Am
citit pentru prima data una din cărțile
editurii Paladin. Ei sunt de ceva vreme pe piață, numai nu știu cum se face că
tot nu am reușit până acum. Mă bucur că am început acum totuși, și mai ales mă
bucur că am ales să încep cu Cioburi de onoare, ceea ce mi-a oferit
șansa de a aprecia munca celor de la Paladin încă și mai mult.
Cioburi de onoare este un space opera captivant, primul dintr-o saga, saga
Vorkosigan. Ce-i drept e că m-am îndrăgostit de povestea Cordeliei Naismith și
de abia aștept să pun mâna pe continuări pentru a afla care este viitorul
universului în care aceasta trăiește.
Căpitanul Cordelia Naismith este un cercetător din
Colonia Beta care împreună cu echipa sa are datoria de a analiza geografia și
ecosistemele unei planete noi descoperite. Misiunea ei este întreruptă brusc,
atunci când baza le este atacată și distrusă de un echipaj militar barrayaran.
Motivul acestui atac este unul dublu. Primul se constituie în menținerea
secretă a unei noi baze militare, creată în vederea atacului asupra planetei
Escobar, cel de-al doilea este rebeliunea echipajului barrayaran împotriva
comandantului misiunii lor, Aral Vorkosigan cunoscut și ca „Măcelarul de pe
Komarr”. Și bineînțeles, povestea se complică, devenind o foarte reușită
combinație de acțiune și romantism. Cordelia se îndrăgostește de Aral iar Aral
de Cordelia și asta în ciuda tuturor opreliștilor ce le stau în cale, că de,
așa e dragostea, capricioasă și încăpățânată.
Conflictele militare și comploturile se țin lanț, ceea ce
îi ține pe cei doi mai mult la distanță și în tabere adverse, decât împreună,
dar cum e ușor de ghicit, asta îi face să se iubească încă și mai mult.
Rețeta folosita de Lois McMaster Bujold e una excelentă.
Nu e ușor lucru să scrii un roman science-fiction și să pui și o poveste de
iubire în toată regula acolo, dar mai mult să faci totul să pară foarte
natural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu