Mesaj către cititor:

Bun venit!
Întreg conținutul acestui blog îmi aparține, cu excepția imaginilor și a situațiilor în care precizez altfel. Dacă totuși copiezi ceva de aici, menționează-mă drept sursă.

Lecturi plăcute!

luni, 25 februarie 2013

Recenzie vALLuntar: Charlie Huston - Insomnia


Demult mi-a atras atenția Insomnia lui Charlie Huston, iar Campania vALLuntar s-a dovedit a fi ocazia perfectă de a o lectura și a contribui la mediu totodată. Mi-a plăcut ironia situației, și să vă explic: romanul lui Huston ilustrează efectele traiului distructiv pe care îl duce omenirea, iar Campania inițiată de All și Romsilva tocmai asta își propune să corecteze.
Thrillerul Insomnia nu m-a captivat chiar de la prima pagină, am avut puțin de muncă pentru a-l citi, dar de la jumătate încolo a mers ușor și rapid. Probabil și din cauza faptului că am realizat că sunt două personaje a căror acțiuni sunt urmărite și am putut să le disting mult mai ușor. 
Pe scurt: acțiunea din Insomnia are loc în 2010, un 2010 ceva mai diferit de cel pe care l-am traversat, un 2010 în care omenirea este confruntată cu un val apocaliptic de insomnie, provocată de prionul SLP (SL33PL3S). Bolnavii suferă din cauza lipsei somnului și devin adevărate surse de haos, iar singurele metode de evadare din calea suferinței sunt jocul online Chasm Tide (pentru cunoscători, este asemănător cu World of Warcraft) sau medicamentul DR33M3R, ambele metode oferind doar o ameliorare temporară.
Polițistul Parker Hass se infiltrează printre traficanții de Dreamer pentru a descoperi sursele acestei piețe negre, însă activitatea lui îi răpește timpul pe care ar trebui să-l aloce soției insomniace și fiicei lor de câteva luni. Deși tânăr, Park nu reușește să se adapteze aceste noi lumi, el este în continuare tributar unei conduite morale ridicate, indusă de tatăl său, mai crede încă într-o lume care a dispărut sub valurile de insomnie.
Pe de altă parte Jasper, („nu e niciodată un semn bun, când nu e și un nume de familie”) ajuns la o vârstă uluitoare pentru meseria pe care o practică, el fiind un asasin profesionist în vârstă de 60 de ani, reușește să se adapteze de mine lumii haotice creată de SLP.
Romanul lui Charlie Huston vine să tragă un semnal de alarmă, să ne determine să realizăm că trăim într-un mod distructiv cu efecte asupra mediului, efecte care se reverberează asupra umanității. Cel puțin asupra mea cartea a avut efectul psihologic scontat. Poate nu vom ajunge insomniaci, dar consumul crescut de alimente provenite de la OMG nu va rămâne fără urmări.
Revenind la roman, Park reușește să-și susțină conceptele morale pe care se bazează și să descopere cine face jocurile de culise în care sunt implicate atât forțele legii cât și compania farmaceutică care poate aduce alinarea suferințelor insomniacilor prin medicamentul pe care-l produce. În plus, Chasm Tide-ul oferă mediul propice dezvoltării unei piețe negre garantând și intimitatea de care e nevoie și conținând „moneda” de schimb valabilă oriunde.
Jasper ajunge, datorită celei mai recente misiuni a sa, să se întâlnească cu Park. Finalitatea întâlnirii celor doi este uluitoare și neașteptată, constituind o speranță pentru o lume nouă.
Vă recomand un thriller psihologic cu accente SF, dinamic și original.

Această recenzie face parte din campania vALLuntar 2 inițiată de editura ALL și Romsilva. Fiecare comentariu va contribui la plantarea câtor mai mulți copăcei. Un minimum de 15 comentarii unice va aduce un copăcel. Orice comentariu în plus va aduce copăcei în plus.

Partener Social Media:
- Blogal Initiative http://blogalinitiative.ro/

Parteneri Media:
- Metropotam http://metropotam.ro/
- 9am http://www.9am.ro/
- Şapte Seri http://www.sapteseri.ro/ 
- Green-Report http://www.green-report.ro/
- Income Magazine http://incomemagazine.ro/ 
- Hotcity http://www.hotcity.ro/ 
- Cariere Online http://www.cariereonline.ro/ 
- LiterNet http://www.liternet.ro/ 
- MediaBrief http://www.mediabrief.ro/

Spor la citit și mai ales la comentat!

vineri, 22 februarie 2013

Recenzie: David Wroblewski - Povestea lui Edgar Sawtelle


Edgar Sawtelle s-a născut mut, dar este un băiat inteligent și a reușit să stăpânească limbajul semnelor extraordinar de bine. Edgar duce alături de părinții lui un trai idilic la ferma lor din nordul Wisconsinului, crescând și dresând câinii din canisa familiei. Edgar se simte apropiat de toți câinii sawtelle – o rasă aparte imaginată de autor – dar cel mai aproape de sufletul său și cea cu care are o legătură aparte este cățelușa Almondine, cățelușă care îl știe încă din leagăn. Construcția relației dintre cei doi este realizată și prin capitol „scrise” din perspectiva cățelușei, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără profundele cunoștințe despre câini, pe care le are autorul.

vineri, 15 februarie 2013

Recenzie: Kami Garcia & Margaret Stohl - A 16-a lună


„Orice carte e o biblie și oriunde se află o biblie înseamnă că e și casa Domnului nostru”
A 16-a lună, cu titlul original „Beatiful Creatures” mi-a atras atenția din două surse, așa că nu am putut să o ignor și m-am văzut nevoit să o citesc, lucru pe care nu-l regret, pentru că e una dintre cele mai bune romane young adult fantasy (a nu se înțelege că e o mare operă). Și știți de ce? Pentru că nu e cu vampiri.
Povestea scrisă de cele două autoare îl are în centru pe Ethan, personaj-narator, adolescent, orfan de mamă și aproape orfan de tată, fiindcă de la moartea soției sale nu a mai ieșit din biroul său decât arareori și atunci noaptea.


Datele cărții: publicată la Rao în 2011 în traducerea lui Shauki Al-Gareeb.

joi, 14 februarie 2013

Recenzie: Mary Jo Putney - Dansul Pasiunii


„Dansul Pasiunii” este unul din romanele lui Mary Jo Putney apărut în colecția Cărți Romantice a editurii Lira; care nu este altceva decât un imprint al Grupului Editorial Litera. Cărți Romantice este colecția apărută împreună cu Libertatea pentru femei, de unde puteți deduce că e o colecție adresată publicului feminin. Și atunci de ce am citit-o? Din două motive, pentru că am primit-o cadou de la o foarte bună prietenă și pentru că vreau să cunosc gusturile și preferințele feminine, ceea ce le face plăcere, și ceea ce își doresc într-o relație, ori în pat.  

marți, 12 februarie 2013

Recenzie: Agatha Christie - Jocuri de oglinzi


„E bătrână dar are o minte brici…” 


            Știți despre cine vorbesc? Despre simpatica bătrânică Jane Marple, personajul principal în vreo 30 de romane și povestiri ale Agathei Christie. Romane încadrate genului policier/ mistery.
De această dată Jane Marple este rugată de prietena ei din copilărie, Ruth van Rydock, să îi facă o vizită surorii acesteia, Carrie Louise. Ruth simte că ceva nu e în regulă pe domeniul surorii ei, la Stonygates.
Instinctele ei de detectiv, o fac pe Miss Marple să accepte imediat și se pune pe observat lucrurile care nu sunt la locul lor, încă de la sosirea în gară, când este întâmpinată de Edgar Lawson și condusă până la urmă, la reședința Stonygates, de către Gina, nepoata lui Carrie Louise.

duminică, 10 februarie 2013

Interviu cu Oliviu Crâznic (...și la sfârșit a mai rămas coșmarul)

Vă pot prezenta deja al doilea interviu din seria Interviuri marca Recenzii Beletristică, așa cum ieri v-am anunțat.

Astăzi va răspunde întrebărilor, nimeni altul decât Oliviu Crâznic, autorul romanului gotic/ dark fantasy/ horror „…și la sfârşit a mai rămas coşmarul”, roman ţesut din mituri şi legende româneşti şi străine. Un roman ce restaurează creaturile întunericului pe poziţiile lor detestabile.


 „Am fost crescut într-un orăşel transilvănean de munte” spui într-un interviu. Ne poţi da detalii?

Desigur. Este vorba despre oraşul Lupeni („Pârâul Lupului”) din judeţul Hunedoara, situat în apropierea mai multor lanţuri muntoase importante, cum ar fi, de pildă, lanţul Munţilor Retezat.

De unde pasiunea pentru scris şi pentru mitologia românească?

Nu ştiu dacă scrisul este o pasiune, mai degrabă scriu pentru că simt nevoia să o fac, decât din plăcere. Această nevoie, manifestată în anii trecuţi prin fragmente şi schiţe de poveşti ori prin versuri pentru melodii, a devenit o ocupaţie concretă la îndemnul unei prietene care, crezând în talentul şi cunoştinţele mele, m-a îndemnat să scriu şi să public. Am încercat să nu o dezamăgesc şi iată-mă aici.

Mitologia şi misterele mă pasionează în general, la fel ca istoria sau alte discipline dedicate spiritului uman şi universului înconjurător, şi aici cred că totul provine de la bunica mea de origine germană, Olga Henning, care mi-a cultivat în copilărie interesul pentru ştiinţă, pentru natură şi misterele acesteia şi pentru întâmplări de tipul „Incredibil, dar adevărat”.

joi, 7 februarie 2013

Recenzii Beletristică e blog vALLuntar!

Editura ALL s-a gândit să recreeze și chiar să depășească succesul avut anul trecut, cu prima campanie vALLuntar. Cea care a avut un scop social. Cea de anul ăsta are un scop ecologic și ar trebui să prindă și mai tare la public.

Dacă anul trecut nu am putut lua parte, blogul meu fiind prea „tânăr” anul ăsta m-am înscris plin de entuziasm și pus pe fapte mari. Mi-am ales două cărți, care sper să îmi placă mie și vouă totodată, astfel încât să lăsați mai mult de 15 comentarii. Mă bazez pe voi pentru asta!

De ce mai mult de 15? Fiindcă la 15 comentarii ALL și Romsilva dau câte un copăcel, pe care echipa de vALLuntari a editurii îl va planta. Comentariile care sunt peste 15 se vor aduna cu cele de pe alte bloguri și la fiecare astfel 20 de comentarii se mai plantează câte un copac.

Toată treaba asta mă face să nu mă mai simt așa vinovat că ador să citesc pe hârtie și nu într-o formă electronică. Acum pot să mă revanșez...

Informațiile complete și regulamentul se găsesc pe allcafe.ro și în grupul de pe facebook, în care sunteți cu toții invitați să vă înscrieți, că doar lectura nu are frontiere de nici o formă.

Vă aștept să lăsați comentarii și să susțineți campania, să demonstrăm că lectura poate merge mână-n mână cu ecologia!

Lecturi frumoase!

miercuri, 6 februarie 2013

Recenzie: J.K. Rowling - Moarte Subită


Ceea ce inițial pare doar o povestioară dintr-un orășel (de dimensiunile unui sat de pe la noi) se transformă într-un roman plin de intrigi locale, bârfe și interese politice; toate plasate în contextul în care toată lumea știe pe toată lumea. Vorbesc despre Moarte Subită scrisă de J.K. Rowling, celebră (și bogată) pentru cele șapte romane fantasy ce alcătuiesc seria Harry Potter. Probabil că o să fiu puțin subiectiv și asta datorită faptului că fac parte din generația Harry Potter, lucru de care sunt mândru de altfel.
Deși publicul căruia se adresează e altul, nu-i un roman care să atragă copiii din școala generală, temele abordate sunt în fond aceleași, ca și în seria fantasy. Și aici mă refer la prietenie, familie, educație, violență domestică, droguri, politică, bani, putere.
Pagford este un mic orășel liniștit și simpatic, privit din exterior, dar în care conflictele între bogați și săraci, adolescenți și părinți, soți și soții, profesori și elevi ard mocnit până când un anumit eveniment le transformă în vâlvătaie. Moartea lui Barry Fairbrother, subită, (că de aici vine titlul) eliberează un loc în consiliul parohial (ca să înțelegeți, respectivul consiliu parohial e organismul de conducere a localității). Râca între consilieri e mai veche și extrem de încâlcită, ceea ce face să îmi fie extrem de greu să vă dau detaliile necesare și vă vă fac să înțelegeți, dar și să nu spun prea multe pentru a nu spulbera farmecul romanului.

luni, 4 februarie 2013

Interviu cu Adina Speteanu (Crimă la timpul trecut)

Așa cum anunțam ieri pe Business with Letters de azi am început campania Interviurile marca Recenzii Beletristică, interviuri luate scriitorilor români contemporani, cu scopul promovării lor și a literaturii române. Urmăriți Business with Letters pentru a fi întotdeauna „pe fază” când apare câte un nou interviu.

Voi începe cu autoarea romanului „Crimă la timpul trecut” romanul a cărui recenzie a fost pe primul loc o lună întreagă în topul preferințelor cititorilor blogului meu.

Adina (Mihaela) Speteanu este elevă în clasa a XII-a la Colegiul „Mihai Viteazul” din București. Este născută în 04.02.1994, prin urmare azi împlinește 19 ani. Să îi urăm „La mulți ani” autoarei romanului „Crimă la timpul trecut”!


1. În primul rând „La mulți ani!”; te rog să ne spui câteva vorbe despre tine.

Mulțumesc mult pentru urare și pentru interviu! Trebuie să recunosc că, acum, este una dintre întrebările la care mi-e cel mai greu să răspund, pentru că sunt prea tânără ca să știu la cine mă refer atunci când vorbesc despre mine, mai ales că în fiecare zi sunt altfel. Dar sunt o persoană extrem de zăpăcită, vorbăreață și încăpățânată. Poate că e greu de crezut, dar am mintea unui copil de cinci ani în marea majoritate a timpului. (râde) Mai puțin momentele în care scriu, unde intervine latura matură. Îmi place să petrec timpul cu oameni, să-i cunosc, să-i analizez. Și sunt înnebunită după ciocolată (râde din nou).

vineri, 1 februarie 2013

Recenzie: Maeve Binchy - Nopți cu ploi și stele


Meleagurile încântătoare ale Greciei constituie fundalul unui roman surprinzător de savuros și sentimental totodată.
          O scenă tragică, o barcă în flăcări, în golful din Aghia Anna unește prin fire invizibile patru turiști: Fiona, o asistentă medicală irlandeză, Thomas, profesor universitar în California, Elsa, prezentatoare TV în Germania și David, un englez cam timid.
          De-a lungul romanului dar mai ales la început, taverna lui Andreas, de pe colina, constituie un catalizator al relației dintre cei patru. Acțiunile fiecăruia combinate, cum ar fi o excursie la Kalatriada sau înmormântarea celor de pe vas, formează un vârtej ce atrage și viețile sociale ale personajelor secundare, scoţându-le de pe făgașurile lor normale.

Important!

Pe acest blog au fost activate comentariile Google Plus. Pentru a lăsa un comentariu este nevoie să vă autentificați cu contul google.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...