Lectura sacră

În ciuda titlului care face oarecum trimitere spre religie, nu vreau să vă vorbesc despre Biblie, Coran ori altă scriere cu temă și scop religios. Nu. Vreau să vă vorbesc despre lectură, despre actul citirii. De când am învățat să leg literă de literă și să prind sensul simbolurilor de pe hârtie am considerat că lectura, capacitatea de a citi, de a explora alte realități stând totuși în realitatea noastră, e un dar divin, o experiență menită zeilor și împărtășită oamenilor.

Lectura e un act sacru de spiritualizare a intelectului uman, de ridicare a acestuia în cele mai înalte sfere ale cunoașterii și imaginației. Un act prin care mintea pătrunde dincolo de limitele lumii fizice, dincolo chiar și de limitele raționale. Actul lecturii e un act care ne duce, cu fiecare carte citită, tot mai aproape de perfecțiune.

Relația dintre cititor și carte are mereu ceva ce este recunoscut ca bun și fructuos. De asemenea, lectura conduce spre un exclusivism disprețuitor și privilegiat; odată cufundat în lectură, cititorul se îndepărtează de cotidian și devine imun la problemele lumii. Această legătură intimă și plină de afecțiune dintre cititor și obiectul venerației sale supreme, cartea, are în ea ceva mai sacru și mai pur decât oricare dintre confesiunile religioase ale lumii. Vă îndemn să citiți zi de zi, mult, cât mai mult și cât mai de calitate că doar astfel vă puteți dezvolta spiritual și intelectual.

Chiar și cu aceste conexiuni spirituale dintre lector și lectură, încă ne e greu să definim lectura, să îi dăm o explicație care să se folosească de obiecte fizice ori de concepte uzuale. Astfel că actul în sine, de a citi, rămâne încă un mister. Poate tocmai acest lucru face ca lectura să fie fascinantă și uluitoare, să fie cea mai mare minune a lumii umane!

„Cartea are nevoie de cititor pentru a deveni statuie.” (Maurice Blanchot)

Ce înseamnă să citești literatură fantasy?

The Club of Serial Readers este locul unde cititorii în serie se pot întâlni și discuta despre lecturile lor, un loc unde recenziile sunt răsplătite, un loc unde prietenii se pot confesa, unde lectura și cărțile sunt pe prim plan.

Eu am primit o invitație din partea autoarelor să scriu un text pentru rubrica Confesiuni. Despre ce am scris și ce a ieșit vă invit să vedeți chiar voi, urmând linkul. Vă pot dezvălui însă, că e vorba despre literatura fantasy, preferata mea.

Mulțumesc fetelor pentru invitația de a mă confesa și pentru cărțile primite („Almanahul Anticipația 2013” și „Iubire și gimnastică” de Edmondo de Amicis)  în schimbul recenziilor.

Aștept întrebările și părerile voastre, și voi răspunde la ele, atât aici cât și pe SR.

Amintiri cu edituri: Grupul editorial Rao

Dacă data trecută am vorbit despre Grupul Editorial Corint, de data aceasta am ales un alt mare grup editorial: Rao

După ce mi-a mai trecut atracția față de cărțile de la Corint m-am îndreptat și spre alte edituri; așa am ajuns la Rao. Trebuie să mărturisesc că în ciuda formei și calității ireproșabile ale cărților editate de ei, prețurile nu sunt cele mai accesibile și cred că mulți dintre cei care citesc acest articol îmi pot da dreptate.

 Cu toate acestea, datorită bibliotecii am citit o multitudine din cărțile publicate de Rao, iar în ultima vreme am reușit să îmi achiziționez unele dintre lecturile mele din trecut.

Lecturi experimentale

Am pornit un experiment acum câteva zile când am fost la biblioteca județeană și am împrumutat cărți de beletristică, lucru pe care nu-l mai făcusem de un an de zile.
Ce fel de experiment mă veți întreba. Un experiment ciudat și poate amuzant. Oricum, un experiment care implică cărți și lectură.

Mi-am propus să împrumut zece cărți cărora în mod normal nici măcar nu le-aș da atenție. Poate fi vorba de cărți cu coperte sau titluri neatractive, publicate de edituri obscure ori a căror descriere de pe coperta IV nu se potrivește cu ceea ce caut eu în materie de ficțiune.

Articolul de marți: surpriză!

Înainte de toate dați-mi voi să vă anunț că tocmai am intrat în echipa Biblioteca Prăfuită, mulțumesc lui Roberto pentru invitația de colaborare și sper ca  viitorul să fie cât mai promițător.



Luând în considerare acest eveniment, de acum înainte o mare parte din articole le voi scrie acolo. Asta nu înseamnă că îmi voi neglija propriul blog, recenziile vor apărea joia iar articolele speciale vor fi aici ori de câte ori consider că e nevoie de ele.
Cât despre articolul de azi „Ritual de lectură” îl puteți citi aici.

O zi frumoasă!

Leapșa

Tocmai am primit o leapșa de la Povești Întunecate și am decis să răspund provocării.


1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Întotdeauna folosesc semn de carte (nu există librărie care să ofere semne de carte și să nu mă servesc) dar mai există și cazuri disperate în care sunt nevoit să îndoi colțul și după aceea mă simt prost pentru ce am făcut.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?
Da, de ziua mea, în februarie (de la cea mai bună prietenă). Am primit Fata de hârtie de Guillaume Musso și Sanctus de Simon Toyne; le-am devorat, nu alta.

3. Citiţi în baie?
Nu, deoarece se impregnează mirosul în carte; pe deasupra, ar fi și o poziție incomodă. La un moment dat am încercat în vană, dar există mereu riscul de a o uda.

Recenzie: Alberto Manguel - Istoria Lecturii

Istoria Lecturii e totodată un fel de biografie universlă a cititorului încă de la nașterea lui, în preistorie, și deși nu e o carte de beletristică, e totuși o carte suficient de importantă, pentru orice cititor pasionat.

Cartea lui Alberto Manguel e exact ce și-ar dori un împătimit al lecturii, așa ca mine, care vrea să afle de când a apărut această dependență de citit. În Istoria Lecturii mă regăsesc deplin, pe mine ca cititor, așa cum cred că se regăsește oricine citește această carte.