă autorul și sunt convins că mulți dintre cititori s-au simțiți astfel când au constatat că pot citi, că pot transforma niște simple linii într-o realitate vie.

Voi încheia prin evidențierea un capitol care de asemenea m-a atras, capitol intitulat „Nebunul cu cartea”. Mi se pare că acest capitol nu e altceva decât un îndemn să citiți indiferent de părerile celor din jur, indiferent dacă vă cred săriți de pe fix, tocilari, ciudați, trăzniți sau nebuni după cum sugerează titlul capitolului. Citiți! Ignorații pe neștiutori și neinițiați, nu vă lăsați descurajați de comentarii răutăcioase și remarci acide, voi ca cititori știți mai bine. Fiți nebuni dar cu carte!