Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

vineri, 7 septembrie 2012

Recenzie: John Steinbeck - La Răsărit de Eden


M-am apucat de lectura acestui roman ambiționat de prietenele mele bloggerițe, Iulia și Roxana. Cum? Ele două comentau ca două experte pe marginea recenziei la nuvela „Perla” tot a lui Steinbeck iar eu voiam să mă bag în discuție și nu prea știam de unde să îl iau pe Steinbeck ăsta, de care auzisem prin facultate dar nu binevoisem să-l bag la cap.


            Acum, că m-am documentat puțin, vă spun și vouă două vorbe despre el înainte de a trece la roman. Unul dintre cei mai importanți scriitori americani, Steinbeck era o persoană masivă, haotică, cu o fire pragmatică și care se simțea mai bine printre lucrătorii agricoli decât la dinerurile literare. Tocmai de aceea și-a ales erorii dintre săraci, oprimați și persecutați apărându-le astfel cauza. John Ernst Steinbeck s-a născut la 27 februarie în 1902 în Salinas, California, exact cum precizează și în romanul „La Răsărit de Eden”, roman care mai conține și alte elemente biografice.
            Povestea sau mai bine zis poveștile pe care ni le spune Steinbeck au ca schelet rivalitatea dintre frați, mai exact primul model (dacă e să dăm crezare Bibliei) de astfel de rivalitate, cel dintre Cain și Abel. Primele personaje atrase în acest conflict sunt Charles și Adam (numele sunt schimbate, dar autorul a păstrat aceleași majuscule), frați vitregi, care concurează pentru dragostea tatălui lor. Adam beneficiază de iubirea părintelui fără a face nimic special și răspunde doar prin respect și teamă. Charles îl iubește necondiționat și totuși este ignorat și dat oarecum la o parte.
În paralel este expusă viața lui Sam Hamilton, un irlandez venit împreună cu soția în Valea Salinas și care s-a stabilit pe cele mai aride pământuri din zonă. Fără simțul umorului și optimismul constant, precum și fără hărnicia și credința Elizei, soția lui Sam, neamul Hamilton nu ar fi supraviețuit în California. Aceasta este defapt familia bunicului dinspre mamă a autorului.
Adam este obligat, de tatăl său, Cyrus Trask, să se înroleze și astfel participă la războiul cu Mexicul. După vreo opt ani și ceva de armată, Adam se întoarce la Ferma Trask, pe care fratele său o administrase până atunci. Tatăl lor era deja decedat și le lăsase o avere uriașă, pe care au împărțit-o. Intră în scenă Cathy, un personaj sinistru și dubios totodată, care reușește să-l subjuge pe Adam și să se căsătorească cu el, chiar dacă s-a culcat cu Charles. Astfel paternitatea gemenilor ce se vor naște în Valea Salinas este nesigură.
Din cel de-al doilea volum atenția este focalizată pe gemenii Aron și Cal, apărând din nou laitmotivul rivalității dintre frați, autorul folosind încă o dată aceleași majuscule, dar alte nume. Ceea ce este fascinant în textul lui Steinbeck este modul lui de a scrie și a descrie, astfel încât poți vedea cum copiii cresc, iar adulții îmbătrânesc, cum se împletesc toate ițele și cum nimic nu e banal ori fără rost. Poveștile fiecăruia dintre copiii Hamilton apar și ele intercalate dându-ne posibilitatea să vedem o imagine de ansamblu a micii comunități Salinas, chiar în perioada dinaintea Primului Război Mondial.
Un personaj pe care l-am îndrăgit și pe care Steinbeck l-a înzestrat numai cu calități parcă este chinezul Lee, fiind și bucătar și grădinar și intelectual și filosof. Un personaj extraordinar.

Nu știu dacă v-am convins cât de bun e romanul lui Steinbeck, dar dacă vreți să citiți un clasic (motivele vă privesc) el trebuie să fie unul dintre principalele opțiuni.
Lecturi plăcute, dragii mei cititori!

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...