
Deși Abel și Joaquin, primul pictor strălucit iar cel
de-al doilea un medic extrem de capabil și înzestrat, sunt frați de lapte, între
ei apare conflictul ce îi împiedică să conviețuiască în armonie. Treptat,
fiecare din acțiunile lui Abel Sanchez i se par lui Joaquin Monegro insulte la
adresa sa, începând cu faptul că Abel și Helena (verișoara lui Joaquin) se
căsătoresc, culminând cu succesul și renumele pe care Abel și-l face prin
pictură și încheind cu nunta copiilor lor.