Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

luni, 29 aprilie 2013

Recenzie: Bernard Cornwell - Vagabond


Vagabond este cel de-al doilea roman din trilogia „În căutarea Graalului”, primul fiind Harlequin cel despre care am discutat într-o recenzie anterioară.

Thomas din Hookton îți continuă aventurile sale începute în primul volum. El este trimis de rege într-o misiunea de aflare a Graalului, o misiune pentru care are nevoie să afle mai multe despre familia sa și mai ales despre moștenirea spirituală pe care i-o lasă tatăl său. Misiunea sa îl aduce pe Tom din nou în Anglia și nimerește exact într-o confruntare armată dintre forțele engleze și cele scoțiene.

joi, 25 aprilie 2013

Recenzie: Frank Herbert - Dune


Nu intenționam să citesc Dune, cu toate că auzisem numai cuvinte frumoase despre opera SF a lui Frank Herbert, scrisă în 1965. Dar mi-a ajuns în mâini și în bibliotecă cea de-a patra ediție (dacă nu luăm în calcul ediția de la Adevărul), cea din 2012 în formatul ăla hardcover  mare și greoi, adică exact cum îmi plac mie cărțile.
Dune este primul volum al seriei omonime, primul din cele șase. Celelalte sunt: Mântuitorul Dunei, Copiii Dunei, Împăratul-zeu al Dunei, Ereticii Dunei, Canonicatul Dunei. Primul volum prezintă povestea lui Paul Atreides fiul ducelui Leto Atreides. O alianță secretă între Casa Harkonen și Împăratul Padișah are ca scop distrugerea casei Atreides, iar primul pas este exilarea sub pretextul trimiterii lor să guverneze planeta Arrakis, cunoscută și sub numele de Dune. O planetă deșertică pe care principala bogăție este mirodenia, de altfel este și singurul loc din univers în care se găsește. Doar că în deșerturile Dunei trăiesc și niște creaturi gigantice, niște viermi de nisip de dimensiuni impresionante, de câteva sute de metri și capabili să înghită mașinăriile de extras mirodenia de mărimea unei clădiri.

joi, 18 aprilie 2013

Recenzie: Agatha Christie - Trenul de Paddington

 Cu Jocuri de Oglinzi mi-am redeschis apetitul pentru romanele Agathei Christie, mai ales pentru cele cu adorabila Jane Marple ca investigator. De data aceasta vă aduc în atenție „Trenul de Paddington”, Four-Fifty from Paddington în original.
Doamna McGillicuddy este martora unei crime petrecute într-un tren, dar nu în trenul în care călătorea ci în cel paralel, ce tocmai trecea în direcție opusă. Evident că oficialităților le vine greu să creadă o poveste atât de neverosimilă, mai ales că vine și de la o persoană în vârstă care pe deasupra adoră să citească povestiri polițiste. Însă în lipsa unui cadavru care să confirme spusele doamnei McGillicuddy totul devine mai neverosimil.


sâmbătă, 13 aprilie 2013

Interviu: Shauki Al-Gareeb (traducător)

În seria de interviuri reunite sub numele Interviurile marca Recenzii Beletristică vă aduc un interviu nou, ce are în centru un traducător. Așa cum știți traducătorii sunt persoanele care fac posibil să lecturăm cărți străine în limba noastră maternă, ei fiind intermediarii mesajului transmis de autor.


Shauki Al-Gareeb are 23 de ani, este din Iași și cel mai important lucru, este traducătorul unor romane care au făcut furori în rândul tinerilor și au adus încasări frumoase editurilor. Mai multe vă va destăinui chiar el în cele ce urmează:

1. Shauki Al-Gareeb, spune-ne de unde te poate cunoaște lumea.

Cred că intermediarul a fost primul (şi acum defunctul) meu blog, Shauki’s Books, lansat în martie 2008, foarte cunoscut datorită recenziilor şi ştirilor din universul cărţilor middle-grade şi YA. Blogul mi-a adus multe, multe satisfacţii şi mulţi prieteni (cu care păstrez legătura şi acum).

miercuri, 10 aprilie 2013

Recenzie: Suzanne Collins - Revolta


Am ajuns și la cel din urmă volum al trilogiei scrise de Suzanne Collins. Sincer, primele două volume mi-au plăcut mult mai mult decât ultimul. Acesta din urmă a fost ușor de ghicit, nelăsând prea multe surprize cititorilor. Finalul a fost totuși bine-venit, acum știu că îmi pot lua de-o grijă și am cu o serie începută, mai puțin.
Așa cum numele dezvăluie, volumul trei aduce răzmerița în întregul Panem, răzmeriță pornită și susținută de locuitorii din districtul 13. Acel district despre care vă amintiți că fusese ras de pe suprafața pământului de către forțele Capitoliului. Ei bine, fusese districtul cu tehnologia nucleară așa că a avut parte de un armistițiu și s-a reorganizat în subteran.
Katniss acceptă să devină Gaița Zeflemitoare, simbolul revoluției în schimbul vieților apropiaților ei și în schimbul vieții lui Peeta, care după cum vă amintiți a rămas în custodia Capitoliului și care este torturat pentru dezvăluirea unor informații pe care nu le deține.

vineri, 5 aprilie 2013

Recenzie: Pascal Bruckner - Iubirea față de aproapele


Cartea asta am luat-o de la bibliotecă doar pentru că auzisem că la Gaudeamus în 2012 a venit Pascal Bruckner și am fost curios și eu să văd despre ce scrie omul ăsta. În prima fază am abandonat-o după nici 30 de pagini și nu pentru că e un roman erotic, ci pentru că nu prea înțelegeam povestea și toate detaliile de acolo mi se încurcau. Cum, până să returnez cartea biblioteca s-a închis, pentru că se mută în altă clădire, romanul lui Bruckner mi-a rămas pe un raft ca să adune praf. Odată cu voturile pentru romanul lunii aprilie de pe SerialReaders am văzut că „Iubirea față de aproapele” este una din cărțile propuse, așa că vrând să votez în cunoștință de cauză m-am apucat de o lecturat.

luni, 1 aprilie 2013

Recenzie: J.D. Salinger - De veghe în lanul de secară


„The catcher in the rye” al lui J.D. Salinger l-am citit în cadrul unei club de lectură lansat de Roxana pe blogul ei, un club de lectură deschis pentru oricine. Nu a fost dorința mea să lecturez cartea dar m-am supus majorității și am citit-o în 2 zile, două duminici mai exact.
Romanul lui Salinger ne prezintă vreo 48 de ore din viața lui Holden Caulfield, un tânăr adolescent care tocmai a fost dat afară din a treia școală la care fusese înscris. Este defapt povestea regăsirii sinelui într-o lume închistată în norme și tradiții; un roman de răzvrătire adolescentină a cărei etapă finală Holden o pune în practică în momentul în care-și începe hoinăreala prin New York-ul anilor 50. Tânărul de numai 17 ani experimentează viața de noapte a orașului și încearcă să-și alunge tristețea prin conversații cu persoane cunoscute sau mai puțin cunoscute. 

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...